Septembrie literar
Venirea toamnei înseamnă și o intensificare a activității literare prin diverse proiecte culturale specifice. Astfel, luna septembrie găzduiește o seamă de evenimente literare prețioase ale Uniunii Scriitorilor. Așa cum deja a consemnat revista noastră, la începutul lunii, la Neptun, a avut loc o manifestare literară ajunsă la a IX-a ediție, „Literatura tinerilor“. Amintim că marele premiu al concursului literar derulat cu acest prilej a fost câștigat de Denisa Arcip (București), iar premiul special al juriului i-a revenit Mihaelei Farcaș (Timișoara); au fost acordate și premii ale unor reviste literare.
În zilele de 25 și 26 septembrie, la Alba-Iulia, se desfășoară una dintre cele mai importante manifestări literare, de anvergură națională, organizate de Uniunea Scriitorilor: Colocviul Romanului Românesc, eveniment ajuns la ediția a XIX-a. „Tendințe actuale ale romanului românesc“ este tema pusă în dezbatere anul acesta. Și-au anunțat prezența critici literari, eseiști și prozatori de valoare, din toată țara: Adrian Alui Gheorghe, Hanna Bota, Gabriel Chifu, Daniel Cristea-Enache, Cristian Fulaș, Gheorghe Glodeanu, Mihai Măniuțiu, Mircea Mihăieș, Angelo Mitchievici, Cornel Nistea, Olimpiu Nușfelean, Antonio Patraș, Cristian Pătrășconiu, Ovidiu Pecican, Andreea Răsuceanu, Vasile Spiridon, Adrian Tudurachi, Varujan Vosganian și Răzvan Voncu.
În fine, anunțăm un eveniment literar absolut inedit: Uniunea Scriitorilor din România revine la Casa Monteoru, fostul său sediu de pe Calea Victoriei, pentru reuniunea „Importanța Uniunii Scriitorilor din România pentru cultura națională. Tradiție și actualitate“. Această reuniune va avea loc luni, 28 septembrie a.c., ora 18, în Sala Oglinzilor a Casei Monteoru, spațiu de o mare valoare simbolică pentru istoria instituției noastre. La reuniune sunt invitate personalități literare, culturale și ale scenei publice din țara noastră, care, în scurte intervenții de câteva minute, vor vorbi despre ce reprezintă Uniunea Scriitorilor pentru cultura națională sau despre felul cum a marcat intrarea în Uniunea Scriitorilor devenirea proprie pe plan literar și, de asemenea, vor evoca momentele speciale care le leagă de Uniunea Scriitorilor. (Cronicar)
Receptarea unei cărți de excepție
În Ramuri (nr. 9) avem un grupaj semnificativ dedicat unei cărți de excepție apărute anul acesta, despre care și România literară a scris așa cum se cuvine, în mai multe rânduri: Cele patru sinucideri ale Virginiei Woolf. O psihodramă de Mircea Mihăieș. Grupajul cuprinde cronica literară, semnată de Gabriela Gheorghișor și un interviu cu autorul, realizat de Robert Șerban. (Observăm, este substanțială prezența timișoreană în revista craioveană!) La întrebarea lui Robert Șerban, care sună așa „După aproape cinci decenii petrecute printre scriitori, studiind și predând studenților viața și opera unora dintre ei – Faulkner, Joyce, Woolf ș.a. –, ce ați aflat despre natura umană, lucru pe care nu l-ați fi putut afla din nicio altă experiență?“, Mircea Mihăieș răspunde: „Am aflat că natura umană există! Și că «ființele de hârtie» nu sunt cu nimic mai puțin consistente și reale decât cele «în carne și oase», care figurează în registrele stării civile. Asta – vorba marelui prozator sudist american – te învață toate cărțile bune. Și nu e puțin lucru.“
