Din șirul parcă nesfârșit al pseudo-versificațiilor cu pretenții filosofice, în numărul de față spicuim pentru dumneavoastră din producția lui Alensis de Nobilis (sic!). Speranță Din ochi se ridică hipnotice flamuri, De cer se atinge un clin de pământ, Tresar galaxii nărăvașe în hamuri Din vergi de mătase și brațe de vânt. Culorile umblă prin noi …
Sporește numărul volumelor primite la redacție. Semn că și poșta începe să funcționeze mai bine, după cum și autorii înșiși acum ne pot vizita, aducându-ne cărțile lor. Ceea ce reprezintă un beneficiu adus de relaxare. (Sigur, nu se cade să omitem neajunsurile stării de relaxare: în ultimele zile a crescut, din păcate, numărul celor contaminați!) …
Este remarcabil că, într-un spațiu al publicațiilor literare extrem de aglomerat, o revistă relativ recent înființată, EXPRES CULTURAL, care apare de câțiva ani la Iași, a reușit să-și găsească un profil și un loc al său. Dacă am căuta în cel mai recent număr primit la redacție (nr. 5, mai 2020) prin ce anume se …
Mai cu seamă în primele săptămâni de după izbucnirea marii crize sanitare, a blocajului planetar pricinuit de virusul asiatic, lumea era cuprinsă de neliniște și de teamă – reacție firească în fața unui pericol nou și fără remediu, de care nimeni nu e ferit. În starea aceea de emoție, nu puține au fost vocile care …
Limba română a înnebunit? Dacă auzi că spitalul este numit spațiu de detenție, în loc de spațiu de tratament, și dacă auzi că tratamentul însuși este numit tortură a unor cetățeni privați de drepturi, în loc de îngrijire medicală a unor pacienți spre vindecarea lor, atunci ce înseamnă asta, nu curată nebunie? Când cuvintele sunt …
Reluăm cu aceeași întrebare? Da, sigur, reluăm. Radof mi-a fost singurul prieten în politică și deopotrivă politic. Știu ce vrei să zici! Te rog să nu mă pui în aceeași oală cu oamenii politici, al căror portret colectiv l-am schițat mai sus. Eu n-am fost și nu m-am considerat niciodată om politic. Am trăit în …
Începem să primim la redacție volume de versuri recent apărute, iar această întoarcere a poeziei către cititori este un semn că viața literară revine la normal. Astfel, ne-a fost dăruit un splendid album care reunește două arte în oglindă, poezia, prin Constantin Abăluță, și artele vizuale, prin Ovidiu Maitec. Cartea, intitulată MAITEC HAIKU, semnată de …
Cum sperăm că s-a observat deja, sensul acestei rubrici nu este nici cultivarea (prin repetiție) a umorului involuntar, nici lezarea reputațiilor autorilor de pseudo-literarură. Încercăm doar să semnalăm publicului cititor riscul care decurge din abandonarea criteriilor și răul pe care îl facem atunci când, dintr-o greșit înțeleasă îngăduință, încurajăm eforturile inutile ale unor oameni lipsiți …
Privitori la televizor fiind, de unde ne culegem ca mai toată lumea informația cea de toate zilele, n-am putut să ratăm episodul cu totul dezagreabil provocat de viceprimarul Aurelian Bădulescu, cel care, cu un comportament siderant, inacceptabil, a dat buzna și l-a împiedicat pe candidatul la Primăria Capitalei, Nicușor Dan, să-și țină o conferință de …
Dacă, aflându-ne în interiorul mișcării literare, facem un efort de distanțare și privim întregul, încercând să-l cuprindem, ce anume observăm că se petrece în spațiul literar autohton? Poate nu evident, dar în mod sigur are loc un proces de redistribuire a rolurilor și de schimbare a ierarhiilor literare. Atât în ceea ce-i privește pe protagoniștii …
Pasionant acest tur caracterologic al unor figuri politice și publice… Iată un avantaj în a fi fost în miezul vieții politice autohtone, la vârf. I-ați cunoscut îndeaproape pe mulți „actori“ politici importanți din România. Față de cei străini, „omologii“ lor, există diferențe semnificative? politicienii sunt la fel peste tot: buni și răi. Și, foarte rar, …
Nu trebuie căutat mult, din păcate, după pseudo-creații vândute drept literatură. Revistele literare sunt pline de gongorisme (poetice, prozastice, critice), de-o lipsă de măsură îngrijorătoare nu numai pentru sănătatea pădurilor patriei. Astfel, în „Actualitatea literară“, nr. 100 (martie 2020), Liviu Chiscop semnează un articol intitulat, nici mai mult, nici mai puțin decât Alexandru Nelu Huidici …
