Tatăl meu a fost toată viața inspector financiar. Dar a avut un cult pentru literatură (pe care mi l-a transmis și mie). Se numea Alexandru Ștefănescu (iar dacă își prescurta prenumele prefera varianta Al ca să nu creeze o confuzie cu Alex, din semnătura mea). A trăit 81 de ani (1920−2001). De când a învățat …

Aveam șaisprezece ani, citeam poezii de Eminescu, Poe și Rimbaud și eram îndrăgostit de o fată cu un an mai mică decât mine, A. Amândoi scriam versuri și ne lăsam narcotizați de dragoste până la uitarea de noi înșine, scandalizându-ne părinții. Se spunea despre noi – și, culmea, era adevărat – că obișnuim să ne …

  Eram în brațele tatălui meu, la Lugoj, pe podul de fier de peste Timiș, iar alături se afla mama, într-o rochie înflorată de vară, cu o basma ușoară, de mătase albă, pe cap. Tata mă apleca peste balustradă, ca să văd crapii mari care țâșneau din când în când din valuri, atrași de bucățile …

Nu am ajuns niciodată în junglă. Mi-ar fi plăcut să simt cum se împletesc și se devoră între ele cele mai diferite forme de viață, cum se amestecă – într-un cor al vitalității – strigătele împerecherilor erotice cu țipetele dinaintea morții, cum arborii bătrâni, pe jumătate putreziți, nu se pot prăbuși pentru că sunt prinși …

În 1953, când familia noastră urma să se mute de la Lugoj la Suceava (de fapt, să revină în Bucovina, din care plecase în 1947, când noi, copiii, încă nu ne născuserăm), tata a închiriat pentru transport un vagon întreg dintr-un tren de marfă. A încărcat în acel vagon mobila şi celelalte lucruri ale familiei, …

Aveam unsprezece ani și mă jucam de-a v-ați ascunselea, cu alți copii de vârsta mea, pe o stradă din Suceava. Băiatul care urma să ne caute era Vladimir Găitan (actorul de azi). Nu găsisem încă o ascunzătoare potrivită, când l-am auzit scandând: – Unu-doi-trei,/ Fug după ei!/ Cine nu e gata/ Îl iau cu lopata! …

N-am abandonat niciodată o ființă apropiată. Am făcut doar o tentativă, eșuată. Cu ani în urmă am dus un cățeluș în pădure și l-am lăsat acolo, ca să scap de dragostea lui agasantă. (Nu mă lăsa nici să vorbesc la telefon, îmi lingea mâna cu care țineam aparatul la ureche.) După ce l-am dat jos …

În 2006, într-o zi fierbinte de august, eu și Domnița, aflați la mare, ne-am întâlnit întâmplător cu Teodor Meleșcanu, care ne-a invitat la o întâlnire a sa cu liberalii marcanți din județul Constanța. Ca și alți oameni politici, Teodor Meleșcanu voia – cred – să aibă în anturajul său actori, cântăreți sau chiar scriitori. Eu …

Călătoream cu un tren de noapte şi eram încântat că lângă mine se aşezase o femeie frumoasă. Aş fi vrut să încep o discuţie cu ea, dar ceilalţi pasageri din compartiment, gravi şi tăcuţi, erau nişte martori incomozi, care m-ar fi făcut să mă simt ridicol. M-am resemnat, deci, nu înainte de a-i mai arunca …

  În BULGARIA, fata care mă însoțea peste tot ca translator mi-a spus conspirativ, înainte de a ne plimba prin Sofia: „Vă conduc la o statuie care are legenda ei. Se spune că dacă o privești în noaptea de Anul Nou și bei pe nerăsuflate o sticlă de vin, statuia începe să se clatine.“ Am …

În 1991 am fost pentru prima (și pentru ultima) oară în viață la Paris, cu un autobuz de ocazie. Autobuzul (care era chiar autobuz, nu autocar), ponosit și deșălat, transporta elevi români, însoțiți de profesorii lor, la un concurs de ortografie franceză organizat de primăria din Paris. Pe autostrada Strasbourg–Paris autobuzului i-a sărit o roată …

La o masă festivă oferită de scriitorii din Tianjin „în cinstea dragilor oaspeţi români”, am remarcat-o pe o chinezoaică în vârstă care bea şi râdea mai mult decât toţi ceilalţi participanţi la întâlnire. La un moment dat, s-a şi ridicat de la masă şi a schiţat câţiva paşi de dans, de una singură, cu amândouă …