Peștele lui Brâncuși Vine din Marea cea mare, Trece pe rând toți eonii, Lunecă lin spre izvoare, Dunărea cu sturionii. Doamne, ce aripi lucioase, Trup de curenți șlefuit, Elice-n ocean cu sargase, Suflul dintâi l-a pornit. Nume, doar nume Dacă ar fi să-mi caut pe colinele Umbriei tinerețea ce aș mai găsi din ea? Nume, …
1. Când vrei să pleci nu te poți duce când vrei să te duci nu poți pleca e ca îndoiala iubitului strangulat de iubire a iubitei legată cu funii pe muntele pe care-l duce cu ea. Nu-mi place casa în care stau nu este a noastră mai mult ca un sicriu pe care se scriu …
Psalm Iubito, cu faţa de mort, Fecioară uitată în turn, Plângând în balcon Cu grai monoton, Cu suflet taciturn – În visul meu te port. Iubito, cu faţa de mort, Mireasă pe tron, Cu grai monoton În visul meu te port. Iubito, cu faţa de mort, De geniu trăsnită, De-a pururi monotonă, Goală madonă, De …
încerci să o ridici de sub praful aşezat în straturi pe cărţi I frumusețe în răsfăţ cu muzici de şmirghel pe creier la picamere tobe şi ferăstrău încerci să o ridici de sub praful aşezat în straturi peste cărţi peste sufletele în care lumina lină de seară nu se mai cerne de ani şi ani …
Evelyne Maria Croitoru Strada Strada are inteligență emoțională. Nu credeți? Puneți urechea pe asfalt: veți auzi cum ține-n echilibru actul creației (desenat pe talpa poetului). Cum imaginează fitile între metrul antic și sensul mișcării, cum seduce cu intențiile ei expresive, jonglând cu sentimentele tale, cu urmele pașilor, simulând realitatea. Strada are inteligență emoțională. Definiții De …
Pierderea vocii Eram un tânăr căruia i se îngrămădeau cuvintele în gură, iar vocea o aveam clară și plină de viață, de muzica sângelui sacru, căruia nimic nu-i scapă. Acum vocea mi se stinge ca un fier înroșit în apă. Vocea care-mi dicta poemele încă mă mai învață ce prețios e jetul clocotind de lavă, …
Paradigma iluziei * Ce rămâne? Un murmur de ape secate în albia cerului, un foșnet de iarbă-n memoria dusă-a nisipului, ecoul pașilor pe o stradă pustie, cartoteca tăcerii și scrumul scuturat al târziului, hieroglife pentru un ipotetic champollion, în palma închisă-a amurgului un strop de noapte: axioma zilei de mâine. * Așa au trecut, așa …
* La picioare adastă ceea ce cândva a fost drum, cale niciodată întoarsă, câine bătrân așezându-ți la picioare credința. Aurită e însă ziua, însorită fereastra deschisă spre-ntinsul din care se-ncheagă uitarea de sine. E un dar pe care-l primești, un răgaz poate nemeritat, împreunarea vieții tale cu lumea.
Lumea asta Șed sprijinit într-un cot între întrebările mele Întrebări presupuse Citesc o carte cu poezii Și încerc să-mi dau seama despre ce Este vorba Mi-am dat seama după ce am citit Trebuie să fie cineva în tren Să cadă o viespe în ceașca uitată afară Cuvintele să primească nou înțeles Și fără noi Trebuie …
Poeme de Maria Grădinaru de drag am să-ţi scriu cea mai frumoasă poezie se vor minuna râurile munţii până şi războaiele se vor opri de dragul ei iar oamenii vor uita pentru ce luptau şi vor citi vor citi vor citi alb o vreme am închis în mine cuvintele care ar fi putut să spună …
Toate lacrimile noastre sînt de acum o băltoacă fără identitate o apă sărată un ADN fără glorie „nămolul din care vom face un vas mai încăpător“ – puteam mai mult Spune tu Cu cîte trenuri ar trebui Să ne întoarcem în trecutul nostru? În cîte corăbii am putea Să ne ascundem Părul lăsat în frizerii? …
Eugen Bunaru Ecran ploaie târzie în dimineața târzie te-ating pe furiș degete fierbinți de femeie Maica Domnului cu pruncul în brațe te privește cu ochii ei bizantini de pe micul ecran scrii versuri mono-corde te gândești la mono și la toți frații sub cruce ba chiar îi implori cât de cât demn să mai aștepte. …