Deși…
Deși a știut bine mersul
prin aer,
pe ape și pe pământ,
deși a cunoscut cum își înalță
halterofilii scrisului textele
în semn de victorii
cât viața unui scăluș de apă,
deși unele răspântii i-au
provocat arșiță
chiar și umbrei sale
ea, cea mai aproape
de respirația lui,
este neatinsă
ca un câmp de flori năpădit
de nectar,
iar fântâni dansatoare
îi țin calea și-o apără
cu apă și jar.
Zi doar o vorbă
Zi doar o vorbă…
Și vei înțelege ceva din taina
care te-a prins în scrânciobul ei;
eu, pe acolo, voi îngriji
straturile
vindecătoare de muțenie
și frică.
Pe sub ferestre
se vor furișa ritmurile
unei muzici din intermundii.
Scrisul se va asemăna
cu o apă dezghețată brusc,
chiar dacă frigul ar fi atât
de mare
încât se vor teme și fântânile.
De simt atingerea pe șira
spinării
absențele și focul
parcă-s doi patinatori.
Albinele vor culege
nectarul de pe sarafanele tale
mai noi ca niciodată.
Venirea
Isabellei
În casă parcă a venit cerul,
apa nebăută până atunci
a potolit setea gurilor albe.
În preajmă era și o grădină
în concert;
la sfârșitul lui,
intram și ieșeam pe ușile
visului…
Odaia s-a umplut
de o simfonie nemaiauzită
până și zorii
s-au oprit s-o asculte.
Niște mâini nevăzute
și miresme captive
atingeau coroana
gata de a izbucni…
Atunci am văzut lângă noi
crini ai văzduhului
pentru slujire și ofrandă.
Precum un pește
Liniștea năpustită de zgomot
devine mică, dispare
precum un pește
ce se zbate pe uscat
până-l răpune cineva…
De-l vede un om
și îl ia în palme,
dintr-o dată
începe să vorbească,
iar soarele răsare parcă
a doua oară în aceiași zi,
pentru liniștea de acum
și pentru cea care va fi…
Pe străzi pustii
Da, simfonia cărnii tale
am trăit-o în vii acorduri
ce chiar și moartea în lunga-i
vale
le-ascultă mlădiind fiorduri.
Pe plaja-ncinsă-n scrânciob stai.
Sub umbra unor terebinți;
mă chemi la tine-n micul rai
să fim obraznici și cuminți.
Prin site-mi strecori delta vieții;
rămâne ce-am știut și-ales
din ce-am strâns ca anahoreții
întors din viscol și eres.
Pe străzi pustii stropești căderi;
lunec pe ele înspre tine.
În carnea ta sunt ierni și veri
și-un rond de flori cu
strapontine.
E târziu
Ascult fanfara…
Pustiul devine o dungă.
Odată cu seara,
văd ziua cum trece ca printr-o
strungă.
În spatele casei
aud parcă o simfonie de Grieg.
E întuneric, îi târziu și-i frig…
Ne învelim amândoi…
Florile frigului cad
și tot cad peste noi.
Amurgul e ca o imensă centură
sângerie
ce mângâie și strânge
pământul.
Sunt clipe când vedem
aprinsul rug.
Tot căutându-te, mai mult
te alung…
Am văzut
Am văzut dimineața
cum strânge în poalele ei
resturi de noapte;
în urmă, lumina dinaintea
răsăritului
vindecă respirările
celor care, în noaptea trecută,
au sperat că, măcar de data
aceasta,
vor găsi în năvodul lor,
odată cu strânsura,
și câteva fărâme
din zbuciumul și gloria apei.
Curtea veche
Din curtea veche
se ridică un abur
ce seamănă cu mama
când mă striga:
vino, e târziu,
nu mai sta sub salcâm
cu bătrânii…
După miezul nopții
s-au mai văzut stafii
ale celor plecați…
Pe fratele tău
de mult l-a cuprins somnul…
e ca-n visele acelea
pe care a doua zi,
până acum, mereu le-a trăit…