Poeme de Daniel Corbu

Purtătorul de tăcere

Doamne, atâta deşert în clepsidra

pe care mi-ai dat-o

să mă lecui de timp!

O, înviere de fiecare zi a păcatului

fără de veste a venit toamna.

S-a defectat şi maşina de fabricat petunii.

De undeva de prin ceţuri

a apărut şi îngerul meu peltic şi tomnatic

îngerul păzitor.

Sfântă vecinătate a Nimicului –

începu îngerul

aşa de livid şi fărâmiţat de absenţe

doar în vorbe vei mai fi fiind fericit!

Dragule, – i-am răspuns îngerului

privindu-i aripile tot mai tocite mai blegi

şi mai răsfrânte în sine –

de-acum îmi voi potrivi monadele tăcerii

voi rămâne printre fotonii şi frumusonii

tăcutei tristeţi

şi voi mânca din aceiaşi pesmeţi ai

poeţilor blestemaţi.

Azi de exemplu sătul de psalmi şi

ode tremurânde

voi mai scrie şaizeci şi patru de versuri

la cutremurătoarea mult aşteptata epopee

a secolelor cu provizoriul titlu

Aşa s-a călit batista

(pentru ea s-a zvonit că voi fi răsplătit

cu greutatea trupului meu în aur!)

voi primi în tăcere

vizita zeului barbar Asclepios

voi admira sânii azurii ai cerului

şi voi întoarce clepsidra.

CU ALTĂ DEŞERTĂCIUNE VOI RĂSPUNDE

DEŞERTĂCIUNII.

 

Pentru a vă povesti invizibilul

Lui Umberto Eco

Altcineva doarme până târziu

în patul regal

ornat cu prețioase pietre

și terminale cu cap de dragon!

După cum îți spuneam la acel Gaudeamus

de octombrie într-un București cenușiu

frate Umberto Eco, prinț legitim al

Numelui trandafirului și lector in fabula

EU AM APĂRUT PENTRU A VĂ POVESTI

INVIZIBILUL.

Sunt compus din strigăte de pe diguri

din agonii şi regrete limite căderi

şi litere fierbinți

ca toți cei din Ordinul Metaforei.

Pentru fratele născut orb

construiesc peşti din cuvinte

zmei elefanți şi antilope în alergare

şi-i ascund zi de zi

Neantul primit blazon pe numele meu.

Și pentru el sunt zeul primar

născut pentru a povesti

invizibilul.

El știe că poetul se-avântă

acolo unde misteru-i mai profund

iar spaima de viață și de moarte

e salvată doar prin iubire.

El știe: cea mai curată fîntână e lacrima.

 

Vine câteodată poezia

Spune-mi pe unde rătăceşte lumina

când inima mea e tristă

când stau închis în zăpada asta de trup

proslăvind pustiul secundei

îngrijind o speranţă cu picioarele-n râu

şi cu capul în nori?

În carnea mea un zeu se întrece a cânta

dintr-o harfă zdrobită

un arhanghel cu numele meu face crime

în favoarea adevărului.

Tu pe unde rătăceşti când inima mea e

tristă

când înaintez printre lacrimi şi minotauri

când absenţa îmi dăruieşte un morman

de primejdii

când între aceşti patru pereţi ai camerei mele

VINE CÂTEODATĂ POEZIA

PE URMĂ IAR SUNT NIMIC.