Cu ce ingrediente
În nopțile când timpul ignoră punctul și se reinventează
cu ce ingrediente aș putea reda poemului starea de bine
pentru o supraviețuire mai lungă decât propria mea viață
poate ar trebui să renunț să-l scriu direct la calculator
să-l înțeleg că i s-a făcut lehamite de deflorările tehnologiei
că se simte stors de mister ca o dezvirginată fără himen
poate ar trebui să-l scriu apăsând cu degetele pe sfârcurile
anticei dame erika în nopțile când vecinii de apartament
se trezeau înjurându-l pe paranoicul care nu are pic de somn
poate ar trebui să-l scriu cu tocul ca atunci când
nu aveam credința că a doua zi îl voi mai putea descifra
în litere diforme în risipă de cerneală în nimic
între orgolioși și experți în arta de a umili poetul
poemul știe că nu mai e pentru nimeni hrană de luat la pachet într-o excursie de weekend
Unde ești mamă
Unde ești mamă cu balsamul tău binefăcător
să mă vindeci de dragostele pe jumătate dragoste
ale femeilor cărora le aud pașii plutitori
călcând pe deasupra unor pânze de păianjeni
mă întreb cât de bătrâne ar putea fi ele acum
fără să mă întreb cât de bătrân le-aș fi alături
ce ierarhii de sentimente și disperări se regăsesc
setate ca o psihoză sexuală pe o piele necitită
paradoxuri cu numele lor își pensează sprâncenele
sufocant vodevil într-un lăuntru de suflet
anecdote confuze în utopia unui rudiment de text
să mi le pot aduce aminte mă uit pe mine mamă
nu mă crede versul de mai sus e o minciună de poet
eu mi le aduc aminte ca să nu mă uit pe mine
Același măr
Pentru Luiza și Daniel
Nicăieri nu e cald și bine ca în noi
de ce să ne temem că statisticile înghit
că dinaintea scării din fața blocului
un cal așteaptă cu șaua pe el
altul să vină odată biciul și căpăstrul
vor rămâne oare dureri în urmă ursite
să-și aducă aminte într-o bună zi
că am călcat împreună pe ele
va rămâne scufița roșie cu ochii ei duioși
să plutească pe marea sângelui nostru
la intersecția dintre dinții rechinului
și o ușă încăpățânându-se să nu se închidă
încă mai e timp de visat cât licăre speranța
în imaginația atâtor buze înfocate mușcând
din același măr străvechi precum din viață
scafandri invizibili întorși la cina de taină
trăim cum e firesc să trăiască oamenii
fericiți fără oră exactă lipiți unul de celălalt
păsări care nu se văd dar se aud ca sunetele
sunete care nu se aud dar se văd ca păsările
Dialog pervers
Spune-mi cu ce să compar feliile de viață
oferite mie schelălăind din sticla cu vodcă
într-un pat deteriorat care scârțâie ca oasele
unui bătrân urs de circ în reprezentația de adio
afară pe caldarâm aruncate pe fereastra deschisă
mucurile de țigări și prezervativele par a fi
o mare de tropi în suspans pe care îți promit
să cobor cu mătura și fărașul să le adun
ai grijă îmi spui afectuos în timp ce te machiezi
să-ți așezi pe calorifer maioul asudat să se usuce
când revin dacă vei avea spirit de aventură în tine
te voi pofti să ne refugiem în cactusul de pe hol
Un pumn de cireșe
Plâng astăzi
voi plânge mâine
cum am plâns ieri
cum am plâns alaltăieri
eu sunt plânsul inventat
între pleoapele tale
care acum e o rană
între pleoapele mele
dacă într-o dimineață
după o noapte de sex
nu te-aș fi lăsat să pleci
ce răsturnare de destin
ar fi fost atunci în cifre
am fi împărțit cuvioși
plânsul între noi
ca pe un pumn de cireșe
și sigur n-aș fi făcut
atâția pași greșiți în viață
de teamă să nu ajung
să plâng singur
Pe un dig
Pe un dig ocolit de iluzii
zilele sunt un alfabet expirat
ceea ce era de scris s-a scris
nimic nu e de iertat pe pământ
nimic nu e de iertat sub ape
nimic de lăsat gaj
cuvintele urlă de-mi sparg auzul
fă-mă doamne un bulgăre de ceară
afundă-mă în gura lor să nu le aud
nu-mi pasă ce se va vorbi pe la colțuri
spună fiecare ce dorește
versurile mele ca și limba de clopot
din turnul bisericii dintr-un sat din banat
răspândesc de când m-am născut
miros de mort
fără să mă întrebe cineva
la ce-i vor folosi dacă le va citi
Ceea ce a fost
Ceea ce a fost atârnă dezmembrat
în logica lui să nu se știe
e punctul dispărut semnul de mirare
de pe chipul sentimentelor
e o evadare de noapte din adulter
o dorință de replici lacrimogene
într-o alergare cu un singur picior
ceea ce zbaterea ochiului drept
nu poate ține ascuns
e că nu voi absenta de la nunta ta
fie că e caniculă fie că e viscol
voi fi în spatele fiecărui invitat
poate chiar în buchetul de mireasă
rugându-te să-mi rezervi un vals
excesul de palincă și gelozia
sunt vocile hoitului de altădată
care nu va mai striga în gura mare
că ai buze porno și salivă bigamă
oricât de mult va fi expus vederii
nu voi lătra la buricul tău
Alzheimer
Stau acasă în fotoliu mă întreb unde sunt
exclam ce mi-ar plăcea să fiu acasă
să stau în fotoliu cu ochii fixați în tavan
să mângâi blana pisicii când încă era vie
să o ascult cum îmi toarce în creier
să mă grăbesc să o întreb cum mă cheamă
să-i spun că-mi detest capul ca pe un marfar
obosit să târască vagon după vagon
până când în urmă-i nu mai rămâne niciunul
că mă simt un raper la capăt de pod în avarii
așteptând să i se reîntoarcă vocea și auzul
acum santinele de veghe într-un felinar stins
sunt în viață de ieri sau de mâine nu știu
stau în fotoliu pe un peron de gară
și-mi număr anii pe care nu-i mai am
Într-un absolut aburos
Of asemeni unor lipitori hămesite
pe un picior de viață întoarsă pe dos
poeții sug sângele din cuvinte
cuvintele sug sângele din poeți
ah atunci când au revelația
că ar fi bine să-și amestece sângele
papagalul de curând trezit
le amintește că nu mai au sânge
of dacă nu-și opresc la timp năravul
de a scrie se tem că o să ajungă
să aștepte ceea ce nu știu că așteaptă
renegându-și vina de a se fi născut
ah într-o țară cu oameni cumsecade
poeții și cuvintele experimentează
amăgiri comune perfuzii reciproce
lecturi deviate comportamental
of pentru a se salva de nimic dau mâna
fac piruete formale călătorii inițiatice
și părăsesc împreună poemul
într-un absolut aburos