Apariții editoriale
Editura Cartea Românească ne propune o serie de titluri noi, pe care ne grăbim să le semnalăm. În cadrul programului de traduceri literare al proiectului Uniunii Scriitorilor intitulat Interferențe literare româno-maghiare, apare volumul de versuri Țărână vie de Péter Demény (traducere în limba română și note de Kocsis Francisko). În colecția Cartea Românească de Proză vede lumina tiparului romanul Micul carnagiu semnat de scriitorul timișorean Lucian P. Petrescu. Două noi apariții editoriale și în seria Cartea Românească de Poezie: În goană cu fața spre trecut de Viola Vancea (cuvânt-înainte de Daniel Cristea-Enache) și Pluralul morții de Costel Stancu. l O scriitoare care s-a remarcat în ultimii ani atât prin cărțile sale de proză cât și prin cele de poezie, Hanna Bota, este prezentă editorial cu un nou roman, Cușca (Editura Polirom), care se anunță interesant, „o parabolă despre libertate și limitele ei invizibile, despre felul în care omul intră singur în propriile „închisori“…“. (O cronică la acest roman poate fi citită chiar în acest număr al Rl, sub semnătura lui Angelo Mitchievici.) l Poetul Gellu Dorian publică, la Editura Limes, un nou volum de poeme, Resemnările. Iată primele versuri din poemul intitulat chiar Poezia: „Prin același loc trece ea, ușoară și nevăzută,/ așa cum a trecut până acum,/ așa cum va trece și de aici înainte…“ l Criticul și eseistul Gelu Negrea adună în volum, sub un titlu voit cuminte, Alte gânduri răzlețe, tipărit sub egida Editurii Neuma, note de lectură și reflecții care se citesc cu plăcere. (Și acest volum este recenzat în Rl, de către Horia Gârbea.) l Alte două apariții editoriale pe care le-am primit de curând la redacție: volumul Politice. Să recapitulăm (Editura Cartex) de Bedros Horasangian și romanul După plâns (Editura Litera, colecția Folio) de Cristian Fulaș. l Menționăm și antologia de proză scurtă Musafirul îndelung așteptat (Editura Casa Cărții de Știință) de Cornel Nistea, ca și tomul Lăcomia destinului. O mărturisire (Editura TipoMoldova, colecția Opera Omnia) de Aurel Ștefanachi; la Editura Corint Fiction, Rodica Bretin publică volumul de proză Pisica de la ora cinci; la Editura Creator, apare volumul de versuri Contre-jour de Alina Caraghin, iar la Editura Ardealul, Ioan Găbudean ne propune o culegere de confesiuni lirice cu titlul Ferestre deschise spre univers. l Lectură plăcută! (Cronicar)
Din sumar – Orizont (nr. 9)
Revista Orizont (nr. 9) se deschide cu cronica literară semnată de Alexandru Budac, consacrată în mod atipic unei traduceri. Dar e vorba despre un titlu foarte important, cea mai bună carte a anului 2023, după New York Times și New Yorker, Rigoarea îngerilor. Borges, Heisenberg, Kant și natura ultimă a realității (Editura Humanitas) de William Egginton, „un studiu de istoria ideilor și a științei și, totodată, o triplă monografie“. Alte cronici sunt scrise de Grațiela Benga (la volumul Viețile și morțile lui Constantin Noica de Tatiana Niculescu), Alexandru Oravițan (la volumul Neumanna. În gură de șarpe de Cristian Tudor Popescu), Vasile Popovici (la volumul Teroriștii din decembrie 1989. Mituri și manipulări de Cătălin Ranco Pițu), Smaranda Vultur (la volumul Vremuri fără răbdare de Gabriela Adameșteanu), Alexandru Colțan (la volumele Caleidoscop medieval. De la Neagoe Basarab la Școala Ardeleană și Spectacolul literaturii. Scriitori străini de Răzvan Voncu), Dan