Pierluigi Cappello (1967-2017) este un poet necunoscut la noi, tradus în premieră absolută de Cătălina Frâncu. Aceeași traducătoare a dăruit publicului român și alți poeți de marcă: Antonia Pozzi, Yves Bonnefoy, Oscar Vladislas de Lubicz Milosz. Pierluigi Cappello este un friulan născut la Chiusaforte, Italia. Ar fi putut rămâne un anonim printre cei 794.000 de …

Omul a fost un fiu al Cuvântului și a devenit un produs al zgomotului. La fel s-a întâmplat și cu poezia. Viața a fost la început interioară ca un principiu. Poezia a preces-o. Orice mișcare era resorbită în sunet și acesta era expresia bucuriei. Sunetul era chipul vieții. Totul alcătuia o simfonie aproape materială ce …

Antonia Pozzi (1913 – 1938) s-a născut într-o familie italiană de viță nobilă. Tânăra a urmat cursurile Facultății de Litere și Filozofie din Milano, apoi pe cele de Estetică și Fenomenologie susținute de Antonio Banfi. A călătorit mult, s-a bucurat în aparență de toate avantajele vârstei și ale condiției materiale de excepție, dar în interiorul …

Beleaua dreaptă e cea pe care și-o face omul cu mâna lui, dintr-un fel de vocație irepresibilă. Ca și cum și-ar concentra puterea de a trăi într-o ureche uriașă care prinde frecvențe înalte și apoi tot restul vieții ar umbla pe acele frecvențe ca Isus pe apă, persoana dornică de belele arde etapele, neagă autoritatea …

În viața de zi cu zi, orice promisiune este superfluă. Când pretinzi cuiva să-ți dea cuvântul că-ți va îndeplini o dorință înseamnă că lași omul fără cuvinte și fără posibilități reale de a o îndeplini. Dacă prețuiești un om, nu-l pui într-o astfel de situație pentru că ai încredere în el, știi că va face …

Istoria, capricioasă și de neînțeles pentru ochii tulburi ai umanității, slobozește din când în când personalități aducătoare de lumină, receptacule de spiritualitate capabile să înnobileze noroade. Nimic nu-i nou sub soare, știm bine, dar uneori pare că este, și chiar este pentru că astfel de personalități au calitatea rară de a primeni respirația planetei, de …

Visez să scriu o carte din care să lipsească vocabula moarte. Tot citind, simți cum te molipsești de moartea altora ca de o boală, ba se strecoară în suflet bănuiala că moartea este de fapt o boală. Mă întreb dacă asta înseamnă sinceritate absolută sau dacă nu cumva suntem prizonierii unei paradigme culturale negative, în …

Talentul este o manifestare a unei forțe uriașe, de necontrolat. Această forță este atât de egoistă și de crudă, încât mulți oameni devin sclavii ei. Afirmația aparține lui Szilárd Borbély (1963–2014), important scriitor maghiar, și definește starea de prizonierat a vieții lui, din care nu a putut ieși decât prin suicid. Prea puțin cunoscut în …

Lectura unui adult care citește pentru sine este interiorizată, centripetă, pătrunde în adâncul ființei. Cuvintele mișcă acel lăuntru nevăzut, cititorul ascultă neauzitul și se lasă transformat. Retina fotografiază vocabulele și creierul le recunoaște instantaneu. Când citește pentru altcineva, cu voce tare, textul capătă o mișcare centrifugă și, în plus, se poate vorbi de o regresie …

În volumul lui Jonathan Jackson avem, pe de o parte, întruparea în sensul cel mai înalt, de pedagogie mistică, dar avem și întruparea ca actorie. Putem considera, la limită, actoria o întrupare desacralizată. Actorul, într-o viață de om, trece prin zeci sau sute de trupuri pe care le însuflețește. Este o atingere dinlăuntru cu buricele …

Când lucrurile se umplu de venin, nu poți să le mai salvezi de ele însele decât ucigându-le. Dacă distanța de la tine până la tine e atât de mare, încât nu o mai poți străbate nicicum, încerci să forțezi limitele realității, să creezi o breșă. În realitatea cunoscută tu nu mai exiști. Înstrăinarea e o …