Iar receptarea critică elogioasă a cărții lui Mircea Mihăieș continuă, în mod firesc ținând cont de valoarea cărții, și în alte reviste. În Luceafărul de dimineață (nr. 9, 2026), Horia Gârbea e autorul cronicii literare cu titlul „Profesiunea doamnei Woolf“, din care cităm un pasaj: „Mircea Mihăieș expune toate aceste lucruri în mod neutru și comprehensiv. El face pe oricine îi citește cartea să înțeleagă, în substratul ei ce putea să însemne cultura și chiar simpla viețuire intelectuală în Anglia la sfârșitul secolului al XIX-lea și în primele decenii ale următorului. Este aspectul care mi-a plăcut cel mai mult în cartea despre Virginia Woolf. Autorul cunoaște practic totul despre această perioadă și, cum am mai spus, expune și explică limpede totul. Vedem astfel, implicit, decalajul între cultura britanică și a noastră, cu tot progresul galopant și încercările de sincronizare din Regatul României și apoi din România Mare.“ (Cronicar)
Efectul de ecou: Arca (nr. 3, 2026)
Este cunoscută preocuparea, accentuată mai ales în anii din urmă, a Uniunii Scriitorilor și a revistelor sale pentru promovarea tinerilor autori. Este o preocupare justificată de dorința de a întineri organizația scriitoricească și de a asigura necesara continuitate și echilibrul generațiilor succesive de scriitori. Dar, așa cum se întâmplă nu rareori, această acțiune benefică, devenind excesivă, se transformă în contrariul său, cu efecte nedorite. Și anume, criteriul de vârstă biologică devine o calitate în sine și tinde să ia locul criteriului valoric (acesta e singurul valabil!) și, cel mai grav, vedem desfășurându-se și un soi de campanie pentru îndepărtarea celor vârstnici din spațiul literar activ. Pericolul pe care-l reprezintă acest război generaționist și manifestările sale actuale sunt semnalate în excelentul articol intitulat, cu o sintagmă împrumutată de la Dino Buzzati, „Vânătoarea de bătrâni“, pe care-l semnează Vasile Dan în revista Arca (nr.3, 2026) și din care reproducem câteva fragmente: „Vînătoarea de bătrîni“ este titlul unei celebre povestiri fantastice a lui Dino Buzzati (n.1906 – d. 1972) care «înfățișează o societate distopică în care tinerii se organizează în găști motorizate sau călare pentru a vîna bătrîni pe străzi. Este vorba în esență despre conflictul dintre generații, despre violența gratuită a celor tineri împotriva celor bătrîni» – sîntem avertizați încă de la începutul lecturii. Un conflict între generații veșnic, nu o dată paradoxal, adică și benefic, cu aport la înnoire literară și opere surprinzătoatre. De exemplu, în literatura română un astfel de conflict, în mare măsură profitabil, dacă lăsăm deoparte victimele, unele rău lovite personal și în operă, este cel dintre «Generația 1927» (Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Constantin Noica, Mihail Sebastian, Petre Țuțea, Bellu Zilber, Mircea Vulcănescu ș. a. plus, din umbră, profesorul lor, Nae Ionescu, un adevărat spiritus rector) versus generația literară și culturală în floare a «bătrînilor» (sic!) acelor ani interbelici (Nicolae Iorga, Tudor Arghezi, Camil Petrescu, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu). Conflictul dintre tată și fiu, cum s-ar spune, dintre maturitatea bine așezată în operă a scriitorului relativ împlinit și debutantul, uneori precoce, alteori întîrziat, uneori solitar, dar cel mai adesea în grup compact, violent, nerăbdător cu sine însuși și suspicios nevoie mare cu cei de dinaintea lui. (…) Conflictul a renăscut însă șocant după 1989, paradoxal, odată cu cîștigarea integrală a libertății de expresie în România. Cei mai mulți tineri, intrați în literatură după revoluție, sau chiar născuți după 1989, întorc spatele fluxului literar omologat valoric pînă la ei de istorici și critici literari de prestigiu (Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Alex