Poem de Ioan Moldovan

biografie și poezie

sau

mai spre seară sunt o simplă aplicație

 

Dacă nu ești un suflet zbuciumat

n-ai nici o șansă

De bine, de rău, intensitatea

te ține pe planșă până la fine

Uneori culeg alge în marea

din bucătărie

dar abia sarea de Himalaya

mă mai ține neînclinat

în Țara Pustie

să pot asculta fără a tresări

cântecul de seară al lui Emil

e ca și cum nu ar mai fi

orizontul ostil:

O, când norii trec

peste ale mării miragii,

Doamne, atunci se petrec

Secretele tale naufragii

Spre seară nu mai sunt eu cu mine

Sunt cu uitarea. Azi, Marta

spală roiul de-albine

și îi deschide poarta

să se pitească în pagini

de Filocalii

cu anluminuri de miere pe margini

și-ntre cotoare mii de făclii

Poate așa vor mai găsi

locul plăcut, insula-n care

îmi voi putea din nou aminti

lumina pierită-n uitare

aici în subterana de la Coquette

printre glasuri, Doamne, mereu nesătule

sunt doar un număr discret

de împărțit Ultimei Thule.