Purtătorul de tăcere
Doamne, atâta deşert în clepsidra
pe care mi-ai dat-o
să mă lecui de timp!
O, înviere de fiecare zi a păcatului
fără de veste a venit toamna.
S-a defectat şi maşina de fabricat petunii.
De undeva de prin ceţuri
a apărut şi îngerul meu peltic şi tomnatic
îngerul păzitor.
– Sfântă vecinătate a Nimicului –
începu îngerul
aşa de livid şi fărâmiţat de absenţe
doar în vorbe vei mai fi fiind fericit!
– Dragule, – i-am răspuns îngerului
privindu-i aripile tot mai tocite mai blegi
şi mai răsfrânte în sine –
de-acum îmi voi potrivi monadele tăcerii
voi rămâne printre fotonii şi frumusonii
tăcutei tristeţi
şi voi mânca din aceiaşi pesmeţi ai
poeţilor blestemaţi.
Azi de exemplu sătul de psalmi şi
ode tremurânde
voi mai scrie şaizeci şi patru de versuri
la cutremurătoarea mult aşteptata epopee
a secolelor cu provizoriul titlu
Aşa s-a călit batista
(pentru ea s-a zvonit că voi fi răsplătit
cu greutatea trupului meu în aur!)
voi primi în tăcere
vizita zeului barbar Asclepios
voi admira sânii azurii ai cerului
şi voi întoarce clepsidra.
CU ALTĂ DEŞERTĂCIUNE VOI RĂSPUNDE
DEŞERTĂCIUNII.
Pentru a vă povesti invizibilul
Lui Umberto Eco
Altcineva doarme până târziu
în patul regal
ornat cu prețioase pietre
și terminale cu cap de dragon!
După cum îți spuneam la acel Gaudeamus
de octombrie într-un București cenușiu
frate Umberto Eco, prinț legitim al
Numelui trandafirului și lector in fabula
EU AM APĂRUT PENTRU A VĂ POVESTI
INVIZIBILUL.
Sunt compus din strigăte de pe diguri
din agonii şi regrete limite căderi
şi litere fierbinți
ca toți cei din Ordinul Metaforei.
Pentru fratele născut orb
construiesc peşti din cuvinte
zmei elefanți şi antilope în alergare
şi-i ascund zi de zi
Neantul primit blazon pe numele meu.
Și pentru el sunt zeul primar
născut pentru a povesti
invizibilul.
El știe că poetul se-avântă
acolo unde misteru-i mai profund
iar spaima de viață și de moarte
e salvată doar prin iubire.
El știe: cea mai curată fîntână e lacrima.
Vine câteodată poezia
Spune-mi pe unde rătăceşte lumina
când inima mea e tristă
când stau închis în zăpada asta de trup
proslăvind pustiul secundei
îngrijind o speranţă cu picioarele-n râu
şi cu capul în nori?
În carnea mea un zeu se întrece a cânta
dintr-o harfă zdrobită
un arhanghel cu numele meu face crime
în favoarea adevărului.
Tu pe unde rătăceşti când inima mea e
tristă
când înaintez printre lacrimi şi minotauri
când absenţa îmi dăruieşte un morman
de primejdii
când între aceşti patru pereţi ai camerei mele
VINE CÂTEODATĂ POEZIA
PE URMĂ IAR SUNT NIMIC.