febra
câinii adulmecă liniștea dinaintea furtunii,
ceasornicarii dorm în prăvălii cu storurile trase.
orele de catifea, trase în bandă ca radiourile pe lămpi, trec alene
bușteni duși de ape spre gatere cu dinți de cascade înghețate.
minutele devin lipicioase ca panglica de muște din bucătăria de
vară,
se prind de trupul unui bolnav,
îl trag de sub cearșafurile îmbibate cu sudoare
spre gropile comune
care nu știu că sunt comune și că vor macera creația unui
Dumnezeu
ce ne-a pierdut la păcănele.
unchiul plesnea muștele cu praștia
făcută din elasticul de prins celofanul borcanelor cu dulceață.
îi vor întoarce favorul cândva, în roiuri,
înfruptându-și larvele din carnea mânuitorului de moarte.
borcane goale vor fi împărțite femeilor din sat, pomană,
oamenilor nevoiași care lasă de bunăvoie muștele să li se așeze sub
pleoape,
să-i bâzâie necontenit
ca niște rezistențe defecte ce încălzesc cu zgomotul lor enervant
inimile.