[ea nu s-a născut]
ea nu s-a născut
din capul lui Zeus
nu s-a născut nici într-un palat,
nici într-o iesle,
n-a fost creată din coasta lui Adam
nici pusă în coș de nuiele
pe Nil între trestii
ea n-a crescut la picioarele
vreunui maestru
nici cu sulurile cunoașterii
la subraț
n-a călătorit ca să descopere Asii,
Americi
sau insule fermecate
n-a locuit în niciun Macondo
n-a condus o hoardă de invadatori
nici vreo ceată de haiduci
nici o mulțime de sclavi
ea n-a mâncat la mese bogate
n-a vânat lincși și mistreți
n-a sunat din corn de argint
nici n-a tras clopote
ca să se-ntrebe pentru cine bat
n-a avut arme ca să le spună adio
n-a luptat pe frontul de vest
nici la est de Eden n-a călcat
și știe că timpul pierdut
degeaba îl cauți
nu e de recuperat
ea a fost mereu cea nevăzută
cea care-n umbră slujea
spăla, hrănea, mângâia și iubea
ea care scară lungă se făcea
ca s-ajungă alții în cosmos,
la formule ascunse, pe lună…
acum nu mai vrea
s-a oprit din goana nebună,
contemplă cerul în nemișcare
și frunzele care cad,
iar lumea se-ntreabă mirată de ce
iaca-așa!
[într-o rochie roșie]
într-o rochie roșie
cu buline albe mărunte,
trece desculță pe strada prăfoasă;
o primăvară vântoasă
indiferentă și semeață
îi ridică rochia,
pânza ei fâlfâie ca aripile cocorilor
ce se întorc flămânde la baltă
pulpele dezgolite ale fetei
sunt proaspete, albe
ea nu bagă de seamă
ochii ciorchine de după garduri
fluieratul flăcăilor pe la colțuri
de stradă
ea nu bagă de seamă
cum bulinele albe dispar,
unele cad smulse de vânt
altele roșesc
sub privirile aprinse ale băieților
ea n-aude
nu vede
ea se strecoară printre rafale de vânt
petalele zarzărilor rotite-n vârtej
o ridică pe sus,
ea zboară peste pajiștea verde
plutește pe-un colț de azur
dar nu vede,
n-aude
ea-și caută surâsul de ieri
cel uitat sub liliacu-nflorit
când primise sărutul dintâi
dar vai,
cineva a tăiat peste noapte arbustul
sărutul fecioarei mai există în vis
ea se-ntoarce acasă
abătută, desculță
noroaiele îi ajung până la glezne
mai sus
rochia roșie și-a pierdut bulinele albe
până acasă pânza ei toată
se făcu violet, mov închis, indigo
se-negri în goana mașinilor
în mizeria mahalalei și fum
cântec:
departe, departe
pe-un câmp interzis
bulinele albe zboară zglobii
nu renunța
nu renunța, fată, la vis
[ea caută spațiul acela]
ea caută spațiul acela
unde tăcerea este stăpână
unde pacea domnește
și cuvintele-s de prisos
unde zborul se adaugă mersului
așa cum surâsul deschide porți
și zăvoare îngropate-n rugină
cum în basme
iarba fiarelor
desface lacăte vechi
ea caută spațiul în care
timpul poate fi întors și invers
cum ai răsuci arătătoarele unui ceas
ea caută un spațiu în care
albastrul poate fi verde
și invers
acolo unde jos este egal cu sus
unde punctul din mijloc
nu-și pierde locul central
ori încotro s-ar mișca omul
printre blocurile
din cartier
ea caută ochiul furtunii
dincolo de vântul turbat
liniștea nepământeană
din mijlocul stihiilor dezlănțuite
din miezul spiralei răsucite
care te ridică-n tării
și te dă de pământ
ca pe-un gândac
spațiul acela
unde stai de vorbă prin tunelul tăcut
