o parte din mama mea
Nu ușurința cu care uităm
mă-nspăimîntă
ci greutatea cu care ne aducem aminte
(cine mai știe cum s-a născut?)
Mă înspăimîntă
călătoria tot mai anevoioasă
a trupului meu tînăr
în trupul meu bătrîn
faptul că am fi putut fi
orice nu ne amintim că am fost
viața noastră,
un algoritm (scris dinainte?)
un oftat fără zei
un creier conectat la aparate
o grupă sanguină care a plîns
trupul meu ieșind
din trupul mamei tinere
(pata albă din memoria tuturor)
lumina care m-a orbit (așa cred)
apoi
m-au spălat de sînge
mi-au dat un nume în templu
mi-au dat
o singurătate care să fie numai a mea
înainte de a-mi aminti
am început să uit:
o parte din mama mea sînt eu
Nu există zei
În afara memoriei