Lună: iulie 2021

Golul gîndit ca o casă

Am avut un moment de derută văzînd un volum de poezie semnat cu un nume care nu-mi era familiar: Angela Marcovici, Păsările pe cer țipă, Casa de pariuri literare. Mi-am amintit însă că, într-un mod atipic pentru literatura noastră, Angela Marcovici e numele adevărat al unei poete care s-a făcut cunoscută sub pseudonimul Angela Marinescu, …

Simțul și chemarea vieții

citind Despre simțul vieții (Polirom, 2021) a lui Ștefan Afloroaei, constat că mă lupt să îmi țin atenția trează la text, înfruntând tentația de a nota diversele ciudățenii ale minții mele în zona albă a paginii, în loc să îi fac cuminte conspectul pentru o recenzie cumsecade. Ștefan Afloroaei scrie un uluitor eseu filosofic despre …

Farmecul discret al diaristicii

După publicarea jurnalului unei alte doamne de onoare a reginei Maria – este vorba despre Irina Procopiu (Polirom, 2016) – istoricul Georgeta Filitti traduce, prefațează și adnotează de această dată memoriile Simonei Lahovary, fiica politicianului conservator Alexandru N. Lahovary, ea însăși, doamnă de onoare și apropiată a reginei Maria. Membră a unei vechi familii de …

Evgheni Vodolazkin în dialog cu Cristian Pătrășconiu

Cel mai recent roman tradus în limba română al lui Evgheni Vodolazkin este, totodată, și cea mai recentă carte a reputatului scriitor rus.: Istoria Insulei (Humanitas Fiction, colecția „Raftul Denisei“, în traducerea – exemplară – a doamnei Adriana Liciu). „Deopotrivă parabolă și meditație asupra timpului, noul roman al lui Evgheni Vodolazkin ne poartă prin mai …

La pescuit

Așezat pe malul râului, cu undița alături, înfiptă în pământ, urmăream pluta ca hipnotizat și încercam să deosebesc mișcarea săltăreață pe care i-o imprimau valurile de smucirea ei către un pește. Așteptam atât de mult timp încât n-ar fi fost imposibil ca undița, confecționată dintr-o nuia de salcie, să dea în cele din urmă rădăcini …

Primim: Retraducere vs. Plagiat. Reacția Humanitas / Răspunsul Fitralit

Colegii noștri de filială au publicat, la sfârșitul lunii aprilie 2021 în numărul 66 al „Revistei de traduceri literare“ mai multe articole, unul dintre ele fiind rezultatul discuțiilor din cadrul filialei noastre (https://www.fitralit.ro/30-04-2021-editura-humanitas-si-avatarurile-retraducerii-literare/ – editorial Fitralit), altul fiind o republicare din „Observatorul cultural“ (https://www.fitralit.ro/30-04-2021-retraducere-vs-plagiat/ – autor Coman Lupu), iar al treilea fiind o analiză comparativă …

Note la o expoziție. „Serbarea de la Putna: 1871–2021“

Expoziție documentară deschisă la Centrul Cultural „Iacob Putneanul“ de la Mănăstirea Putna Suntem în anul 1871. Istoria Europei este într-o iminentă schimbare. Revo lu țiile de la 1848, din întreaga Europă, au schimbat mentalități, destine naționale. Ca efect, provinciile românești mai norocoase au reușit să înfăptuiască „unirea cea mică“ la anul 1859. Din anul 1866, …

Infernuri totalitare. Din „palatul viselor“ în „cartierul primăverii“

Uriașa operă a lui Ismail Kadare este, atât în remarcabilele sale romane, cât și în eseuri și scrierile memorialistice, un tulburător manifest literar împotriva totalitarismului de orice natură. Acest scriitor pentru care rostirea adevărului este la fel de importantă precum profunzimea narativă și registrul stilistic, este, totodată, și o conștiință civică activă, mereu „la post“ …

Florin Logreșteanu, „Iluzia păsărilor călătoare”

Bărbatul intră în oraș pe la orele prânzului. Periferia îi era familiară. Era convins că mai trecuse cândva pe aici. Primele repere: câteva containere cu gunoaie neridicate, de când?… Asaltate de câini maidanezi și pisici. O mulțime. Cei de la salubritate nu mai trecuseră pe-aici, temându-se, cu siguranță, de agresiunea maidanezilor care-și revendicau dreptul de …

Revoluții și confuzie identitară

Mario Vargas Llosa, laureat Nobel pentru Literatură cu motivația Academiei Suedeze de acordare a prestigiosului premiu „pentru cartografierea structurilor de putere și pentru imaginile viguroase ale rezistenței, revoltei și înfrângerii individuale“, s-a întors la tema consacrată prin romanul Vremuri grele. Ceea ce fusese cândva, în Sărbătoarea Țapului, focalizarea precisă pe anii de dictatură dominicană, se …

Amos Oz. Poezia romanului și romanul poeziei

Romanul Aceeași mare al lui Amos Oz se remarcă prin noutatea formulei epice care stă permanent în vecinătatea poeziei. Scriitorul a declarat într-un interviu (apărut în volumul Din ce este făcut un măr?, Editura Humanitas, București, 2020), că Aceeași mare este singura lui carte pe care a recitit-o, deoarece: „nu-mi vine să cred că eu …