N-aș putea să precizez când a apărut acea înlănțuire de linii punctate pe care o numim ca mai sus. Mult timp nici nu am înțeles ce rol are. Azi QR-ul poate ține loc de menu în restaurante și multe altele. Mâine-poimâine, am fost deja preveniți, ne va ține locul, pe care-l credeam atât de personal, pentru viitorul simplu, poate și pentru cel compus. Dar asta ar însemna că am/ avem chiar un viitor! Să fie o bucurie, să fie o întristare… Dacă ne uităm, fie și numai cu coada ochiului, la budism, atunci asta nu e deloc o bucurie, ci o demonstrație a unei karme greșite, care nu-ți dă voie să ajungi una-două în mult râvnita Nirvana. Stop. Nu cumva Nirvana însăși e o numire avant la lettre a acestui deseori pomenit azi cloud, norul în care… dar stai, păi dacă e nor, atunci…, atunci nu e vorba chiar de acel Paradis mereu anunțat că ar fi undeva în înaltul cerului? Acolo unde apar și dispar și ceilalți nori, căci cloud însemnă în engleza, de rigoare azi, chiar nor. Dar ce nor! Oare cei care urează decedaților „drum lin în înalt”, fără a preciza, în finalul urării, „spre cer”, deși despre cer e vorba, la asta fac aluzie? Încet-încet, ne cam apropiem de Cel de Sus sau, mai ales, de teritoriul său, metafizic, dar materializat în capetele și de-acolo în cuvintele noastre. Adică în religie, vrei să spui? Mă întreb și mă abțin să răspund pe loc, deși tare aș avea chef să spun/scriu un da hotărât, ca să încheiem odată cu îndoielile și întrebările astea chinuitoare pentru analfabeții virtuali. Căci, dacă avem deja analfabeți pe jumătate, în persoanele simpatice ale unor tineri liceeni entuziaști pentru nu se știe ce, de ce să n-avem și analfabeți virtual, în persoanele mai puțin simpatice trecute demult de vârstele farmecului personal și ale entuziasmelor zadarnice?
Săptămânile trecute, unii dintre oamenii care se nevoiesc (sic!) să scrie pe la reviste și alții din zona care se mulțumește adesea numai cu proprietăți intelectuale, s-au speriat de amenințarea unui SVP implacabil care li se arată, așa cum – se zice, căci n-am văzut scena nici măcar în desenele animate – șoarecilor pisica. Și să nu credeți că SVP ăsta e politicosul s’il vous plaît franțuzesc, care, în traducere mot-à-mot, ar însemna „dacă vă place”. Dar așa, mai liber, înseamnă „vă rog”. Or, SVP-ul și mai ales amenințarea lui e un fel de sabie a lui Damocles care spânzură deasupra capului publiciștilor culturali și a creatorilor în general, fără vreun „vă rog” ori alte politețuri. În ce îl privește pe dom’ Damocles ăsta, mai căutați și domniile voastre, în caz că mai e necesar, prin surse culturale sau supra-culturale. Hop! Am folosit un supra care se potrivește de obicei, așa cum ne învață cei care stăpânesc oarecari cunoștințe despre inteligența artificială, aceleia. Mă rog, mă rog… Dar cui mă rog? Căci, uite așa, din vorbă în vorbă, am cam alunecat pe un teren ce părea solid, „mai uscat, mai curat”, conform unei reclame pentru cine știe ce altceva. Căci a te ruga se potrivește mai bine când e vorba de vreo religie, că e ea mozaică, iudeo-creștină, musulmană, ori… ori ce? Pentru că, după câte mi se pare că-mi aduc aminte, budiștii au alte metode. Ei, cei care doresc să se topească în Nirvana, astfel încât să nu se mai reîncarneze ba în una, ba în alta (puneți și la masculin, ca să obținem câteva posibilități-virtualități). Hinduiștii și alții au, și ei, metode oarecum diferite. Mă rog, deci, unei „virtualități care se poate”, nu celei care, conform vorbei proaste, nu se poate. Or, aflam acum câteva zile, la niște conferințe Humanitas de la Ateneu, dacă n-aș fi aflat câte ceva și înainte, că memoria sau mintea aia artificială posedă de nu știu câte miliarde de miliarde de ori mai multe informații și posibilități intelectuale decât neuronul minților umane. Aici îmi (tre)sare în memorie un vers de Eminescu: „Universul fără margini e în degetul lui mic”, urmat astfel: „Căci sub fruntea-i viitorul și trecutul se încheagă, / Noaptea-adâncă’ a veșniciei el în șiruri o desleagă;/ Precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umăr/ Așa el sprijină lumea și vecia într-un număr.”(Scrisoarea I, versurile 34-38, în Poesii, vol. 1, ediție de Constantin Botez, f.a.) Căci, în fond, „numărul” e baza acestei noi religii, numite inteligență artificială. Numericul, despre care Eminescu nu se pronunța.
Un etnolog francez a văzut, undeva, prin Mările Sudului, un trib izolat de cine știe când, închinându-se avioanelor de linie, care treceau nepăsătoare pe deasupra lui. Așa și unii dintre noi, azi. Subscriu.
_____
* Parafrază tristă și cam uscată după titlul unui poet de altădată, Virgil Mazilescu (1942-1984), Fragmente din regiunea de odinioară, Editura Cartea Românească, 1970.