Limba română a înnebunit? Dacă auzi că spitalul este numit spațiu de detenție, în loc de spațiu de tratament, și dacă auzi că tratamentul însuși este numit tortură a unor cetățeni privați de drepturi, în loc de îngrijire medicală a unor pacienți spre vindecarea lor, atunci ce înseamnă asta, nu curată nebunie? Când cuvintele sunt folosite atât de anapoda, cu susul în jos, cu înțelesul bulversat, mintea unui om obișnuit se simte ca nimerită într-un labirint fără scăpare și, învinsă, face implozie. Dar cine a echivalat spitalul cu un loc de detenție și tratamentul medical cu tortura? Îți zici că, în mod evident, este o glumă sau o pagină desprinsă din proza unui autor distopic, fiindcă, în realitate, nu e posibil să se petreacă o asemenea aberație! Și totuși nu, surpriză, este starea de fapt: la noi, Avocatul Poporului (vai, ce titulatură străină de activitatea reală desfășurată de persoanele care compun această instituție!) strict așa s-a exprimat și strict așa acționează, declanșând o amplă operațiune de monitorizare și chiar de anchetare a instituțiilor spitalicești și a medicilor. Astfel, epoca noastră, instituțiile ei demonstrează nebănuite rezerve de absurd și de inumanitate, de comportament bizar, agresiv și alienat, prin care ne înscriem în galeria celor mai memorabile secvențe orwelliene. Dacă ne luăm după limbajul pe dos promovat de instituția Avocatul Poporului, putem să-i spunem liniștiți frigului caniculă, miezului nopții amiază, pisicii de apartament tigru și așa mai departe și invers, cu toate consecințele dezastruoase care decurg din această vorbire defectă. Iar medicilor, pe care toți i-am considerat niște eroi ai acestei perioade grele, le putem spune torționari. Sunt niște subterane întunecate ale gândirii și rostirii pe care le respingem cu fermitate.