„Aici odihnește…“ – Exact, așa „sună“… mut, pe nenumărate pietre de mormânt, cel mai popular început de epitaf, con tinuând cu: „…robul Lui Dumnezeu…“
Însă în cazul pe care îl invoc ad hoc robul parcă nu fusese al Celui de Sus, ci al… Celui de Jos, din tenebre; fusese robul diavolului întruchipat în ceea ce se numea comunismul sovietic. Chiar el, acest rob, în 1960 proclamase sus și tare, îngâmfat și… necontrolat, că următoarea generație de oameni sovietici avea să trăiască în… comunism. Acesta (acela), comunismul, urma să fie dat la cheie exact în anul… 1980! Trebuia să-l prind și eu, cel care, la acea vreme, aveam să fiu în floarea vârstei a trei decenii de viață. Dar, slavă Domnului, a trecut de la noi paharul acela… Cu forțe unite ca nicicând altădată, cele 15 republici unionale au demolat cu incredibil succes mastodontul cu picioare de argilă, UR(us)SS.
Apoi să luăm cazul și din alt unghi de apreciere. Cel din mormânt, robul tenebrelor, pe când era în plină fală triumfală bolșevică, îl înjurase, îl amenințase pe cel care, peste ani, parcă i-ar fi fost, implicit, unul dintre gropari. Mai bine zis, el a venit după ce isprăviseră cu înmor mân tarea mahărului groparii propriu-zis; venise sculptorul care fusese solicitat să modeleze piatra funerară. Bineînțeles, nu putea să-l solicite cel din mormânt care, pe când era la suprafață, ba chiar în vârful piramidei puterii sovietice, îl înjurase, îl amenințase. Propunerea, rugămintea venise de la fiul ex-mahărului mahărilor, urmașul numindu-se Serghei Hrușciov. Iar sculptorul, cândva înjurat, amenințat de tatăl acestuia, nimeni altul decât Nikita Sergheievici Hrușciov, se chema Neizvestnîi. Pre românește tradus, acest nume înseamnă: Necu noscutul. Ernst Neizvestnîi (rus.) = Ernst Necunoscutul (rom.). Probabil, știți cât de inspirat s-a dovedit a fi acest mare sculptor Neizvestnîi (ajuns celebru în lume) în ctitorirea monumentului funerar al celui care fusese atât de imprevizibilul, controversatul Nikita Hrușciov, ex-prim-secretat al PCUS, mereu dezlănțuitul, iar uneori, se părea, chiar… dezmățatul până la caricatură diriguitor al fioroasei Uniuni Sovietice din anii ‘60 ai secolului trecut. Arată impresionant sculptura funerară executată de Ernst Neizvestnîi-Necunoscutul, ajuns, peste ani, celebru, extrem de… Cunoscutul. În ansamblul funerar este sugestivă delimitarea, ruptura în zig-zag dintre alb și negru, ce simbolizează contradicția dintre așa-numitul „dezgheț hrușciovist“, condamnarea cultului personalității lui Stalin și, în scurt timp, revenirea și la îngheț, și la cultul personalității, și la…
Dar ce spusese cel din mormânt, mahărul mahărilor bolșevici, despre tânărul sculptor Ernst Neizvestnîi, în anul 1962? Vizitând expoziția din Sala Manejului moscovit, ceva mai la vale de Kremlin, prim-secretarul PCUS își dăduse cu părerea-concluzie (pentru toți!) că Neizvestnîi practică „o artă degenerată“. Și acesta fusese începutul. Pentru ca, peste câteva luni, spre sfârșitul aceluiași an, la întâlnirea cu intelectualitatea de creație, după ce, în largă ochire asupra artelor, l-a înfierat pe tânărul poet Andrei Voznesenski, Nikita Hrușciov trece, furibund, și la tânărul sculptor Ernst Neizvestnîi. Precum în alte cazuri similare, care l-au avut de protagonist de asemenea pe ex-prim-secretarul dezlănțuit, care ajunsese chiar să bată cu pantoful său (partinic) în înalta tribună a ONU, voi reproduce pasaje din stenograma respectivei întruniri.
