Poem de Liviu Capșa

Roboţi sociali

ca o explozie primordială

vine o nouă dimineaţă

de sub pământ din crăpăturile

pietrelor

din imperiul sticlei și-al nichelului

răsar roboţii sociali

ceva îi animă

îi aleargă în toate direcţiile

încet-încet totul capătă sens

se leagă

un cod universal îi unește

succesiuni de fapte noi traiectorii

ies la iveală

evidenţa e de necontestat

roboţii sociali se instalează

în perimetrul obișnuinţei

nimic nu le scapă privirii

gândului căutărilor

labirintul vieţii în extindere

lanţul trofic în perpetuă transformare

totul capătă un răspuns

e așezat unde trebuie

structuri în veșnică expansiune

alcătuiri cu contur variabil

nimic nu le satură elanul

nimic nu le potolește avântul

din corpusculii luminii

storc miere și ambră

din cuibul vulcanilor proteinele

vieţii

în amprentele stelelor descifrează

mistere

au conversaţii filosofice cu planetele

se închină la moaștele ecologiei

precum peștii și păsările

se adună o dată pe an

migrează spre ultima înmulţire

înainte să-i împrăștie furtuna solară

să-i macine mecanica timpului