Pierre Bauby, unul dintre cunoscuții politologi și sindicaliști francezi contemporani, propune o relectură a secolului XXI prin lentile iluministe. Sintagma aplicată secolului al XVIII-lea, „Secolul Luminilor“, este importată de politologul stângist și lipită actualei epoci, într-o lucrare nu foarte amplă, dar suficient de densă, cu argumente provenind din multe câmpuri de cunoaștere: Le XXIe siècle des Lumières. Secolul XXI poate fi citit prin lentilele mișcării intelectuale antifeudale nu numai ca deschidere culturală și filosofică, ci și prin proiectul ideologic și imagologic pe care îl propunea adevărata Epocă a Luminilor. Este naturală suprapunerea moștenirii Luminilor și a stângii europene peste realitățile secolului XXI, subliniază prefațatorul Robert Savy, dar, de la fireasca analiză comparatistă a unor etape de trecere a societății spre noile paradigme socio-economice până la etichetarea noului secol cu o amprentă ideologică suficient de veche (și nu întru totul adecvată actualei schimbări de paradigmă), este o diferență consistentă. Ceea ce determină receptarea cu o anumită reticență este mai degrabă proiecția metodologică: noul Secol al Luminilor este văzut prin suprapunerea lentilelor șlefuite în dinamica creativă a Luminilor cu gândirea (și aplicarea) acțiunii publice. Pierre Bauby este gauchist în idei și în acțiuni și a adus, ca orizont al proiecției sale intelectual-ideologice, din anii elaborării tezei de doctorat, un concept, L’État stratège, prin care propune regularizarea pieței de către stat în numele cetățenilor, pe care îl extinde prin noua lucrare.
Cu certitudine, o lectură a secolului actual prin prisma moștenirii Luminilor este firească. Ceea ce evidențiază Pierre Bauby depășește cadrul analitic clasic, deoarece accentul este pus pe una dintre valorile acestei perioade: egalitarismul. Epoca Luminilor este recuperată de Bauby prin gauchismul extins la nivel european: „En fait, les Lumières sont notre patrimoine commun républicain, de gauche, européen“ (p. 13) și prin recunoașterea unicității ființei umane și a egalității tuturor. Din Epoca Luminilor derivă și conceptul de libertate asociat rațiunii, exprimării, toleranței, progresului, științelor, umanismului cosmopolit, subliniază politologul francez, dar această libertate nu trebuie să presupună încălcarea libertăților celorlalți ori anularea unor valori și principii în baza cărora este organizată societatea actuală. Judecarea în termeni de vechi și nou aplicabilă ordinii sociale nu înseamnă implicit atașarea valorilor etice corespondente acestor atribute valorizante din perspectiva progresului, iar amestecul voit al unor termeni și sintagme provenind dintr-o mișcare intelectuală care a adus progresul într-o altă perioadă a istoriei, marcată de alte condiții sociale, politice, economice, nu presupune aplicabilitatea implicită prin acțiunea socială. Prin urmare, apelul la teoria marxistă (niciodată închisă) nu este neapărat o grilă de lectură a secolului XXI, chiar dacă Pierre Bauby are dreptate când distanțează perspectiva lui Marx de clișeul marxismului (cu sufixul –ism ca marcă a ideologiei) înțeles ca marxist-leninism sau stalinism. Argumentul vine chiar de la Marx însuși, care, față în față cu transformarea propriilor idei în ideologie, adică față în față cu marxiștii francezi activi, a replicat categoric: „Tout ce que je sais, moi, c’est que je ne suis pas marxiste“ (p. 41). Opera lui Marx nu este cunoscută cu adevărat, susține Bauby, și are dreptate, dar „gândirea Marx“ pe care o propune drept filtru nu rezolvă problema dezbaterii în câmpul ideilor, în condițiile în care primatul ideologiilor nu este înlăturat. Autodeclarat promotor al lui Marx, dar nu și al marxismului, Bauby se arată în propria lucrare promotor al lui Marx (ca dialectician) și a acțiunii sociale, care nu înseamnă nimic altceva decât alinierea subtilă la sufixul –ism, marcă a ideologiilor. În condițiile complexificării raporturilor sociale într-o societate aflată la un alt stadiu de dezvoltare istorică, Pierre Bauby propune patru paradigme-cheie pentru descifrarea întregului, plecând de la cheia de boltă a „gândirii Marx“, dialectica:
Nou sommes dès lors incapables de penser la complexité (au sens donné par Edgar Morin), de construire des hégémonies (au sens que leur donne Antonio Gramsci). Quatre paradigmes sont les clés de la connaissance: la dialec tique comme opposition et unité des contraires; les rapports indisolubles entre unité et diversité; la nécessité de toujours se restituer dans le temps et l’espace, le double caractère de toute crise, à la fois menace et opportunité (p. 28).
Și lectura a zece mari raporturi și tensiuni actuale din perspectiva Luminilor, printre care proiecțiile dialectice asupra rațiunii și pasiunii/ pulsiunii individului, stăpânirii naturii și acceptării ca parte componentă a ei, individualismului și deschiderii sociale, intereselor generale și private, drepturilor și obligațiilor indisociabile, libertăților, egalității și solidarităților multiple, perspectivelor locale și globale, universalismului și alterității, la care se adaugă două direcții deschizătoare în unghiuri implicând, evident, acțiunea socială: „Remettre le marché à sa place, rien que sa place, mais toute sa place“ și „Le système européen des valeurs solidaires, référentiel dans la mondialisation“ (p.51). Eliminând filtrul socialist, putem asocia lecția Iluminismului cu regimul tranzitoriu în așezarea societății actuale. Există similitudini. Dar eliminând filtrul, începând de la extensia gauchistă a sloganului Revoluției franceze, „Égalité, fraternité, laïcité et solidarité(s)“ (pp. 105-107), lucrarea lui Bauby se subțiază tocmai acolo unde ar trebui să câștige în greutate: la aplicarea conceptului de „liberté“, pe care l-ar fi putut învăța din lecția Europei Răsăritene, cea de după Cortina de Fier.