Versuri de Maria Grădinaru
de drag
am să-ţi scriu
cea mai frumoasă poezie
se vor minuna râurile
munţii
până şi războaiele
se vor opri de dragul ei
iar oamenii
vor uita pentru ce luptau
şi vor citi
vor citi
vor citi
alb
o vreme
am închis în mine cuvintele
care ar fi putut să spună ceva
despre dragostea noastră
dar astăzi dau năvală
simt cum vor să iasă
prin oase
prin piele
să se aşeze peste lume
ca o ninsoare
albă
atât de albă
încât toţi să se mire
de această minunată
năpastă
care ne-a răpit cu totul
minţile
inima
constatare
dacă ar fi să te întâlnesc
în carne şi oase
nu aş şti cum să aşez în mine
priorităţile
ce ţi-aş putea spune
ce ţi-aş putea dărui
ce am putea deveni
încerc să înţeleg
până unde merge iubirea
aceasta
care mă dezbracă de cuvinte
şi nu găsesc nimic mai frumos
decât faptul că există
fără să vrea nimic în schimb
poezie fără niciun rost
poetul a murit
trăiască poetul
cam despre asta e vorba
dar pe tine nu te interesează
important e că poți să îți plătești
facturile
rata la bancă
parcarea din fața blocului
că dincolo de toate astea
mai e o zi
mai e o noapte
și până la urmă
nici nu contează
dacă mai e ceva
pentru că tu
nu ai timp de poezie
ce-i poezia
dă-o-ncolo de poezie
ție-ți trebuie pâine
pâine
să pui pe masă
nu cuvinte de adormit
pisicile alea miorlăite
care se dau în vânt după poeți
poeții
n-au decât să moară
și așa nu aduc profit
plouă
nimic nu se compară
cu parfumul proaspăt al ploii
amestecul acesta de apă şi praf
miroase a copilărie
a poveste
care se aşază peste lume
picătură cu picătură
stare
când mi-ai spus că nu te iubesc
s-a prăbușit în mine cerul
cu stele cu tot
m-am făcut praf și pulbere
nu mai rămăsese nimic
nimic
nu am reușit să înțeleg
de unde a răsărit
soarele acela cât un vârf de ac
încet-încet s-a făcut mare
m-a adunat de pe jos
a picurat peste mine
lumină
când m-am trezit era deja seară
cerul era la locul lui
și tu la fel
când lipsești
te reconstruiesc din cuvinte
inventez pentru tine
tot felul de realități
un alt cer
o altă lume
o altă absență
neclintire
am luptat cu morile de vânt
ca să te scot din mine
mi-au sfârtecat carnea
mi-au zdrobit creierii
mi-au măcinat oasele
iar tu ești tot aici
dincolo de orice șansă
de supraviețuire
aici în aceste pagini
în aceste mii de ochi
care citesc însetați
despre această dragoste
nebună
nebună
nebună
Versuri de Ofelia Prodan
refractară la medii ostentativ-generoase,
îmi mențin calmul aparent,
subacvatic până la adâncimi
esențiale,
cel mai mic număr prim
definește dualitatea,
metamorfozele dintre regnuri
secvențial expuse,
scheletul unui dinozaur îmbrăcat în fibră musculară,
dinții ascuțiți, neregulați,
sfâșie ferigi preistorice, mamifere,
urmăresc evoluția rasei umane,
șamanii în transă desenează
picturi rupestre,
animale totem,
piramide inca, aztece, sacrificii
umane,
zeul a venit din Europa,
a distrus civilizații întregi sub
copitele cailor,
zeul lacom de aur,
supremația până în lumea
contemporană,
alung spiritele malefice
cu o incantație magică,
mă reîntorc în Evul Mediu,
o pisică neagră numai piele și os
mă țintuiește cu ochi galbeni
fosforescenți.
călătoria mentală în Orientul Extrem,
în templele hinduse,
printre macaci, un elefant alb,
basoreliefuri cu scene tantra
în junglă,
ecoul clopotului,
vibrațiile dispersate în aerul
dens,
călătoria mentală în Africa,
în mijlocul unui trib,
tălpile goale prin nisipul fin,
fierbinte,
lianele de care se agață
primatele,
săgețile cu vârf otrăvit,
sacrificiul animalului inocent,
cer iertare, călătoria mentală
în America de Nord,
tribul de apași,
vânătorii cu punga de
medicamente la gât
urmăresc urmele bizonului,
îl încolțesc, sacrificiul
animalului inocent,
cer iertare, călătoria mentală
în America de azi, abuzul
de fast-food,
sacrificarea brutală a sute
de mii de animale inocente
care privesc cu ochi disperați
în camera video, cruzimea, indiferența omului modern,
nimeni nu cere iertare.
planetele aliniate, alienate, pe orbite eliptice
în jurul Soarelui,
ipoteza ca Terra să fie rămășița
unei supernove,
harta cerului în momentul
nașterii
unui lider spiritual,
regăsesc încă din preistoric
idei spirituale care schimbă
subtil evoluția omului,
idei oprimate, dar niciodată
abandonate,
nivelul de percepție mult
mai acut,
exprimarea frustă,
fluxul de energie,
magnetismul animal,
suntem în interconexiune,
dacă eu închid ochii, cineva
mă privește
din altă dimensiune,
un alter-ego cu o traiectorie
existențială similară,
mă dedublez prin simpla
voința,
mă privesc ca într-o oglindă,
mă unific, emotivitatea
determină o atitudine pasivă,
sunt numai cu alter-egoul meu,
îmi ridic templu în trup,
stau dreaptă, prin mine trece
un fluviu de energii cosmice,
stau dreaptă.
păsările, animalele, care ghidează sufletele
în lumea de dincolo,
încep un ritual arhaic,
mă desprind
de lumea materială, mercantilă,
moneda cu care voi trece
peste Styx este virtuală,
luntrașul Caron mă privește
cu ochi hipnotici,
intru într-o stare saturniană,
mă așteaptă Pluto într-un
vortex de materie neagră,
un corb se așază pe umărul
meu drept,
vorbește într-un dialect tribal,
mă revăd în jungla
amazoniană
printre anaconda, crocodili,
plutesc pe Amazon,
exploratorii mă urmăresc,
un savant schizofrenic se
crede reîncarnarea mea,
privesc cu ochiul din frunte,
flăcările pârjolesc pământul
în Australia,
în Siberia, nimănui nu îi pasă,
corbul se așază pe umărul
meu stâng,
vorbește pe limba zeilor
din Olimp,
ambrozia și nectarul se
transformă în cucută
în momentul în care gust
fără precauție.