CEL CARE Cel care locuieşte scorbura unui agud, scrie pe nisipul umed, aproape lichid, C-a fost s-au n-a fost în Ubud, oraşul cu femei ce dansul ţi-l deschid – Şi fiindcă n-am ajuns acolo în Ubud, scriu versuri pe frunze fără rost, de vânt furate, storcând verdele crud prin râpa zbancului în care am fost …
Sângele și cuvintele lăsate povară de morții tăi necunoscuți au șters veșnicia copilăriei noastre. Vei rămâne în fierbințeala amiezii doar cu cei ce încolțesc primăvara și mor din nou în iarnă, iar pe câmpiile de sus, când furia vântului va purta mirosul de pământ, ne vom zări fără atingeri și fără ca marea să ne …
se dedică lui LIS la primirea Premiului Eminescu îmbătrânesc lăutari în spălătoresele clipei ninge libertatea frigului în șotronul copilăriei e o veghe a lui nichita în dangătul clopotului neterminatele tale ecouri voci pline de noi ne deochem libertatea mirarea un mieunat de pisici poemul are virtuți cavalerești trupul șoaptelor laudă izbânzii dintotdeauna o întâmplare a …
Ascult cum ascultă arborii ploaia, undeva voci faraonice țesându-ne pânza cu semi-preparate, tablete și fire din timpul nostru furat țesând-o încet, cu mare răbdare, uitând că dumnezeu e mult mai răbdător, uitând că un singur strop de apă inundat de lumină poate schimba marea întreagă și-afară plouă ușor peste ultimele frunze și-un chip uitat unduie …
Unde așezăm plînsul copilului? Un scîncet de copil la intrarea-n biserică, undeva sub prima boltă, spre sfîrșitul liturghiei. Îngerii păzitori au un ceas de relaxare, profită de priveliștea zilei așezați pe streșinile acoperișului… Pregătit oare pentru nefericire? Nu extincția – simpla extincție – privilegiul eternității. Și nici nu-i țipătul prim, ci gînguritul întrerupt între primele …
Psalm Doamne, Mi s-a umplut sufletul de Mării – De la o vreme Toate Măriile evlavioase Vor să-și nască Hristoșii La maternitatea din sufletul meu. Cu smerenie vin și te-ntreb, Doamne: Cum ai putut să ridici În mine această imensă clădire Fără ca eu Să nu fiu în stare să văd Nici sacii de ciment, …
XII Tu ai plecat, dar ce iubire s-a ivit prin noi și-a stat între dezastre, unind substanța sufletelor noastre într-o splendoare doar asemenea cu-aceea ce pînă-a fi timp și astre din neființă-a-nfiripat lumea – nimic de-acuma nu va mai putea – intrată-n noima înălțimii-albastre – s-o ia din trama lucrurilor toate, s-o stingă din eternul …
A vedea totul dintr-o interioritate adîncă și depărtată —————————- Despre un anume sentiment al străinătății, în deplină amiază era vorba în privirea ce se năștea într-un trecut ce a renunțat aproape cu totul să mai fie viu și numai valuri dintr-un altundeva de foarte departe făceau semne că nici pe departe nu s-a terminat și …
Sincron să ieși din pădure și brusc să vezi întinsul câmpului să fii liber printre șopârle ascunse și găuri de șarpe – spaimele nopții în vis să vezi frunzele mișcate în aerul cald și ochii lupilor din marginea pădurii să stai pe malul abrupt pândind firul de apă subțire, să nu te mai poți întoarce …
Scrisoare către Tată Tatăl meu care-ai trecut prin nouri lasă-mi tăcerea ta bunătatea și simplitatea nervul de a fi același altcumva lasă-mi bucuria zilelor duse în frumusețe anonimă și întristarea fără gînd aici cuvîntul nu-mi ajunge și totuși este-n mine Ora exactă Doamne, cîtă precizie pentru nașterea mea cineva a pus în mișcare rotițele de …
Poem despre fericire Eu știu să mă prefac că sunt fericit. Iată cum procedez: privirile mele sunt două tuburi lungi de sticlă, dar eu privesc pe lîngă privirile mele. Mă ustură ochii, capul mi se umflă ca o baniță. Abia întrezăresc lucrurile din apropiere: sticla de vodcă de pe masă o văd ca prin ceață. …
Mi-e dat Mi-e dat sau mi se ia? Ce-i vechi se face nou? Mereu va fi răspunsul ca peștii plin de zale, Ca un popor născut din moaște vegetale, Cum glasul tânăr ocupat de propriul ecou. De dat, mi-a fost ceva, să-mi stea în cale, Nainte de intrarea într-un smolit depou, Armură-avea, toiag și coiful …