Făptura plânsului nostru

Antonia Pozzi (1913 – 1938) s-a născut într-o familie italiană de viță nobilă. Tânăra a urmat cursurile Facultății de Litere și Filozofie din Milano, apoi pe cele de Estetică și Fenomenologie susținute de Antonio Banfi. A călătorit mult, s-a bucurat în aparență de toate avantajele vârstei și ale condiției materiale de excepție, dar în interiorul …



Promisiunea poeziei

În viața de zi cu zi, orice promisiune este superfluă. Când pretinzi cuiva să-ți dea cuvântul că-ți va îndeplini o dorință înseamnă că lași omul fără cuvinte și fără posibilități reale de a o îndeplini. Dacă prețuiești un om, nu-l pui într-o astfel de situație pentru că ai încredere în el, știi că va face …



Exerciții de transparență

Istoria, capricioasă și de neînțeles pentru ochii tulburi ai umanității, slobozește din când în când personalități aducătoare de lumină, receptacule de spiritualitate capabile să înnobileze noroade. Nimic nu-i nou sub soare, știm bine, dar uneori pare că este, și chiar este pentru că astfel de personalități au calitatea rară de a primeni respirația planetei, de …



Infinitul dureros al ființei

Infinitul dureros al ființei poate lua multe chipuri. Uneori seamănă cu o femeie rătăcită, pendulând între postura de victimă și cea de călău. Alteori este un preot chinuit de apariții malefice. Oximoronic, poate fi când mare, când mic infinitul acesta, se divide hoțește în fragmente patetice, infrangibile sau iraționale, care se lovesc între ele cu …



Bolnavă de abstract

Visez să scriu o carte din care să lipsească vocabula moarte. Tot citind, simți cum te molipsești de moartea altora ca de o boală, ba se strecoară în suflet bănuiala că moartea este de fapt o boală. Mă întreb dacă asta înseamnă sinceritate absolută sau dacă nu cumva suntem prizonierii unei paradigme culturale negative, în …



Poezia ca o ghilotină

Talentul este o manifestare a unei forțe uriașe, de necontrolat. Această forță este atât de egoistă și de crudă, încât mulți oameni devin sclavii ei. Afirmația aparține lui Szilárd Borbély (1963–2014), important scriitor maghiar, și definește starea de prizonierat a vieții lui, din care nu a putut ieși decât prin suicid. Prea puțin cunoscut în …



Miracolul lecturii

Lectura unui adult care citește pentru sine este interiorizată, centripetă, pătrunde în adâncul ființei. Cuvintele mișcă acel lăuntru nevăzut, cititorul ascultă neauzitul și se lasă transformat. Retina fotografiază vocabulele și creierul le recunoaște instantaneu. Când citește pentru altcineva, cu voce tare, textul capătă o mișcare centrifugă și, în plus, se poate vorbi de o regresie …



Simplitatea care sperie

În volumul lui Jonathan Jackson avem, pe de o parte, întruparea în sensul cel mai înalt, de pedagogie mistică, dar avem și întruparea ca actorie. Putem considera, la limită, actoria o întrupare desacralizată. Actorul, într-o viață de om, trece prin zeci sau sute de trupuri pe care le însuflețește. Este o atingere dinlăuntru cu buricele …



Străinul din noi

Când lucrurile se umplu de venin, nu poți să le mai salvezi de ele însele decât ucigându-le. Dacă distanța de la tine până la tine e atât de mare, încât nu o mai poți străbate nicicum, încerci să forțezi limitele realității, să creezi o breșă. În realitatea cunoscută tu nu mai exiști. Înstrăinarea e o …