Poeme de Spiridon Popescu BALADĂ (1) – Doamne, cum de-ai putut pune În firavul meu tăciune Șapte morți, când cineva Pân’ mai ieri mă-ntărâta, C-a văzut el scris în carte Că nu-i loc nici pentru-o moarte? – Mă, prea ești neștiutor: Le-am îndesat c-un picior Precum Lina lu’ Isac Și-ndesa rufele-n sac Când fugea de …
[să urci Himalaya] să urci Himalaya, să vâslești dincolo de strâmtori cu plozii în brațe prin viscol și ploi, mii de ani așteptându-ți bărbatul acasă ca să pui pâinea aburindă pe masă, picioarele să i le speli, să te culci noaptea lângă el să-i încălzești trupul, dorința.. să zbori ca o pasăre nemaivăzută cu aripi …
Cu ce ingrediente În nopțile când timpul ignoră punctul și se reinventează cu ce ingrediente aș putea reda poemului starea de bine pentru o supraviețuire mai lungă decât propria mea viață poate ar trebui să renunț să-l scriu direct la calculator să-l înțeleg că i s-a făcut lehamite de deflorările tehnologiei că se simte stors …
lucruri invizibile scriu de pe marginea drumului când trebuia să ne naștem ne-am născut când trebuia să iubim am iubit când trebuia să murim ni s-au transmis din vârful buzelor urări de viață lungă un circ (credeam că nu mai există) își desface corturile uriașe păsările exotice rămân în colivii pe fiecare stâlp sunt …
iartă-mă Iartă-mă că am uitat să ies din visele tale Iartă-mă că te visez visându-mă cu tine Iartă-mă că nu sunt realitatea care ți-a dat speranță. Eu cred că sunt doar o speranță fără realitate. visul care nu se visează. Eu voi fi mereu ceva, altceva și altcum. ceva ce mă face fără să fiu, …
Declin În fiecare an declinul începe sub reflectoarele solare ale zilelor de septembrie. Ierburi legate cu noduri pe marginea potecilor. În prăvălie vinde cuie şi gaz o sperietoare. Acele zile cu muşte verzi ce înţeapă şi bâzâie speriate de scârţâitul apatic al orelor. Pe dealuri, spinările vitelor mari oglindesc, la ceasul amiezilor, stelele. Tu însuţi, …
Panteism Vom merge spre fierbintea, frenetica viaţă, Spre sânul ei puternic, cioplit în dur bazalt, Uitat să fie visul şi zborul lui înalt, Uitatã plãsmuirea cu àripe de ceaţă! Vom coborî spre calda, impudica Cybelă, Pe care flori de fildeş ori umed putregai Îşi înfrăţesc de-a valma teluricul lor trai, Și-i vom cuprinde coapsa fecundă …
[ea nu s-a născut] ea nu s-a născut din capul lui Zeus nu s-a născut nici într-un palat, nici într-o iesle, n-a fost creată din coasta lui Adam nici pusă în coș de nuiele pe Nil între trestii ea n-a crescut la picioarele vreunui maestru nici cu sulurile cunoașterii la subraț n-a călătorit ca să …
Deși… Deși a știut bine mersul prin aer, pe ape și pe pământ, deși a cunoscut cum își înalță halterofilii scrisului textele în semn de victorii cât viața unui scăluș de apă, deși unele răspântii i-au provocat arșiță chiar și umbrei sale ea, cea mai aproape de respirația lui, este neatinsă ca un câmp de …
Horă de băieți Într-o țară care-a fost Era mare cel mai prost. Bi-ba, ba-ba Li-ba, la-ba. Țara unde-i bun tutunul Avea proști unul și unul. Bi-bo, bo-bi Ri-bo, ro-bi. Cine-oleacă-avea de cap Și-l punea după dulap. Hu-hu, bu-hu Bu-hu, hu-hu. Pentru că omul cel mare Se-alegea după picioare. I-ha, ba-ha Ba-ha, i-ha. Umblau solii prin …
Doamna gri Pe undeva, în umbră, pluteşte doamna gri, mi‐e mâna vinovată de voalurile gri, de păru‐i gri, de geana, de sângele ei gri, de‐o ațipire scurtă pe‐o crudă blană gri. Port semnul vag pe umăr al dinților ei gri, ajuns‐a chinu‐n unghii cu‐ntârziere gri, mi‐s vorbele amare de silă şi sălcii; pe undeva în …
Poezii de Viola Vancea Adio, Casablanca! Nimic nu va rămâne nevândut și necumpărat din nou pe această planetă în derivă. Fața lumii, la fel ca și chipul nostru, se schimbă lent, până devine de nerecunoscut, ori este desfigurată brutal într-o singură noapte. Execuție la nivel înalt, un personaj în vogă, cu putere și multe …