C. Mihăilescu (la volumul Prezentul văzut prin vitralii de Episcopul Ignatie (Trif)), Marian Odangiu (la volumul +40 de Dorin Murariu). După cum se constată cu ușurință, titlurile literare aflate în atenția cronicarilor timișoreni sunt, fapt benefic, variate și semnificative. Obișnuita anchetă a revistei este o anchetă de gen, întrucât, cu o excepție, Chat GPT, sunt invitate să participe numai doamne. La întrebarea dublă a redacției Ce moare odată cu apusul? Doar ziua?, răspund: Anamaria Amik, Adina Dinițoiu, Alina Gherasim, Maria Hulber, Andra Mateucă, Ioana Pârvulescu, Adela Rachi, Laura Poantă și Smaranda Vultur. Autorul anchetei este colegul nostru omniprezent Cristian Pătrășconiu; tot el realizează și interviul din acest număr al Orizontului cu prozatorul Radu Pavel Gheo. În cadrul rubricii fiction&co., putem citi un amplu fragment de proză intitulat Diavolul șchiop de Bogdan Alexandru Stănescu. Rubricile fixe avându-i semnatari, între alții, pe Marcel Tolcea, Valentin Constantin, Mădălin Bunoiu, Vladimir Tismăneanu, Viorel Marineasa, Pia Brînzeu, Lucian P. Petrescu, Robert Șerban, Nona Rapotan, Ciprian Vălcan, Adina Baya, Cristina Chevereșan și, ca totdeauna remarcabil, Ioan T. Morar sporesc atractivitatea acestei reviste de valoare sigură în publicistica noastră literară. (Cronicar)
Efectul de ecou – Apostrof (nr. 9)
La rubrica Viața în rețea, pe care o deține în revista clujeană Apostrof (nr. 9), Mihnea Măruță publică un text intitulat „Nole, Nolan și Nolanul“. Eseistul se grăbește să explice fiecare nume din titlul ales: Nole i se spune lui Novak Djokovic, marele jucător de tenis, Nolan e regizorul filmelor Inception, Interstellar și Odiseea, iar Nolanul i se spunea lui Giordano Bruno, născut la Nola. Mihnea Măruță leagă subtil cele trei nume într-o mică poveste care se dovedește a fi, în cele din urmă, o meditație de reținut despre prezența AI, această mare provocare a vremurilor noastre, căreia nu-i cunoaștem încă rezolvarea și nici deznodământul. Reproducem din considerațiile admirabilului eseist un fragment care se referă la un subiect fierbinte – cărțile scrise cu ajutorul inteligenței artificiale: „Ce legătură au toate cu rubrica de față? Poate că, la rândul meu, am vrut ca mai întâi să vă înlănțui, pentru a vă putea vorbi despre un subiect la care nu v-ați fi aștept: cărțile scrise cu ajutorul inteligenței artificiale (AI). Fiindcă acest subiect stă să explodeze în cultura occidentală. În favoarea noii forme se invocă un argument care presupune implicit că AI este doar o tehnologie. El sună cam așa: de ce folosești laptop și nu continui să scrii de mână? Altfel spus, creația asistată de AI – sau chiar bazată pe AI – ar fi o treaptă firească în progresul civilizației. Contra noii forme există un argument care ține, aș zice, de excepționalismul nostru, adică de concepția potrivit căreia omul este o încununare a evoluției (sau a creației divine). Argumentul sună cam așa: procesul dă valoare (sau aură) operei. Cu alte cuvinte, căutarea asociată scrisului, chinurile, imperfecțiunea și erorile ar fi la fel de prețioase ca rezultatul final. Ce se întâmplă când se scrie o carte cu ajutorul AI? Trebuie să existe și aici o idee, un plan sau o viziune și o bună parte din proces către entitatea artificială: o însămânțează, îi deleagă chinurile și, simultan, o lasă să îl re-însămânțeze însutit.“ Un punct de vedere convingător, demn de luat în seamă. (Cronicar)