Poeme de Roxana Baltaru
Slavă ție, Vacă-fără-Nume
de la care au supt nouă ani bunica, străbunica și cu mine,
și mai multe generații de mâțe
Și care în ziua când te-au dus pe digul încovoiat Cârligata,
când te-a mânat străinul la abator, Bica Raveca a zis
că te-ai uitat odată lung înspre casă.
Ce zi o fi fost aceea în care după atâta timp s-au oglindit în ochii tăi
blânzi și cerul senin albastru și propriul sânge?
Slavă ție, Vacă-fără-Nume,
Slavă ție, Vacă-fără-Nume, repetă Zaharia Stancu din pământ.
Slavă ție, fetiță siriancă, sprijinită cu spatele cald și moale de o
clădire din ciment de pe strada Çukurcuma Caddesi din Istanbul
Și care de la mine ai primit a cincea shawormă. Ai primit fără
să mă bagi în seamă și cu nemulțumirea Ta m-ai salvat.
În sala de curs din Johansbygget două sute de ochi se uită la mine.
Nu pentru că vor, ci pentru că trebuie. Dar în minea mea răsună –
Slavă ochilor în care nu s-a oglindit sală de curs
Slavă ochilor care fără să fie aici au văzut adevărul.
iarăși și iarăși mă gândesc
la țara mea, cum se mișcă oricum
cu secera-n coaste și cu urma de ciocan la tâmplă.
dintr-o limbă într-o altă limbă
am ajuns unde mi-am dorit și unde mi-am dorit sunt
un creier mare care urmărește doar abstracția, deci
mă gândesc la buba din tâmpla țării mele
la secera din coaste
și că voi,
cei care ați rămas să cărați
bolovanul pe spinarea ei ca niște șerpași
o duceți mai bine.
ce vrea Roxana Kelba
inima porcului care s-a zbătut înainte de farfurie Animalele
sunt făcute să atingă pământul, nu porțelanul
Şi care cu ultima bătaie a spus Sure, send it my way
teancurile de corecrat, PowerPoint-urile & gândul că ea e propriul
sclav: førsteamanuensis: the first of slaves. Roxana Kelba nu mai
poate de bine şi este mai uşor să spunem ce nu vrea
iar ea să-și întoarcă sau nu capul frumos
pentru că Roxana Kelba este o cățea cu doi pui (al treilea nu s-a
scris) pe care îi ține la subsol în întuneric Ştie că nu sunt cei mai
frumoşi pui şi nici nu-i iubeşte O mână incontrolabilul instinct
să-i scoată la lumină.
Roxana Kelba nu publică pe Facebook să nu se întristeze bunica,
şi mai ales, să nu se arate degetul de aur şi să declare B R E A K D O W N
vrea frumusețea firelor de lapte care se împletesc pe asfalt într-un
accident controlat Roxana Kelba vrea şi cu sufletu-n rai
și printre gândurile ei salvatoare este aceasta –
Doamne, ferește-mă să-mi permit
mai multe mese la restaurant (decât îmi permit deja),
mai multe nopți în cazări cu AC (decât îmi permit deja)
& cu fiecare gram de comfort cu care m-am obișnuit
am devenit un om mai liniștit, mai rău.
Poeme de Alexandra Maria Stancu
Uneori Dumnezeu e atât
de departe că îi spunem
Tată
Eu sunt un bărbat corect,
Gabriela,
scria tacticos bărbatul din
fața mea
în această duminică,
la biserică.
Dacă tu vrei ca eu
să mai rămân
noaptea
la tine, spune-mi
să-mi fac un pachet cu haine,
produse de casă
să nu mai vin cu sacoșa oricum
cunoscuții vor înțelege
vor vedea
aceeași persoană venind la tine
Gabriela
spune-mi dacă vrei să rămân.
Eu nu intru în casă
dacă nu ești Tu
acolo
eu lucrez mult, mă zbat
nu într-un râu,
ci într-o matcă.
Nu mai fusesem
demult
la biserică.
Bărbatul din fața mea tremură
încet
pe loc
când este cazul
se și închină
cu mâna dreaptă
scrie cu arătătorul
se zbate.
Relațiile intime rămân
la latitudinea ta
– șterge, scrie, transpiră –
m-ai întrebat
dacă mai pot îți garantez
eu
că mai pot
și vei vedea
cât despre tine,
Gabriela,
cu menopauza tu știi
când o să-ți treacă șocul te rog
să-mi spui.
Te sărut, iubirea mea.
În dreapta mea,
o fetiță
bâjbâie după cutia
cu bomboane.
Preotul își încheie predica.
Fraților,
credința este începutul
iubirii
iar capătul
iubirii
este cunoașterea lui
Dumnezeu.
Bărbatul din fața mea se-nchină,
închide telefonul,
și merge la miruit.
Pășesc
și eu
în spatele lui.
cei mai buni oameni
de fapt
au fost mereu
nu
întotdeauna
vecinii mei
bidon care-mi cere câte
o țigară
sau 2.5 lei să-şi ia un
bergenbier la doză
şi-mi spune că-s sora lui,
vecinu recalcitrant de la
bucurești
cu nevastă-sa surdă,
țiganii de la poartă, că stăm
într-o curte cu multe case,
sau alin, care niciodată
nu-și ridică glovo-ul
de trebuie să merg eu să-mi cer
scuze la domnii curieri –
toți au farmecul lor.
e cel mai simplu să idealizezi
ce nu cunoști, așa cum,
de ex, îmi plăcea mult
de tony de la magazin,
da sigur, dacă era gagicu-meu,
m-aș fi dat cu capul de toți
pereții.
mă gândesc la nea ionel uneori,
cum îi spun săru-mâna
și ne duce mereu de la băilești
la craiova și invers
cu cieloul și ne e drag,
dar tot din cauza lui
a înnebunit tanti ionica.
bunică-mea mi-a spus că o dată
a închis-o în pătul
și a dat cu furtunu de apă pe ea
în fine
mă consolez cu ideea că și
taică-meu e vecinul cuiva
și știu că cineva îl iubește
și pe el
/ măcar îi dă o țigară, dacă cere.