am murit dar mi-am revenit
în dimineaţa aceea eram somnoros
din cap pînă-n picioare.
atît îmi amintesc,
dar e o amintire de după.
eram atît de singur
încît ochii mi se plictiseau,
auzul se plictisea.
inima cînd bătea, cînd nu bătea.
de la somn ni se trage moartea
și-mi este tare somn.
pete de sînge în poligon
miroase a pete de sînge în poligon.
dar, în poligon doar ne jucăm.
e un loc unde se joacă oamenii mari,
pînă într-o zi cînd au apărut pete de sînge.
s-a dat vina pe păsări,
dar peste poligon nu mai zburau de mult
păsările
și noi nici n-am văzut asta.
se încăpăţînau să caute nefericitele păsări
dar sub petele de sînge au descoperit copii.
a văzut cineva copii în poligon?
n-aţi auzit glasurile lor ca
niște păsări zburînd?
într-o zi împușcăturile s-au auzit în oraș.
acolo, nimeni nu scapă.
un psalm al resemnării
tatăl nostru care ești unde ești,
dacă mă auzi, ascultă-mă!
și dacă mă privești, vede-mă!
dacă mă iubești, iubește-mă!
și dacă mă ocrotești, apără-mă!
dacă mă ierţi, iartă-mă!
iar dacă mă ajuţi, ajută-mă!
și nu iţi cer decît atît:
fă în așa fel încît să nu mă uiţi.
nu cer mai mult, că e prea mult.
poveste de iarnă
în partea de nord a orașului e răcoare tot
timpul,
dar mai ales iarna.
stau în cartierul de nord.
înainte de crăciun primesc un telefon
de la un prieten din sud.
„cum e pe la voi?”
„deja am mai pus o haină pe noi, zic”
„la noi, spune celălalt, momentan e călduţ,
deși nu e chiar de dormit în pijama…
știi ce, prinde el curaj, dacă la voi e cum e,
poţi sa-mi iei și mie renii ăia doi
să-i ţineţi la voi cîteva zile pînă cînd
revine la normal situaţia la noi?”
„o să ne cam înghesuim” răspund.
dar n-am cum să-l refuz. „adu-i!
o să-i ţinem in hol, acolo-s minus 5 grade.
mai mult nu pot face.”
„mersi” răspunde ușurat celălalt, transpirînd.
preludiu
e bun aerul lui martie,
viii se trezesc la viaţă,
morţii sînt pe drumul spre moarte.
dis-de-dimineaţă,
ne trezim, ne tîrîm, ne grăbim
să prindem o gură de aer.
e șapte.
sîntem pe drum, alergăm, respirăm.
e bun aerul lui martie,
e încă bun.
story
seara cînd se întorc păsările
dinspre mare
și-mpînzesc cerul ca un năvod
de ciocuri și ghiare,
tu le pui hrană în pod
de parcă n-ar avea burţile pline cu pește
de parcă nu s-ar întoarce de pe mare
de parcă ar fi ale tale
de parcă acesta n-ar fi decît un poem, o
poveste.
explozie nefirească
dincolo de perdeaua de fum,
totul e scrum.
miroase a carne arsă
și neliniștea crește.
așteptam mesagerul.
pe la apus, spre marea bucurie,
sosește pe un cal.
era vesel și calul mergea păscînd.
cineva ţine socoteala
vor veni zile proaste
și pentru cei care cred că mai pot,
de scăpat, nu vor scăpa.
a fost ziua sîngeroasă a mieilor,
n-am uitat-o.
a fost și ziua sîngeroasă pentru porci,
o ţinem minte și pe asta.
dacă nu noi, cine?
păsările zboară dintr-o parte în alta,
dar nu toate.
verde indecis
ordinul de dezăpezire
a fost dat înainte să cadă zăpada.
generalii fulgilor de nea
iși vor încasa și de data asta
soldele grele.
mașinile de război
au rămas neclintite,
facturi uriașe vor fi decontate
pe seama cuminţeniei lor.
verdele indecis care
ne amăgește că e tot timpul primăvară
nu e decît halatul murdar
pe care anotimpurile îl împrumută
unul de la altul.
puterea secretă
aș fi vrut să spun că
totul e sub control
dar atîta timp cît poezia este
o formă de putere
va fi o ţintă de război.
dacă trag două gloanţe în aer
sau mai multe
și nu cade nicio pasăre
totul e ok.
dar ce fel de păsări sînt acestea
ucise de vînt?
revoluţia permanentă
despre revoluţia permanentă,
atît.
cine o poate suporta?