Într-un peisaj artistic ofertant, concurențial și atât de variat cum este cel contemporan nu este deloc ușor să îți faci simțită prezența cu atât mai mult cu cât lumea contemporană trăiește mirajul unei noi realități, cea virtuală care reușește să își impună statutul asupra realității fizice și a celei imaginative deopotrivă. Întreg acest mecanism de substituire și compensare ne face să trăim altfel impunându-ne stări sufletești și reacții diferite de ceea ce până relativ recent erau raportate doar la realitate. Creativitatea umană este poate ultimul și cel mai rezistent domeniu la această invazie a realității virtuale pentru că, la rândul ei apelează la un discurs de tip ficțional generat însă de subiectivitatea puternică a emitentului. Capacitatea creatorilor și mai ales a artiștilor, cunoscut fiind faptul că de o lungă perioadă imaginea și-a impus supremația asupra celorlalte domenii creative, de a ne potența trăirile, senzațiile, implicit cea a evaziunii sau vocațiile unde ludicul este o componentă activă, constituie o alternativă puternică în determinarea stărilor noastre, a trăirilor și, nu în ultimul rând a gândirii.
Am făcut această digresiune aparent fără legătură cu subiectul propus pentru a motiva demersul creativ al unui artist, Mircea Bochiș, cu un parcurs artistic de-a dreptul impresionant și pentru care relația dintre imaginație și realitate este una privilegiată, edificatoare. Debutează în 1973 fiind în tot acest răstimp inițiatorul multor proiecte culturale: Tabere de sculp tură, Saloane internaționale de pictură și Festivaluri internaționale de film experimental, Proiecte de șabloane și graffitti, Proiecte de Mail-Art și Gravură mică organizate la Mu zeul „Florean“ din comuna Cernești, Maramureș, Ilustrații pentru ficțiune, Filme, Ilustrații grafice pentru poeme, și multe, multe altele. Trebuie însă subliniată creația sa proprie, la fel de prolifică și diversă ca și evenimentele menționate, motiv pentru care singur și-a intitulat atelierul „Fabrica lui Bochiș“.
Pretextul acestui excurs critic este expoziția sa personală, intitulată Camera densă, pe care cunoscutul artist băimărean a deschis-o în luna iulie la Muzeul județean de Artă din Baia Mare și care a stârnit interesul nu doar al publicului local, dar și al multor observatori avizați ai fenomenului. Este un proiect vizual aparent simplu, care și-a propus să pună în relief lumea pe care Mircea Bochiș și-o construiește de multă vreme cu o consecvență contrară aparențelor mundane, facil decorative pe care pare că o degajă pictura sa.
Nu este vorba de o expoziție retrospectivă, așa cum poate era de așteptat ci de o manifestare de etapă unde artistul ne propune un proiect de sinteză al activității sale din ultimii ani când, interesul pentru pictură a fost opțiunea sa predilectă. Mircea Bochiș este un artist complex care practică cu egal interes atât grafica cât și sculptura, dar ca pictor este profund atașat tiparului clasic dobândit în perioada studiilor și pe care l-a dezvoltat într-o manieră personală, diversificându-și expresia de la o etapă la alta până la cea actuală. Realitatea este axul în jurul căruia pendulează construind o lume al cărei impact este în primul rând de natură cromatică dar și emoțională, artistul optând în compozițiile sale pentru un filon epic bine conturat. Titlul fiecăreia dintre lucrări este atent ales fiind parte componentă a acesteia: Bonă plimbându-se noaptea prin pădure în așteptarea întoarcerii unchiului din război, Tinere din Orhei plimbându-se noaptea prin pădurea din jurul casei, Marți spre seară , Ora 4 când se poate întâmpla orice, Ziua fricii, Mi-am adus umbrela. Ficțiunile sale narative susțin expresia plastică conferindu-i o dimensiune importantă. Pledând pentru libertatea totală în ceea ce privește interpretarea: „Nu cred că se poate explica nimic pentru că orice explicație este o cenzură pentru cel care privește. Îl obligă să privească doar dintr-o singură direcție.“ Artistul oferă aceste pseudo „chei de citire“ tocmai pentru a potența capacitatea imaginativă a privitorului. Dar nu doar titlurile sunt cele care stârnesc interesul. Registrul tematic pe care îl frecventează, atent ales, este unul restrâns la peisaj și la compoziții cu personaje feminine. Sunt subiecte care, inteligent exploatate pot genera raporturi surprinzătoare pe care artistul le regizează subtil pentru a-și atinge ținta propusă: „Dacă privind lucrările mele, ceea ce era clar începe să surprindă este bine. Nu m-am gândit niciodată că o pictură sau o sculptură, sau un desen, sau un film experimental trebuie să te încânte. Pentru mine să te surprindă este suficient […]“
Pornind de la aceste coordonate, el construiește cu luciditate compoziții bine ritmate, așezate riguros în pagină inducând, la nivelul discursului epic, o nuanță de mister, ceea ce face ca picturile sale să respire o atmosferă discret onirică cu o subtilă dimensiune ludică. Personajele reprezentate, exclusiv feminine, înfățișate adesea în peisaje nocturne favorizează acest gen de citire, artistul împărtășind convingerea că: „Întotdeauna corpul feminin poate explica stări pe care nimic altceva nu le poate explica. Nu este ușor să abordezi aceste subiecte pentru că poți aluneca extrem de ușor în derizoriu.“
pictor experimentat, Mircea Bochiș știe să își asume această limită fragilă care ar putea ușor aluneca într-un discurs excesiv decorativ, propunând de fiecare dată o gamă cromatică adecvată subiectului, mizând pe dimensiunea scenografică a compoziției ambalată într-o paletă dominată de contrastele de culoare sau, arareori, și de monocromii, ambele la fel de ofertante. Este o abordare inspirată, de fiecare dată surprinzătoare care oferă creațiilor sale un plus de expresivitate și originalitate.
O altă temă frecventată de pictor este cea a grădinilor, (Grădina din spatele casei, Grădină, Drumul spre casă, Flori la apus de soare ș.a.) care, deși mai puțin reprezentată numeric, păstrează aceleași repere compoziționale și aici accentul fiind pus pe dimensiunea lirico-onirică.
Atât paleta cromatica incisivă cât și linia fermă, care ordonează și dă coeziune suprafeței, sunt liniile de forță pe care se coagulează și se devoalează realitatea sa interioară, una încărcată de trăiri, emoții dar gestionată eficient la nivel rațional.
Actualul discurs expozițional stă, nu întâmplător, sub semnul unui elocvent motto al scriitorului Gabriel Chifu, împreună cu care artistul a realizat acum doi ani și un memorabil proiect vizual, volumul Plăcuțele din Medio Monte: „La șaptezeci de ani, un copil încă mai stă cuibărit în trupul tău ca un felinar aprins într-o noapte de iarnă rece, fără stele.“ (Despre petrecerea de sine și alte poezii)
Consider că actuala expoziție este ipostaza cea mai complexă de manifestare a artistului Mircea Bochiș.