Mario Vargas Llosa, laureat Nobel pentru Literatură cu motivația Academiei Suedeze de acordare a prestigiosului premiu „pentru cartografierea structurilor de putere și pentru imaginile viguroase ale rezistenței, revoltei și înfrângerii individuale“, s-a întors la tema consacrată prin romanul Vremuri grele. Ceea ce fusese cândva, în Sărbătoarea Țapului, focalizarea precisă pe anii de dictatură dominicană, se rescrie în noul roman din perspectiva tulburărilor din Guatemala. Personaje cum ar fi sinistrul Abbes García sau dictatorul Trujillo migrează dintr-un roman în celălalt. În plus, în Vremuri grele scriitorul peruan insistă asupra rolului Statelor Unite în producerea tulburărilor din America Latină și în susținerea dictaturilor. Primul personaj fascinant al lucrării este cunoscutul Edward L. Bernays, nepotul lui Sigmund Freud, cunoscut drept „părintele relațiilor publice“, „o specialitate pe care, dacă nu a inventat-o el, a dus-o (pe spinarea Guatemalei) pe culmi neașteptate, transformând-o în principala armă politică, socială și economică din secolul XX“ (p.13), care a reușit printr-o campanie de propagandă (nu de relații publice) să atragă atenția americanilor asupra micului stat din America Centrală, unde urma să se manifeste influența sovietică.
Față de Sărbătoarea Țapului, în care Vargas Llosa a pus accentul pe mecanismele degradării umane din anii de tiranie, în Vremuri grele accentul se mută pe influența externă. Există un soi de epilog al cărții, în care scriitorul Vargas Llosa, cunoscut pentru ideile sale de stânga, se transformă din romancier în comentator politic, pentru a puncta contrafactual: „Poate că alta ar fi fost istoria Cubei dacă Statele Unite ar fi acceptat modernizarea și de mo cratizarea Guatemalei, în cercate de Arévalo și Árbenz“ (p.370). Din perspectivă ficțională privind, și aici trebuie mutată dezbaterea, personaje colective devin generațiile întregi de latino-americani care au căpătat îndârjirea revoluționară și au luptat pentru iluzii care n-au de-a face cu umanitatea: „Tinerii din cel puțin trei generații au ucis și au fost uciși pentru un vis încă și mai imposibil, mai radical și mai tragic decât cel al lui Jacobo Árbenz“ (p.371). Această dramă a incertitudinii identitare, acest grav derapaj exploatat de dictatorii din America Latină, experiențele dureroase ale războaielor fratricide, practicile barbare, tortura, fac din opera lui Mario Vargas Llosa una aparte, iar Vremuri grele nu este nicidecum departe de vârfurile creației sale.
Unul dintre personajele cărții, amanta dictatorului Castillo Armas, Marta Borrero Parra, cunoscută drept Miss Guatemala (care are un corespondent în lumea reală, Gloria Bolaños Pons), devenită comentator al televiziunii dictatorului Trujillo, La Voz Dominicana, exprimă confuzia ideologică a întregii Americi Latine: comunist reprezintă tot ce se opune dictaturilor. Această confuzie ideologică a condus la cumplite genocide. Armătura Vremurilor grele, ca de altfel a tuturor romanelor care cartografiază structurile de putere, este formată din fapte politice reale. Factualitatea nu este influențată de ficțional. Personajele, în schimb, sunt construite în raport cu poziționarea lor ideologică nefundamentată (și ușor exploatabilă), cu îndârjirea, cu setea de sânge și cu tarele unei societăți decăzute, lipsite de norme, repere și valori. În Guatemala ultimului an al dictaturii Castillo Armas, motivul împărțirii în tabere devine cel al susținerii soției sau amantei dictatorului: „Izbucnise un adevărat război civil în Guatemala între susținătorii soției, Odilia Palomo, și susținătorii amantei, Martita Borrero“ (p.163). În această lume îndepărtată de civilizație, vagile principii și umanitatea conturează personaje care par în ochii celorlalți slabe, cum ar fi Juan Jacobo Árbenz, ales democratic președintele Guatemalei, inițiator al unei serii de reforme (în primul rând al reformei agrare), care a decis să renunțe la putere pentru binele țării. Exilul lui Árbenz, destinul tragic al familiei sale și moartea în Mexic, douăzeci de ani mai târziu, au devenit exemplele negative ale lumii aflate sub teroarea dictaturilor. Umilirea publică a președintelui, dezbrăcat pe terminalul aeroportului La Aurora, nu a putut fi spălată de scuzele publice ale guvernului din Guatemala în 2011. În aceeași lume inumană, torționarul Abbes García, omul de încredere al lui Trujillo, este privit ca model de eroism. În politica învârtindu-se în jurul intereselor personale ale dictatorilor, Abbes García, care îl lichidează pe dictatorul guatemalez, devine amantul amantei acestuia, deja menționata Miss Guatemala. O poveste încâlcită pentru cei care nu au trăit anii de comunism autohton, o poveste încâlcită pentru lumea civilizată, dar, în egală măsură, una cumplită și deschizătoare de întrebări profunde despre rosturile umanității. Cu cadre juxtapuse, cele două romane prezintă același iad al Americii Latine postbelice prin două ferestre paralele, din Guatemala și Ciudad Trujillo. Mario Vargas Llosa își păstrează prin Vremuri grele forța epică, dar discursul său târziu părăsește, uneori, povestea, pentru a zăbovi în interpretarea politică, în ideologiile încâlcite ale zonei.
Roman al confuziei și al umanismului înfrânt, Vremuri grele e o lectură care merită toată atenția pentru cei care au urmărit cariera inegală a inegalabilului Vargas Llosa.