*** Lui Giuliano Ladolfi lac verde-albastru la marginea ultimei păduri. fâșie de plajă îngustă la marginea acelui lac, acelei ultime păduri. și noi, pe fâșia tot mai îngustă, goi vlăguiți dar încă dispuși fiecare să ne aruncăm chiuind în apele acelui lac, să ne afundăm înnoptând în hățișurile acelei păduri sublunare, de parcă am fi …
Am inventat culorile Între ceea ce crezi tu și ceea ce cred eu mai încap cîteva biserici Cîteva îndoieli care au mers în genunchi pînă la prăpastie ca să se roage Lipsit de mîndrie ca un drapel care nu a fluturat ca o trestie care nu seamănă cu omul aș fi putut scrie asta: (aș …
Se vorbește în toate gazetele de forța năprasnică a dorului meu de tine. Culcă la pământ tot ce întâlnește în cale: poduri, păduri, trenuri aflate în mers, apusuri de soare. Mi se cere să spun pe unde urmează să treacă, dar nu am cum, pentru că-și alege singur drumul. Dacă aș putea să-l dau mai …
Noii mei vecini Pe Mircea Zaciu, pe Marian Papahagi, pe Leonida Neamțu, pe Marin Sorescu îi am vecini de stradă, la câteva minute de mers. Pot întreba pe oricine pe unde să-i caut, mai jos, ori mai sus, înspre selva oscura de altădată, defrișată cu buldozerele, sau spre crângul păstrat viu, cu Lethe și Eunoe, …
Ultima privighetoare Hei harnice privighetori voi pentru supraviețuire deja ați început a cânta cu anglicisme imitând surorile voastre din Yorkshire. Apoi veți exersa americanismele în varianta correctly. Sincer să fiu îmi este milă de voi. Veți cânta în frangleză + germană pe limba codrilor UE. E posibil apoi și-n rusa siberiană. Apoi în araba Profetului. …
biografie și poezie sau mai spre seară sunt o simplă aplicație Dacă nu ești un suflet zbuciumat n-ai nici o șansă De bine, de rău, intensitatea te ține pe planșă până la fine Uneori culeg alge în marea din bucătărie dar abia sarea de Himalaya mă mai ține neînclinat în Țara Pustie să pot …
Roboţi sociali ca o explozie primordială vine o nouă dimineaţă de sub pământ din crăpăturile pietrelor din imperiul sticlei și-al nichelului răsar roboţii sociali ceva îi animă îi aleargă în toate direcţiile încet-încet totul capătă sens se leagă un cod universal îi unește succesiuni de fapte noi traiectorii ies la iveală evidenţa e de necontestat …
lucianogramă de sezon Stau acasă-ntr-un ibric! Nici nu car, nici nu ridic: parc-aș fi la un picnic Conlucrez, la foc mai mic, precum Tinca lui Vartic – cu mască și cu batic Din Homer citesc, peltic. Dau mutările în plic Șahinșahului Nimic! Raza lunii, pic, pic, pic printre brazii de fistic Iarăși mă visez bunic …
te uiți pe fereastră și parcă nu vezi decât tot ce-ai văzut înainte ca ea să-ți apară din nou te uiți pe fereastră și nici o lumină și ți se pare că vezi tot lumea în care ai fost aruncat dar cine e dincolo cine-i ființa aceea cețoasă ori umbra cuiva care a fost și …
fără ramă 1 N-ai știut niciodată să devii adult gloria difuză ai înrămat-o ca și mîndria nenorocită din inima spaimei – eșecurile minuțioase – mugetul lor vătuit pragmatic înrăit te-ai priceput la nasturi la strălucirea de mercur a coincidențelor și la cenușa ezitantă din urne ai calculat toate traiectoriile berzelor de pe miriști ai tras …
febra câinii adulmecă liniștea dinaintea furtunii, ceasornicarii dorm în prăvălii cu storurile trase. orele de catifea, trase în bandă ca radiourile pe lămpi, trec alene bușteni duși de ape spre gatere cu dinți de cascade înghețate. minutele devin lipicioase ca panglica de muște din bucătăria de vară, se prind de trupul unui bolnav, îl trag …
o parte din mama mea Nu ușurința cu care uităm mă-nspăimîntă ci greutatea cu care ne aducem aminte (cine mai știe cum s-a născut?) Mă înspăimîntă călătoria tot mai anevoioasă a trupului meu tînăr în trupul meu bătrîn faptul că am fi putut fi orice nu ne amintim că am fost viața noastră, un algoritm …