În 1991 am fost pentru prima (și pentru ultima) oară în viață la Paris, cu un autobuz de ocazie. Autobuzul (care era chiar autobuz, nu autocar), ponosit și deșălat, transporta elevi români, însoțiți de profesorii lor, la un concurs de ortografie franceză organizat de primăria din Paris. Pe autostrada Strasbourg–Paris autobuzului i-a sărit o roată …

La o masă festivă oferită de scriitorii din Tianjin „în cinstea dragilor oaspeţi români”, am remarcat-o pe o chinezoaică în vârstă care bea şi râdea mai mult decât toţi ceilalţi participanţi la întâlnire. La un moment dat, s-a şi ridicat de la masă şi a schiţat câţiva paşi de dans, de una singură, cu amândouă …

În 1980, cu câteva săptămâni înainte de a muri (când nimeni nu-și închipuia că va muri), Marin Preda m-a primit în biroul lui de director al Editurii Cartea Românească. Aveam în mână un exemplar din cartea mea recent apărută, Jurnal de critic, publicată chiar la editura pe care o conducea, și voiam să i-l dau …

Am primit odată, în dar, mai mulţi boboci de bujor şi i-am pus în apă. Apoi, a trebuit să lipsesc câteva zile de acasă. Când m-am întors, tulpinile erau descăpăţânate, iar de jur-împrejurul lor, pe faţa de masă, se aflau grămăjoare de petale ofilite. Bujorii înfloriseră în lipsa mea! Îşi desfăşuraseră întreaga frumuseţe fără martori! …

Bunica din partea mamei, Aneta Horga, locuia singură, într-o casă construită cu mâinile ei, la Boroaia (am mai evocat casa), un sat dintre Fălticeni și Târgu-Neamț, și avea și un câine, Hurmuz, pe care noi, nepoții ei, îl iubeam ca pe un frate. Când Hurmuz a murit (de bătrânețe), bunica a adoptat o cățelușă-lup, Ozana, …

În timpul facultății, am hotărît să mă castrez. Aveam ca model trei tineri actori polonezi, despre care într-o revistă franțuzească citisem că, dornici să se dedice integral actoriei, și-au extirpat testiculele. Înființaseră, împreună cu trei actrițe de vârsta lor, o trupă de teatru, porniseră la drum cu planuri mari, dar pierdeau mereu timpul cu pasiuni …

Gardul de lemn, înnegrit de ploi, era căzut într-o rână, iar portița avea, în loc de zăvor, o legătură de sârmă ruginită. Mă uitam, din uliță, ezitând să intru în curte, la casa țărănească nemailocuită de aproape patruzeci de ani. Se micșorase și se lăsase și ea într-o parte, copleșită de buruieni care crescuseră încâlcit-dușmănos, …

La sfârșitul anului 2015 am fost dus la Spitalul Fundeni în regim de urgență, pentru o operație de colecist. Îmi ardea fața (aveam peste 39 de grade Celsius), abdomenul mă durea cumplit în toată partea din dreapta, ca și cum ficatul mi-ar fi fost cangrenat, mi-era greață, nu din stomac, ci din fiecare celulă a …

Rădăuți este singurul oraș cunoscut de mine prin care trece calea ferată. Nu pe la marginea lui, ci chiar prin mijloc, astfel încât dacă te afli ca pasager la fereastra unui vagon poți vedea oamenii plimbându-se pe străzi, stând de vorbă pe terasa câte unui restaurant sau intrând în magazine. La un moment dat trenul …

Silvia, mare și greoaie la cei 20 de ani ai săi, avea un mers șleampăt și era mereu tristă. La cursuri își lua notițe conștiincioasă și, cu o repeziciune uimitoare, le și transcria pe curat, pentru mine. Îmi era devotată într-un mod ostentativ, care ar fi trebuit să mă sperie, dar pe mine m-a înduioșat …

Explicație. Din cauza stării sănătății mele, întrerup aici serialul Romane de altădată. Îl voi relua poate peste șase luni. Deocamdată voi scrie texte memorialistice, la această nouă rubrică, Timp retrăit. Nu mai e în viață. Când l-am cunoscut eu, prin 2002, avea optzeci și ceva de ani. Mi l-a recomandat alt croitor, cel la care …