Ca și atunci, lumea a fost luată prin surprindere de un atac terorist, laș, împotriva civilizației noastre. Ca și atunci, n-a trecut mult timp (nu va trece) și au și început (vor începe) să apară teoriile conspiraționiste, că, vezi Doamne, chiar cei atacați și-ar fi făcut-o și tot restul nu e decât perdea de fum. Ca și atunci, mulți oameni din partea civilizației noastre s-au identificat cu cei atacați, chiar dacă asupra lor, încă, nu se năpustise ura islamistă. Repet: încă. Ipocrizia civilizației noastre a încercat să ascundă, de atunci încoace, conflictul insolubil dintre cele două feluri de a concepe lumea: cel islamic și cel iudeo-creștin. Ca și atunci, antisemitismul a răspândit, sau în cazul actual va răspândi, teorii false privind implicarea evreilor în catastrofă: cică funcționarii evrei din Turnurile Gemene ar fi fost preveniți să nu vină în ziua aceea la serviciu! Sau că însuși guvernul Netanyahu ar fi dictat ignorarea pregătirilor, pentru a putea, apoi, să distrugă Gaza. Făcăturile, numite azi cu un termen americano-englez fake, există de mult timp și funcționează excelent într-o anume parte a opiniei publice. Dacă privim în istorie, nici ziua de 7 decembrie 1941 nu e departe, ca procedeu surpriză, de cele două evocate mai sus. Cu observația că atunci, acolo, era, totuși, vorba de un război adevărat, atacul era îndreptat asupra unei armate, mă rog, flote de război, și nu de un atac terorist, care ucide și ia ostatici fără alegere, militari sau civili de orice vârstă, sex etc. Dar, în plus, în acel caz se pare că într-adevăr administrația Roosevelt ar fi ignorat informațiile despre ceea ce se pregătea, pentru a convinge opinia publică americană că Statele Unite ale Americii trebuie să intre în război împotriva nazismului. De n-o fi fost și asta o făcătură potrivită cu vremurile. Atacul coordonat, din aer, de pe apă și de pe uscat, asupra Israelului a fost, se vede cu ochiul liber, plănuit de mult timp, armele distrugătoare au ajuns în Fâșia Gaza de multă vreme, iar serviciile secrete israeliene, renumite pentru eficiența lor, n-au băgat de seamă. Ceea ce se întâmplă, în momentul scrierii acestor rânduri, în Tel Aviv și-n celelalte orașe atacate cu mii (!) de rachete e pe cât de groaznic pe atât de neașteptat. Deocamdată nimeni nu răspunde la întrebarea de ce nu au aflat de pregătirile care au dus la această grozăvie cei specializați cu astfel de lucruri din Israel. Pe orice canal de știri te-ai uita, afli că jurnaliștii pun mereu această, aceeași, întrebare. I s-a pus inclusiv ambasadorului israelian la București, Excelența Sa dl Reuven Azar. Domnia sa a semnalat vina celor care conduc serviciile de inteligență, cum li se mai spune. Unii spun deja că haosul iscat de amestecul noului guvern Netanyahu cu extremiștii de dreapta, de manifestațiile fără sfârșit împotriva acestui guvern au abătut atenția lumii israeliene de la ceea ce se pregătea la câțiva pași, geografic vorbind, de Tel Aviv. Ca să nu mai adăugăm, acum, când Israelul suferă încă (aceste rânduri sunt scrise în noaptea de șapte spre opt octombrie), orientarea noilor guvernanți israelieni care pare-se că nu mai voiau de mult timp să audă de o înțelegere cât de cât amiabilă cu palestinienii conlocuitori ai teritoriului țării. Ceea ce nu justifică, totuși, în ochii cuiva ce face parte din civilizația dialogului și, deci, a păcii, asemenea izbucniri de violență oarbă. Și lașă, la urma urmei, de altfel vizibil inspirată din alte episoade de terorism islamic la care lumea a fost silită să asiste în ultimele decenii. Se știe de mult timp că antisemitismul islamiștilor e aproape scuzat de o parte a opiniei publice occidentale și de exponentul acesteia, presa scrisă, spusă ori filmată. Sigur, atacurile din ziua de sâmbătă (sabat și, în plus, o zi de mare sărbătoare în Israel) au o altă justificare, și anume aceea a revendicărilor teritoriale, dar împușcarea civililor, femei, bătrâni, copii pe străzile unor localități unde teroriștii Hamas au pătruns, luarea altor civili ca ostatici sub cuvânt că ar fi „prizonieri de război“ și incendierea unor obiective civile nu sunt fapte de război, dar cuvântul ăsta, război, își găsește locul, totuși, aici, pentru că aceste fapte sunt „crime de război“. Însă ăsta e un nume dat de un alt tip de civilizație, de cel pus la zid de către mișcările așa-zis progresiste din lumea de azi. Pentru cei asemenea atacatorilor Israelului există alte legi și alte justificări, false din punctul nostru de vedere. Scene de care nimeni nu spera să mai audă, de domeniul soluției finale naziste, se repetă în aceste zile, aducând aminte omenirii că, oricând, toate relele cele mai teribile care s-au întâmplat cândva, pot să fie reluate.