cu arhanghelii de dincolo de pod
spațiul acela
arătați-i și ei spațiul acela
în care iubirea
nu te prinde în laț
nu te bagă în colivie
ca pe un bun personal
ci îți lasă aripile să crească în voie
fără teama c-o să-ți iei zborul
arătați-i spațiul acela
arătați-i dacă știți unde este
dacă norocoși l-ați aflat
[și-a făcut bagajele]
și-a făcut bagajele
și a plecat
s-a oprit pe o insulă tropicală
nu era nimeni în preajmă
o viață de vis…
câțiva palmieri
o colibă de bambus și-o plajă,
soarele torid țâșnea din când în când
împreună cu
apa dintr-o arteziană
o viață de vis…
liniștea îngânată de valuri mărunte
țipătul unei păsări
un cuib cu doi pui
o viață de vis…
o să uite de hărmălaia orașului
de străzile aglomerate, murdare
de gazele de eșapament
și pungile de plastic
o viață de vis…
apoi insula începu
încetișor să înoate
despica apa mării
tot mai alert
spinteca valurile
cu tot ce purta pe spatele ei
fata se ținea de trunchiul palmierilor
să nu cadă în apă
insula ei pește uriaș
ca-n povestea lui Iona
din Biblie
sau poate acela din teatrul scris de
Sorescu
viața ei de vis înota
cu viteza unui coșmar
exotic
[a săpat o groapă]
a săpat o groapă
în mijlocul odăii
a dat covorul deoparte
a scos podeaua bătută în cuie
a înfipt lopata
o dată
de două ori
a tot înfipt-o până spre seară
a scos pământul
doi metri la început
ca pentru un mort
trei metri apoi
un gol întunecat
căscat
în mijlocul casei
să-i îngroape
să scape de toți –
fiecare din sângele ei se hrănește
au stors-o
au chinuit-o
e albă ca o stafie
și fiecare încă pretinde
cerșește
în seara asta
oricui deschide ușa
îi face vânt în abis
ea aruncă în groapă
și gândul cel negru
durerea, suspinul
dorul celor ce vin și niciodată
n-ajung
soldații pe fronturi deschise degeaba
războaiele pierdute din start
prea multe morți nebăgate în seamă
prea multe tânguiri adunate
aruncă acolo și cărți interzise
cărțile plictisitoare
care n-ar fi trebuit
scrise deloc
știrile de la televizor
minciunile și curcubeul
îmbrăcând ipocrizia
da,
în groapa cu politici corecte
și afișe electorale
aruncă pământ peste toți
pământ negru
roditor
arat de tractor
apoi se simte vinovată că
i-a ucis de-a valma pe toți
se aruncă pe brazdă
și plânge
plâns interzis
unghiile adânc în glie le-nfige
degeaba
se știe că viața ne dă ceasului morții ușor,
pe când moartea nimic nu dă înapoi
cântec:
moartea își păzește morții
mai mult decât viața pe cei vii
[Mina-Lumina-Luminița]
Mina-Lumina-Luminița
Mina-Mirabela
Mina-Catrina-Garofița
Maria-Marta-Magdalena
Elena-Mena-Filomena
Lia-Otilia-Olivia
Dia-Diana-Dana
Crina-Cristina-Tina-Ina
Lina-Dina toate sunt Mina
Nina-Frosina
Sia-Anastasia
Mona-Simona-Ramona
Dușa-Brândușa
Lala-Minala
Mioara și Clara
Dora-Viola-Vioara
Ana-Hanna
și eu și ea
și ele
noi toate
Mina-Lumina
ieșind din beznă
cu steagul în bernă
fără spectacol
sugrumându-l pe dracul
cu lumina orbindu-l
cu tăcerea de veacuri arzându-l
în carceră închizându-l
în pământ îngropându-l
în veci și de-a pururi
femeia din ceruri
aceeași Evă
pășind din paradis
de data aceasta
cu balaurul-șarpe
la picioare – ucis
Din volumul în pregătire Mina, noi, toate