Evelyne Maria Croitoru
Strada
Strada are inteligență emoțională.
Nu credeți?
Puneți urechea pe asfalt:
veți auzi cum ține-n
echilibru actul creației
(desenat pe talpa poetului).
Cum imaginează fitile între
metrul antic și sensul mișcării,
cum seduce cu intențiile ei expresive,
jonglând cu sentimentele tale,
cu urmele pașilor, simulând realitatea.
Strada are inteligență emoțională.
Definiții
De ești ispitit de tăceri
nu te-nsoți cu poetul.
El cerne cu suflarea-i fierbinte
cenușa visării
s-aprindă cărbunele-n slovă.
Nu te-așeza la masa poetului.
Fiecare tăietură a lemnului,
fiecare crăpătură
închide-n ea vuietul pădurii
ademenindu-ți
neliniștea gândului.
Nu zăbovi cu umbra poetului.
Ea se topește-n
strânsoarea cuvântului,
șterge lumina, strecoară-n tăcere
hotarul amurgului.
Și, mai ales, nu râde
de pălăria de vise a poetului.
Ea ține-n echilibru
silabele lumii.
Poetul te are pe tine în sine.
Mânia
În tăcerea copacilor
foșnesc amintirile
rădăcinilor libere, crescute în aer
pe colinele abrupte
din care şi-au tras cândva
măreţia şi puterea.
Azi pălesc.
C-un oftat zdrenţuit
încurcă înţelesurile nedesluşind
mânia din tăişul securii.
Sprijinirea pe vorbe
Alunecăm în plan secund.
Așezăm orice surâs
în vitrină
să nu-l uităm.
Mimăm o clipă
jocul nepoticnirii.
Monoton
repetăm
sprijinirea pe vorbe,
coatele-s
sprijinite pe disperare.
Apune o lume.
Casandra Ioan
Cineva
Cineva care să-mi despice
acest aer întunecat al plămânilor.
O bucurie nebună să glăsuiască
în locul întregului meu corp.
Sufletul – stăpân pe sine şi pe vremelnice
întâmplări.
Singură pe câmpul ruginit,
Cu o hârtie de turnesol în mână,
încercând să determin aciditatea sufletului.
Toate aceste îngropări candide
mă duc mai aproape de chintesenţă.
Acum cunosc mai bine
Căldura perfuzată,
Lipsa mâinilor cu cinci degete.
În acest deşert,
văd ceva mai clar lumina
din frunze şi de pe chipul copiilor.
Solitudinea – acest cocon care mă îmbracă;
Răbdarea – cel mai important răstimp,
până la cea mai importantă întâlnire.
Niciun cuvânt
Azi nici un cuvânt nu mă atinge,
Stau toate chibzuind pe fundul inimii mele,
Ca zaţul rămas într-o ceaşcă de cafea.
Nu am timp să le spăl de pe buze.
Se mai rostesc o vreme,
Prin ochi, prin obraji, prin zâmbete.
Azi între două şi trei
Azi
între două şi trei
poeţii îşi plâng iubirile;
în traducere liberă şi dezinvoltă –
eşecurile de a iubi;
fiindcă pe harta inimii lor,
poeţii bâjbâie pentru a găsi,
cea mai senină şi scurtă cale
de la minte la inimă.
În palate de cristal, sub policandre
de gheaţă,
poeţii îşi plâng iubirile
şi propria lor inimă.
Din locul unde cad lacrimile lor de foc
răsar ierburi de alean.
Cinteza şi mierla cântă limpezimile
şi dogoarea.
Luminişurile se umplu de soare.
E patru şi zece şi poeţii
au început să culeagă păpădii.
Ics şi zero
Fumul şi aburul şi bătrâneţea
Urcând prin noi şi mlădiindu-ne sufletul.
Gârbovi ajungem să privim cerul
din pământ
Şi fiecare ţipăt de pasăre e o chemare.
Iar răsuflarea noastră în cutia poştală
A zilei de azi,
O umple de fluturi.
Doina Adriana Nicolăiță
Celălalt poet
Celălalt poet
spunea
că încă nu s-a apucat de scris
doar mima
își măsura cuvintele
lua aminte să nu le tulbure
să nu-i scape,
veghea la încolțitul vorbei,
la desfacerea timpului
în proverbe,
pescuia
pe marginea foii albe
nesfârșite
pe care o invoca
să-l acopere
să nu-i dezvăluie identitatea.
Cine se poate împotrivi
Călcam
cu ochii clari
poate nu ratez intrarea și
nu mă voi înspina –
miroseau trandafirii roz ai Damascului
din care am făcut licoarea răcoroasă
de peste vară,
am băut-o și am lăsat teama de înaintare
să treacă
în parfumul trandafirilor de Damasc –
i-am înălțat până unde se putea
și-mi aminteau
în toate nuanțele
și decorurile
că darul este pentru toți
fără ură și fără părtinire
cine se poate împotrivi?
Doar trecând…
Pe unde am trecut și azi
te urmam firesc,
nu se arunca cu pietre
nici cu flori,
turtele necoapte
nu se puteau frânge,
din ulcele curgea doar apă
fără altă speranță,
se presupunea că ești
absența nu-ți era motivată,
prezența cu atât mai puțin,
orice notiță era contestată,
întoarsă pe dos,
bănuiala întărită, căutată asiduu
ca și cum ar fi mai bine să te scuturi,
să-ți speli mâinile,
să-ți joci zarurile destinului
în propria temniță.
Pe unde treceam,
nu era nimeni.
Generează fluxuri
Mai mult sau mai puțin la vedere
cărțile te poartă în ele
uneori sunt fișe întregi prin sertare,
prin rețelele neuronale
bine ticluite,
alteori îți stau pe buze
în mod jovial
deschid trecerile
brațele
generează fluxuri
fără să poți vedea înregistrările.
Azi ai resetat cubul magic
între uimire și tristețe
gândești cu voce tare
unde dispare suflul cărților
ce se alege de ele,
apoi contrariat
chiar tu le mâni din urmă
să faci loc
celor nescrise încă.