Ștefănescu, Mircea Zaciu, Ion Pop); ba mai mult, încearcă fie a-l nega, fie a-l relativiza sau arunca la periferia valorilor. Acest lucru îl fac ori explicit prin intervenții virulente ori, multe, excesive în limbaj și în ignorarea sfidătoare, absolută a ceea ce s-a scris înainte de ei. Astfel sînt la polul opus, și atîta tot, fără niciun semn de continuitate: și în poezie, și în proză. Iată ce spune despre acest fenomen uluitor una dintre mințile cele mai lucide și echilibrate în judecăți de valoare literare, și nu numai, Ana Blandiana: «Bunăoară, căderea cenzurii după 1989 a dus la manifestarea în rândul tinerilor scriitori a unor reacții aberante, precum a fost negarea pudibonderiei comuniste prin falnicul val de literatură pornografică, apreciat de ei ca fiind o formă de curaj: li se părea că sunt originali, neavând habar că Geo Bogza stătuse la închisoare pentru Jurnal de sex, în care descoperise, estetic vorbind, această Americă. Cei care cred că începe lumea cu ei dau dovadă de lipsă de cultură, mai mult decât de lipsă de respect, și nu sunt purtătorii de forme noi, ci imitatorii de forme noi, înțelese de obicei după ureche» (Serenela Ghițescu, Cartea cu delfini, Convorbiri cu Ana Blandiana, Ed. Humanitas, p. 188). Conflictul actual dintre generații are însă ceva specific, e fără precedent: tinerii scriitori boicotează însăși intrarea în Uniunea Scriitorilor. Nu fiindcă aceasta ar fi o structură vetustă și ineficientă. Nu. Ea este, dimpotrivă, ușor de demonstrat, nu doar utilă, dincolo de cauza literară (acordă numeroase premii care disociază între valorile noi care apar pe piață), ci și social: prin ea scriitorii sînt protejați prin stimulul de 50 la sută venit în plus la cuantumul pensiei personale. Iar cei cu opere recunoscute ca excepționale, beneficiază de o indemnizație de merit. Revenind la titlul acestor rînduri, am uitat să vă spun că «vînătorii de bătrîni» ai lui Dino Buzzati nici nu-și dau seama cît de repede, din urmă, sînt și ei vînați de o nouă generație de «vînători». În fine, literatura nu se oprește la o generație. Așa cum ea, literatura, nici nu începe, miraculos și tîrziu, doar cu o generație.“ Întru totul convingător în exemple și argumentație, editorialul lui Vasile Dan din Arca se cuvine citit în întregime, cu luare aminte. (Cronicar)
Viața Românească (nr. 9, 2026) – din sumar
Semnalăm din sumarul, interesant ca întotdeauna, al revistei Viața Românească (nr. 9, 2026): „Un lift spre nimic“, editorialul semnat de Nicolae Prelipceanu; „Ochiul artistului“, cronică plastică de Florin Toma; Lumea teatrului, „Impertinența – suportul demagogiei spectaculare“ de Alexa Visarion; episodul XVIII din studiul critic „Ce fel de critic a fost Nicolae Manolescu“ de Ion Bogdan Lefter; Aforiștii, „Sensul ca efect al vieții“, un eseu de Aurel Codoban; „Speranța într-o lume cu viitor incert“, un eseu de Vianu Mureșan; Mens, „Singura certitudine (Exerciții de nemurire)“ de Hanna Bota; Psiho, „Fjord – o mostră de jurnalism ultra-corect“ de Ioana Scoruș; Puncte de vedere, „Cetățeanul digital“ de Liviu Capșa; cronici literare de Mircea V. Ciobanu, Daniel Cristea-Enache, Gheorghe Grigurcu, Ion Pop; cronica cărții de artă de Christian Crăciu; cronica traducerilor de Rodica Grigore; comentarii critice de Dan Ionescu; Lecturi de Otilia Ungureanu, Hanna Bota, Iulian Bitoleanu și lucian Scurtu; cronica de film de Mihai Fulger; rubrica Spectator de Nicolae Prelipceanu; Revista revistelor de Liviu Ioan Stoiciu. Viața Românească, o revistă pe care o recomandăm spre lectură tuturor celor care mai sunt interesați de literatură! (Cronicar)