Poezia, rădăcină a vieții

Când eram adolescentă, simțeam intuitiv forța de susținere spirituală a poeziei. (Știu că esteții zilelor noastre m-ar contrazice cu vehemență, dar nu asta e problema.) Descoperisem poeți pe care îi citeam cu voce tare, scandându-le versurile cu patos. Învățam cu ușurință poeziile pe de rost, apoi le recitam cu o trăire pe care azi aș …



Denunțul existențelor fantomatice

Interesant titlul romanului: Toate viețile pe care nu le-am trăit. Mărturisesc că nu știu prin ce joc al minții l-am citit și recitit de mai multe ori fără să sesizez negația. Mereu înțelegeam că e vorba de „toate viețile pe care le-am trăit“ și mă bucuram că ni se promite o carte despre plenitudinea existenței, …



În căutarea omenescului

Singurătatea perfectă e atunci când nu te afli nici tu în ea, asta se știe. Nu știi unde ești, dar un lucru e sigur: rămâi mortul sublim care plutește printre lucruri vorbind mult și gesticulând cu vervă, te apucă jalea când te uiți la tine, plângi cu sughițuri, renunți să te mai uiți. „Cât de …



Fiecare moare continuu

Se spune că în fața morții toți suntem egali. Dacă e așa, ni se propune un egalitarism tardiv și hidos. Se mai spune că fiecare moare singur. În ce mă privește, nici nu aș vrea să împovărez o probabilă ființă iubită ce s-ar afla în preajmă cu spectacolul morții mele pentru că ar fi greu …



Poezia locurilor fără chip

Echilibru înseamnă raport just între două lucruri opuse, o tensiune depășită, o luptă câștigată. Armonia ce rezultă de aici conferă liniște interioară, frumusețe. Nimeni nu ar putea atașa cuvântului echilibru epitetul tulburător, așa cum a făcut-o Muriel Augry („Alchimie tremurând cu tulburător echilibru“, Cu inimile înăsprite de nechibzuință…) fără a-l lipsi de chip, fără a-l …



Avataruri pisicești

Vi s-a întâmplat vreodată să vă treziți brusc în creierii nopții cu sentimentul că vă privește cineva? Căutând în jur, ați văzut doi ochi fosforescenți fixându-vă neînduplecați? Buimăciți de somn, ați crezut, probabil, că aveți de-a face cu o fantomă, un extraterestru sau cine știe ce dihanie necunoscută, ieșită din cel mai negru coșmar? Ei …



Cucerirea textuală a realității

După romanul de mare succes Zuleiha deschide ochii, apărut la noi în 2018, Guzel Iahina revine în forță cu al doilea, Copiii de pe Volga. Dacă în primul autoarea a fost inspirată de povestirile bunicii ei, învățătoare tătară captivă șaisprezece ani într-o colonie de muncă din Siberia, în cel de al doilea, scriitoarea din Kazan …



Negocierea

Când ne rugăm și când murim se petrec aceleași fenomene în sufletul nostru. Aceeași detașare, aceeași liniște, aceeași desprindere de lume. Cu alte cuvinte, a învăța să murim este o îndeletnicire doar aparent înfricoșătoare. În realitatea ei, benefică și tandră. Nu întâmplător și-o doresc poeții. Lucrul acesta este posibil pentru că moartea are două fețe: …



Cu ochii larg închiși

Poetul maghiar Halmosi Sándor, în al cărui palmares am numărat șase volume de poezii, toate tipărite în capitala Ungariei, s-a născut în 1971 la Satu Mare. Studiile le-a făcut la Cluj, Budapesta, Karlsruhe și Stuttgart. Din 2006 trăiește în Budapesta. Raiul ca toate zilele este o culegere de versuri a căror binevenită traducere în limba …



Apusul distopiilor

Suntem captivii unei paradigme culturale negative, ne tentează scrierile traumatizante, ne biciuim sensibilitatea înghițind cocoloașe de moarte, indiferent că este a noastră sau a altora. Să curgă sânge, să ne doară, asta e tot ce contează. Suntem deja exersați în arta dezastrelor, din acest motiv mulți nici nu percep coborârea lor din ficțiune în cotidian. …