Începem să primim la redacție volume de versuri recent apărute, iar această întoarcere a poeziei către cititori este un semn că viața literară revine la normal. Astfel, ne-a fost dăruit un splendid album care reunește două arte în oglindă, poezia, prin Constantin Abăluță, și artele vizuale, prin Ovidiu Maitec. Cartea, intitulată MAITEC HAIKU, semnată de Constantin Abăluță conține versuri dar și excepționale reproduceri după operele lui Ovidiu Maitec și a apărut cu prilejul expoziției #MAITEC Lemn Aur Lumină, deschisă la Muzeul Național de Artă al României. Reproducem aici o lucrare și versurile care o însoțesc: „Perforat de câteva goluri/ zidul visează/ la ce va urma.“
Adrian Alui Gheorghe publică la Editura Junimea, în Colecția Cantos, un volum masiv de versuri noi, Comunitatea artistică, din care ne face plăcere să reținem un scurt poem: „Dimineața întorc cheia și pun lumea mea în mișcare./ Potrivesc gândurile după ora zilei,/ destui au umblat prin universuri paralele./ Viața e la locul ei, moartea e la locul ei,/ visele au căpătat consistența varului de pe pereți.“
În fine, semnalăm și un volum recent semnat de Adi Cristi, Rugăciune la marginea patului (Editura 24: ORE), inspirat chiar de criza prin care trecem toți, planetar: „inima mea nu mai este sala de așteptare/ în care te-am primit/ să nu aștepți în picioare plecarea// a ajuns să fie o haltă/ în care nimic nu mai oprește/ și nimic nu mai pleacă/ un fel de părăsire/ folosită pentru linia moartă…“. Desigur, le urăm acestor poeți să se bucure de atenția criticilor literari și a cititorilor.