Profetul anunță întâmplări viitoare, de obicei tragice sau neașteptate, dar, în varianta lui cea mai reușită, formulează mai ales adevăruri veșnice.Odată cu toamna, reapare o molimă – benignă de astă dată – și anume „febra Premiilor Nobel“, mai ales a Premiului pentru Literatură. Nimic mai elocvent pentru scurgerea timpului decât urmărirea modului în care Nobel-ul …
„– Bună ziua, domnule Cazimir. – Bună ziua, domnule Zamfir.“ Acest dialog telefonic, repetat de mii de ori de-a lungul a șase decenii, și-a păstrat neschimbată formula introductivă: m-am adresat mereu fostului meu asistent de la Facultate cu „dumneavoastră“, iar el mi-a răspuns la fel. Deși între timp camaraderia noastră avansase cu pași mari, distanța …
A încerca să faci literatură din documente istorice autentice – iată o tentație tot mai persistentă în proza din ultimele două secole. Dacă istoria înseamnă discurs coerent și unanim acceptat, ca și cum ar reprezenta o certitudine științifică, brodarea fantezistă pe trunchiul ferm al faptelor istorice prezintă pentru autor un enorm avantaj: acela de a …
Înțelegem de obicei prin „mica istorie“ o istorie anecdotică și paralelă ce acompaniază istoria propriu-zisă; domeniul ei specific ar fi partea mai puțin vizibilă a întâmplărilor, unde erotica scandaloasă joacă rol principal. Dar o „mică istorie“ poate să însemne și cu totul altceva, mult mai grav. Când pronunțăm cuvântul istorie ne gândim obligatoriu la scurgerea …
Relația lui Caragiale cu lumea Ardealului pare ambiguă. Dacă ne oprim la câteva dintre cele mai celebre personaje care poartă însemne ardelenești, începând cu celebrul pedagog-absolut Marius Chicoș Rostogan, observăm că varianta limbii române din spațiul intra-carpatin i-a provocat mereu autorului o veselie de nestăpânit. Locul unde se petrece acțiunea din Poetul Vlahuță nu putea …
Că visele pot fi premonitorii – o știm încă din Antichitatea grecească, pentru a nu mai vorbi de epoca Bibliei: câte dileme dramatice, hotărâri capitale, destine umane în momente de cotitură nu s-au lămurit cu ajutorul unui vis oportun, venit în ajunul evenimentului! Fenomenul se întâmplă rar, dar lumea crede în el cu sfințenie. Cine …
Un secol și jumătate înseamnă enorm raportat la durata obișnuită a vieții omenești. Numai că între durata obiectivă și cea pe care am putea-o numi „psihologică” nu-i aproape niciodată concordanță perfectă. Cei 150 de ani de la nașterea lui Garabet Ibrăileanu ar trebui să-l cufunde pe criticul de la „Viața Românească” într-un trecut aproape legendar. …
Scrisorile fondatoare proprii unei limbi sau unei culturi rămân fructul hazardului. Dacă – într-o anumită țară – cel mai vechi document redactat în limba locului s-a întâmplat să fie o scrisoare particulară, un raport oficial sau o pagină din jurnalul unui personaj, asta doar întâmplarea decide. Scrisoarea boierului Neacșu din Câmpulung din 1521 materializează hazardul …
S-a stins Gheorghiță, prietenul meu de la Agapia, „poetul Agapiei“, cum devenise cunoscut între timp. Pentru elevi și săteni, era profesorul Simon Gheorghe; pentru redacțiile revistelor literare moldovene, era poetul Gheorghe Simon; pentru membrii Societății Internaționale „François Mauriac“, era Monsieur Simon, reprezentant al României. Dar pentru mine a rămas Gheorghiță, ca în urmă cu mai …
În principiu, puține cărți din domeniul umanist se dezactualizează la fel de repede ca o istorie literară. Nu doar din cauză că oricând pot apărea scrieri inedite ale autorilor, dar și pentru că nimic nu-i mai schimbător decât gustul public. Cu sau fără voia ei, o istorie a literaturii va reflecta operele literare cunoscute până …
Substantivul comun autocritică existase dintotdeauna în limba română cultivată, dar utilizarea lui rămăsese redusă și specializată, eventual, la stilul juridic: vorbitorul obișnuit de română putea să nu-l folosească nici măcar o singură dată în viață. Iată însă că, odată cu instalarea comunismului la noi, autocritică și-a sporit exponențial uzul, iar încărcătura politică atașată acestui termen …
Am fi tentați să credem că, în urmă cu un secol, cu războiul mondial abia sfârșit, România o ducea mult mai rău decât acum și că abia își trăgea sufletul. Așa să fi fost oare? Să aruncăm o privire și să vedem care era starea de spirit a românului obișnuit cu o sută de ani …