Adrian Alui Gheorghe Nu-i mai așteptăm pe barbari Trăim într-o lume în curs de relativizare. Ne virtualizăm cu fiecare zi, cu fiecare noapte. Virtualizării îi urmează ficționalizarea. Ne naștem gata povești. În buna regulă a lumii noastre, toate poveștile sunt cu final nefericit. Ficțiunile nu citesc ficțiuni, ci se străduiesc să devină realitate. Cronos …
Promiteam în Editorialul precedent că voi vorbi despre ce ne așteaptă, din nefericire, pe noi toți, ca urmare a opțiunilor catastrofale pe care le adoptă sub ochii noștri prima generație din România postcomunistă, pe cale de a rata imensa ocazie de a gândi liber și de a se comporta democratic pe care i-au oferit-o evenimentele …
Autor prolific, François Kersaudy e și un foarte bun povestitor, capabil să ne facă să credem că relatează lucruri despre care nimeni nu a auzit până acum. Iată de ce titlul noii sale cărți: Zece fețe ascunse ale comunismului (Perrin, 2023) este în parte inexact. Acele aspecte ascunse sunt, de fapt, știute, numai că unele …
Iată-ne într-o poziție în care n-am mai fost de la Al Doilea Război Mondial: crime și masacre la stânga, crime și masacre la dreapta. Bombe și rachete în Ucraina, bombe și rachete în Israel. Demență la Kremlin, descreierare în Gaza. O lume nebună, nebună, nebună. Parcă din ce în ce mai nebună. Privite cu ochi …
Am citit recent o biografie a lui Max Ernst, după ce am văzut, în vară, o excelentă retrospectivă la Hotel de Caumont din Aix-en-Provence. Puținele lucruri pe care le știam despre marele artist au fost invadate de informații diverse, de amănunte biografice și citate din corespondența și scrierile despre pictură. Am dat acolo peste o …
Persoana aceasta nu are nicio legătură cu personajul din simpaticul serial de televiziune Hudson and Rex, ci se referă la o figură sinistră din marele film din 1960, în regia lui Robert Aldrich, „Ce s-a întâmplat cu Baby Jane“, What ever happened to Baby Jane, având-o în rolul principal pe Bette Davis, se pare ultimul …
S-au împlinit recent 55 de ani de când România literară și-a făcut apariția în peisajul cultural românesc. Este un moment de reflecție asupra a ceea ce înseamnă tradiția, perseverența și dedicarea în slujba culturii noastre. România literară de astăzi s-a născut într-un context al destinderii ideologice din perioada 1968-1971. Devenind refugiu pentru valorile democratice și …
Într-una dintre primele zile ale recentului Festival Național de Teatru, am văzut un spectacol portughez, intitulat nici mai mult, nici mai puțin decât Catarina și frumusețea de a ucide fasciști, text și regie de Tiago Rodrigues, producție a Teatrului Național „Di Maria II“ din Lisabona. Textul ironizează (oare?) mania vremurilor noastre (deci și ale lor) …
Între 14 și 21 octombrie, s-a derulat la Alanya, în Turcia, cea mai recentă ediție a Turnirului de Poezie. Marii câștigători ai acestei ediții sunt: Adrian Alui Gheorghe și Ioan Radu Văcărescu – deținătorii ex-aequo, ai Cununii cu Lauri –, Emilian Iachimovski – Premiul Special – și echipă mixtă, compusă din Filiala Sibiu și din …
Ca și atunci, lumea a fost luată prin surprindere de un atac terorist, laș, împotriva civilizației noastre. Ca și atunci, n-a trecut mult timp (nu va trece) și au și început (vor începe) să apară teoriile conspiraționiste, că, vezi Doamne, chiar cei atacați și-ar fi făcut-o și tot restul nu e decât perdea de fum. …
După romanul lui Goethe Wilhelm Meisters Lehrjahre, anii de formație sunt considerați anii în care un tânăr învață o meserie. În Germania din ultima parte a secolului XVIII și din prima parte a celui de al XIXlea, era vorba despre o ucenicie obligatorie a băieților care urmau să preia meseria tatălului. În Mara lui Slavici, …
În 1928, Virginia Woolf a citit în fața prietenilor ei din „Memoir Club“ un fragment memorialistic, intitulat Old Bloomsbury. În ciuda caracterului declarat non-ficțional, textul, scris încă din 1922, se dovedește a fi cât se poate de literar. Începe pe un ton polemic și plonjează imediat într-o descriere care și-ar avea locul în orice proză …
