Poeme de Nicolae Panaite
cercul
am fost unul dintre
ultimii căutători de trufe
unde cădea cercul
se auzea un sunet
ca al unui cântec de greier
toamna târziu
când văzduhul își scutura
plasele pline cu nouri
un fel de geamăt al vântului
ieșea din pământ
acolo găseam trufele
ca niște bulbi ai durerii
ce aveau în mijlocul lor
câteva fire din praful gloriei
le adunam cu truda
care și acum intră zilnic
odată cu mine în casă
și-i așa de mare încât grinzile
parcă se încovoaie trosnesc
roua venea pe urmele mele
stropindu-mi ochii și poverile
cu toate acestea
multe zile mă primeau răutăcioase
iar femeile îmi țineau calea
având poalele pline cu viespi
singurătatea își înălța flamurile
în semn de victorii împotriva mea
câțiva oameni ai locului
îmi știau identitatea care
precum un scrânciob între două raze
fără să mă aștept
și astăzi mă dă peste cap
când ploile aveau sânii plini
cercul dezlega amiezile cu gleznele înalte și calde
pentru a se prinde cu ceru-n tangou.
vedeam lanurile
cu floarea-soarelui
cum se mișca
le auzeam și foșnetul
până apusul
le strângea
în nesfârșitele sale brațe.
vedeam luna despletindu-și părul
cu crengile
desprinse din zori
atunci marginile zilei
după ce-și terminau rugăciunea
se ridicau de pe genunchi
și începeau să cânte
Poeme de Daniela Șontică
Șapte nume
MARIA. Grădina era toată o armată înflorită
de flori-goarne gata să atace când mâinile ei se lăsau
teatral spre parfumuri. Pentru o clipă se oprea
şi sarabanda de păpuşi, iar ea era atentă la obiectiv
ca la povestea vieţii fără sfârşit în care toţi aveau
nevoie de răspunsurile înțeleptei de șase ani.
DAN. Sunt eu în aceste roluri din care
în unele zile de vară îmi trag seva spre a mă târî
până la colţul străzii, iar în altele îmi cresc aripi
de nisip saharian? Voi fi vreodată
mai înalt decât tata? Voi trece cu limuzina
prin toate fantomele caselor în care am locuit
fără să mă întreb dacă e absurdă orice femeie
care nu este mama?
ANDREEA. Ochii mari de viţel adorat, sub umbra
pletelor lungi de ţigancă, întruparea nădejdii.
Într-o zi a avut dreptate: bărbatul a survolat rechinii,
caşaloţii, calcanii şi în general Oceanul,
s-a alăturat cuminte adoratei. N-au făcut copii,
dar au zâmbit fericiţi.
IRINA. Oricine crede că a scrie o poveste
înseamnă o mână cu degete strâmbe
este pe drumul cel bun. Mai mult decât o cărare
întunecată este plăcerea de a căuta o explicaţie
crimei petrecute în umbra serelor de plante ecuatoriale.
CARMEN. Entuziasmul se naşte pe treptele somptuoase,
în lift, în anticamera acestui om important care conduce
un ziar. Dar eu pot să fac lucrurile să se mişte măcar
cu un centimetru, se însufleţea. Şi le-a făcut pentru un timp.
Pe urmă a născut un băieţel.
SIMONA. Desigur, lumea nu-ţi mai pune întrebări când ai
obiceiul să povesteşti Război şi pace. Dar viaţa este o
pâine caldă pe ştergarul roşu. În timp, ţi se face dor
de răspunsuri lăbărţate şi ţi-ai lungi chiar corpul întreg
în casa celor trei sute.
VICTORIA. Un hotot de râs alunecă pe partea nevăzută,
de aceea trandafirul va străluci ca un sceptru în dreapta
unei lacrimi, ca atunci când în viaţă uită că este o actriţă