Imaculata vedere Câmpul se acoperise de cărţi pe care le răscolea vântul. Pe sânul – albastru de alb – ivit printre maci, s-a lăsat lin – părea un fulg în stagnare – un fluture. Încet-încet fluturele s-a preschimbat în scoică, apoi într-un melc diafan. Dâre de argint picurau, înfăşurau meticulos sânul femeii al cărei chip …
Priviți, această ghilotină Priviți, această ghilotină de azi încolo e a voastră. V-o dăruiesc (conform sentinței) spre-a mă ghilotina mereu; M-am condamnat atât de aspru, să poată zilnic să se vadă Că nu e nici măcar o pată de roșu, în lăuntrul meu. Dacă va obosi călăul aduceți altul, cât mai grabnic, Să nu …
te uiți pe fereastră și parcă nu vezi decât tot ce-ai văzut înainte ca ea să-ți apară din nou te uiți pe fereastră și nici o lumină și ți se pare că vezi tot lumea în care ai fost aruncat dar cine e dincolo cine-i ființa aceea cețoasă ori umbra cuiva care a fost și …
Angela Furtună Solilocvii de Carantină XXXVI aici se va vădi noblețea ta, îmi spune Dante – merită să încerci să te eliberezi? – merită să experimentezi observația de sine un remediu ce te menține în asceza prezentului ca pe un refuz de a regresa – nu-mi rămân decât umbrele ce îmbracă în spumă constelația Coma …
fără ramă 1 N-ai știut niciodată să devii adult gloria difuză ai înrămat-o ca și mîndria nenorocită din inima spaimei – eșecurile minuțioase – mugetul lor vătuit pragmatic înrăit te-ai priceput la nasturi la strălucirea de mercur a coincidențelor și la cenușa ezitantă din urne ai calculat toate traiectoriile berzelor de pe miriști ai tras …
Ana-Maria Vințan Presimt rele ce se vor împlinite şi mă ascund în spaţiile goale. Nu e singurătate, e largul mării ce-şi cheamă fluviile spre vărsare fără s-adauge povară transparenţei şi oboseală unei împliniri. E nemișcarea, neînceputul crud și liber al copilăriei. 2014 * * * Ninge, totul cade. Către pământ se-ndreaptă şi respiraţia mea atrasă …
personajul real scutur bine de frigul inutilității lor ciclice inul subțire mătasea batistul senin le resuscitez amintiri estivale cu personajul meu las la vedere clipuri foșnitoare fotografii transparente revărsând pofta sinceră nestăpânită impudică a vieții personajul meu căruia îi cânt în duet cu piaf îi spun poezii al căror autor este el îi țin o …
febra câinii adulmecă liniștea dinaintea furtunii, ceasornicarii dorm în prăvălii cu storurile trase. orele de catifea, trase în bandă ca radiourile pe lămpi, trec alene bușteni duși de ape spre gatere cu dinți de cascade înghețate. minutele devin lipicioase ca panglica de muște din bucătăria de vară, se prind de trupul unui bolnav, îl trag …
Pastel În grădina-fantomă Uscate crengi cădere liberă Între Cer și Pămînt Larma stelelor Umbră peste umbre Păstrate în flaconul cu narcotic O mască de eter Ce alte vise pot veni În armia de vise Care lunecă pe cer Fluturi de noapte cu aripile moi Înnegrind cerul Peste munții lunari Deasupra mea coroană Pleoapa lunii …
poem de Emilian Pal mi se spune Zaheu în fiecare dimineață aștept în față la transilvania mașina să mă ducă la editură colegii de muncă mă îndeamnă în glumă să fac un ban cinstit șoferii care opresc mă confundă cu un supraveghetor de parcare unii mă-ntreabă cât e tariful pe oră alții mă roagă să-i …
Existență Atît de comodă iubirea întinsă pe șezlong potopită de Soare cu-n moale nimb de efemeride în jurul sînilor carne pe carne cum aurul pe strălucirea sa dar n-o poți chema nici ea nu te cheamă doar știi că există că e-o țesătură din fire de sînge și nestemate străină de tine-n splendida-i lene fierbinte …
o parte din mama mea Nu ușurința cu care uităm mă-nspăimîntă ci greutatea cu care ne aducem aminte (cine mai știe cum s-a născut?) Mă înspăimîntă călătoria tot mai anevoioasă a trupului meu tînăr în trupul meu bătrîn faptul că am fi putut fi orice nu ne amintim că am fost viața noastră, un algoritm …
