imn în desfășurare
„tu ești ortodox*…“ (Cis)
ortodox ca papa de la Roma și patriarhul
Constantinopolului
contopiți
ca doi bobi
într-o păstaie
până la sfârșitul timpurilor
cu toate lacrimile ce decurg din asta.
ortodox ca partea plină a paharului înainte
de-a se goli
și ortodox ca partea goală a paharului înainte
de a se umple
cu toate lacrimile ce decurg din asta.
ortodox ca Patericul egiptean și Jurnalul fericirii
între aceleași
coperți.
ortodox ca ștergerea și uitarea
și ortodox ca sunetele ștergerii și uitării
cu toate lacrimile ce decurg din asta.
ortodox ca prințul întunericului înainte de-a regresa
în prinț al întunericului
și ortodox ca întunericul însuși înainte de-a avea
prinț regresat
cu toate lacrimile ce decurg din asta.
ortodox ca rugăciunea și postul
care pluteau desfăcute pe deasupra apelor
pe când nimeni nu se ruga și postea în afară de mama
mea
cu toate lacrimile ce decurg din asta.
ortodox ca Sarra și Agar perpetuu însulițate
de același Avraam
care era pulbere și cenușă
ortodox ca același Avraam care era pulbere și cenușă
ducându-și unicul fiu spre junghiere seară de seară
ortodox ca aerul veșnic
prin care pulberea și cenușa lui Avraam
își duc unicul fiu la junghiere seară de seară.
ortodox ca lacrimile ce decurg din asta.
ortodox muntele și roua din pustia muntelui
ortodox deșertul și roua din pustia deșertului
ortodox cum e ploaia care va cădea
peste fiecare la vremea sa.
ortodox Ilie și corbul care l-a hrănit pe Ilie
dacă vă amintiți.
ortodox ca luna și soarele, ca zidirea și mâinile
care au ridicat din nimic luna și soarele.
ortodox ca iubirea
și ortodox ca sunetele iubirii
cu toate lacrimile ce decurg din asta.
ortodox ca noaptea lumina stelelor
și ortodox ca ziua lumina zilei
când aceasta se va crăpa și nu știe încotro s-o ia
cu toate lacrimile ce decurg din asta.
ortodox ca piatra de râu pe care libelula se oprea
să-și tragă sufletul o milisecundă
înainte de ridicarea aripilor sale ca „jertfa cea de seară“.
ortodox ca iertarea
și ortodox ca sunetele iertării
cu toate lacrimile ce decurg din asta.
ortodox ca, mult mai încoa’,
prințul valah Vladimir Ghika refuzând
să se desfacă de turma-i credincioasă,
omorât în temnița inimaginabil de înjositoare, de grea,
pentru fiecare „oaie“ a sa
cu toate lacrimile ce decurg din asta.
ortodox ca iarba verde de acasă
și ortodox ca Maria mea care spunea „da,
sunt vrabia din iarba verde de acasă“ oricui o asculta –
iar ea
casă pe pământ numa-’n ceruri dac-ar avea
cu toate lacrimile ce decurg din asta.
ortodox ca
„mai nobil este să slujești decât să creezi“ – T. Vianu
către progenitura sa,
și ortodox ca uimirea
celor două cumetre din satul Drăgănescu,
care prin anii ’70 la apariția maicii Zamfira
duminica în timpul Sfintei liturghii, șușotind
„a sosit și soția pictorului“, la final s-au trezit
lângă ele cu părintele Arsenie Boca (le auzise
din altar unde citea pomelnice): „mă, io sunt
călugăr, și sunt așa cum m-a făcut mama“
ortodox ca limbile ciocârliilor care până mai ieri
îl slăveau pe Dumnezeu din tării
pe câmpiile din țara mea – iar acum
le cântă unora prin farfurii,
an de an contractate în nerușinare cu zecile de mii.
ortodox ca moartea și ortodox ca viața
în zonele de război care se apropie și se depărtează
fluctuant iluzoriu de noi
cu toate lacrimile strigătoare la cer
care decurg din asta.
ortodox ca încercații oameni ai sudului, cei puțini
ai mei neînglodați în turco-sovietisme.
ortodox ca mama și ca tata înainte de-a trece
dincolo adventiști
cu toate lacrimile ce decurg din asta.
ortodox ca iarba de pe marginea autostrăzii
care le vede pe toate alergând
și oricât de tare ar striga tot nu poate opri
măcar o roată
să stea de vorbă cu ea:
„unde mergi soro, înnebunită zi de zi?“
ortodox nesfârșit
primul fulg de zăpadă topindu-se pe botul unui miel
la trâmbița cocoșului a treia oară
în dimineața zilei aceleia când
se va înnopta brusc până-n seară.
ortodox ca simplitatea
și ortodox ca lacrimile simplității celui ce-a spus
„acum dorm cu capul pe braț, fără pernă“
iar numele lui era Iisus.
da, Iisus – suma lacrimilor noastre care nu-s.
____________________
*) dintr-un mesaj pe mail, de la Al. Cistelecan:
„… tu ești ortodox și trebuie să scrii Hristos…“
monah ca lumea
Doamne, dă
să nu mă clatin astăzi pe picioare
din vreo neputință omenească,
ci doar de mă-’ntâlnesc cu Tine pe cărare:
atunci da, o să trebuiască.
fie prin încăperi cade o frunză nescuturată de om
fie și mai ciudat frunza cade dar nu din pom
tavanul se făcea că fusese fund de mare întoarsă pe dos
și oamenii pe la mese – pești deghizați în muzicanți de
petrecere
vorbind porcos
m-aș duce la ei cu parul, să îndrept lucrurile să nu
rămână
așa de rușine numele om
dar de unde par într-o lume
în care frunzele pică aiurea și nu din pom.
epifania
să ne-nțelegem, scriu
pentru un cititor care nu mai face parte
sută la sută din această viață.
cum i se întâmplă oricărui autor,
după lectură, îngăduința lui,
prima între atâtea exigențe îndelung exersate
îmi răsare în față.