Prin urmare, după ce-l înjurase pe poetul Voznesenski, ceva mai la vale Hrușciov zice (păstrez incoerența oralității vel-politrucului. – L.B.): „Dar eu, tovarăși, nu pricep un lucru. Iată sculptura lui Neizvestnîi. Asta să fie sculptură? Vă cer iertare, eu am discutat cu dânșii (e vorba de mai mulți artiști plastici, la expoziția din Sala Manejului. – L.B.), și, când am văzut asta, i-am întrebat: «Voi, tovarășilor, oare voi să fiți bărbați adevărați? Nu care cumva sunteți pederaști, scuzați de cuvânt? – le zic – Pentru că asta nu e decât pederastie în artă și nicidecum artă». Așadar, zic, de ce pederaștilor li se dă zece ani [de închisoare], iar ăstora li se dau ordine, medalii? De ce? (Aplauze) Dacă societatea judecă așa ceva drept crimă, păi asta se referă și la acești doi tipi. (La Neizvestnîi și la pictorul Jutovski – L.B.) Unde mai pui că asta e mai mult!… Pentru că el creează, cum s-ar spune, vrea să influențeze societatea. Numai că el o face nu pentru dânsul, nu pentru înfrumusețarea propriei case. Suntem îndemnați de unii să fim asemenea lui Noe și să luăm de toate în Arcă. Eu nu știu dacă Noe într-adevăr a luat tot ce era curat, dar și necurat. Eu gândesc că Noe nu era om prost și, probabil, nu a luat. Nu e decât o născocire. Probabil, nu a luat. A? Ce spuneți? (Din sală se aud strigăte: «A luat!») Hrușciov: – A luat? (Râde. Râde îndelung. Tace.).“
După un timp, revine la sculptorul Neizvestnîi:
„Acum iată că acest Neizvestnîi (Necunoscut) nu a expus nimic necu noscut. Dar deja crede că e cunoscut. După mine, acești sculptori sunt niște mediumuri. Iată-i că au pictat, au modelat, au cioplit, au creat, iar noi ne tot învârtim și nu înțelegem: ce-i asta? Reiese că vinovații am fi noi. (Pauză lungă, lungă. Sala a amuțit.) Dacă acești tovarăși necunoscuți ar deveni tovarăși cunoscuți și și-ar crea propriul lor Comitet Central, voi, probabil, nu ne-ați fi invitat la această ședință. Însă noi v-am invitat!!! (Aplauze îndelungate.)“
Peste un alt răstimp, Hrușciov revine iar la cazul Neizvestnîi, întrerupând pe cel care vorbea de la tribună, replicând:
„Haideți să ne întrebăm, oare așa ceva trezește vreun sentiment oarecare? Nici nu pot ști câte mijloace (bănești) consumă el. Acest Neizvestnîi/ Necunoscut este destul de izvestnâi/ cunoscut dacă e să calculăm cât cheltuie pentru el statul. Asta e. (Pauză. Cineva îi șoptește ceva lui Hrușciov.) Hrușciov urlă la Neizvestâi: – Dragul meu, știi tu oare cât trebuie să muncească un miner, pentru ca să extragă o atare cantitate de aramă? (Oare nu de acolo i-a venit lui E. Neizvestnîi ideea să-i sculpteze capul lui Hrușciov în aramă? – L. B.) Știi tu oare? Nu, nu știi. Iar eu știu. Pentru că eu însumi am fost miner. Ce, asta cade din cer? Iată că-i spun tovarășului Șelepin, el e cu controlul partinic de stat: Verificați de unde ia arama. Poate că Uniunea Artiștilor Plastici repartizează irațional arama pe care o primește? (Voci din sală: «Așa e, corect».) Hrușciov: – Știu și eu că e corect…. Iată, la noi situația e împinsă până la absurditate…. «E artist» – mi se spune. Ei și ce dacă e artist? Cu ce e mai bun el decât un muncitor? «Trebuie să-i intrăm în voie – e normal». Dar ce iese din asta, tovarăși? Iată-l pe el, stând, ca Napoleon, pe malul râului, cu brațele încrucișate la piept, iar pe-alături, pe râu – îmi cer scuze – plutește un rahat, iar noi trebuie să privim așa ceva. Și asta dumneavoastră numiți artă…“
…Iar compoziția sculpturală de pe mormântul lui Hrușciov, realizată de foarte cunoscutul Ernst Necunoscutul (Neizvestnîi) ține și ea de artă…