Sunt numeroase romanele care au ca subiecte adolescența și adolescenții, personaje complexe, imprevizibile, a căror analiză epică se ramifică într-o diversitate de teme: descoperirea sinelui, însingurarea, senzualitatea, erotismul, raportarea la realitate, autoanaliza; teme eterne, ca etape premergătoare ale formării și consolidării vieții și devenirii omului matur, personalității sale. Nu puține dintre aceste creații literare stabilesc, …
Povestea este prin ea însăși o modalitate de a ieși din cotidian. Cu atât mai mult, când povestea se petrece în ținuturi fabulos-exotice, gradul ei de fascinație sporește spre satisfacția cititorului / ascultătorului avid de ficțiune. Între locurile de pe planetă cu uriaș potențial fabulatoriu, nevalorificat încă integral – ceea ce sporește misterul –, Amazonia …
Într-una din temele manolesciene, Despre frică, pornind de la două întâmplări din copilărie legate de acest sentiment uman, autorul, nuanțând subiectul, înregistrează o necesară distincție între latura sa fizică și cea morală . O primă constatare, în urma celor două experiențe personale, ar fi aceea că la originea laturii morale a fricii se află imaginația, …
Parafrazând titlul romanului lui Amos Oz, Deodată în adâncul pădurii, o „fabulă despre exil și excludere, despre virtuțile inocenței, despre forța memoriei și a cuvântului“ (Lire), iată, ne trezirăm și noi, tot deodată, cu o ciudată „problemă“, dar nu în adâncul codrilor noștri seculari, ci în cel al societății românești, vizibilă și cât se poate …
Poate mai mult decât în toate celelalte romane ale sale, în Rătăcirile fetei nesăbuite Mario Vargas Llosa și-a pus în practică tehnica narativă prin care să-și concretizeze o idee pe care a evidențiat-o frecvent, conform căreia literatura ne ajută să ne multiplicăm, să trăim mai multe vieți, cu multitudinea lor de experiențe, împliniri sau eșecuri. …
Poate mai mult decât în toate celelalte romane ale sale, în Rătăcirile fetei nesăbuite ( Editura Humanitas Fiction, 2016, traducere de Gabriela Ionescu) Mario Vargas Llosa şi-a pus în practică tehnica narativă prin care să-şi concretizeze o idee pe care a evidenţiat-o frecvent, conform căreia literatura ne ajută să ne multiplicăm, să trăim mai multe …
cu câțiva ani în urmă, am văzut, la Paris, lângă Centrul Georges Pompidou și Muzeul Brâncuși, mai mulți copaci împodobiți cu cărți. Erau agățate de ramuri și fluturau ușor în adierea vântului și, deși era încă toamnă, așa cum atârnau în copaci puteau evoca și un dar al Crăciunului ce avea să vină. Le priveam …
Dacă Nietzsche, în Amurgul idolilor, declara război zeilor din toate timpurile, filozofând, cum singur mărturisește, „cu ciocanul”, doi scriitori italieni insulari, un sicilian, Giuseppe Tomasi di Lampedusa, și un sard, Salvatore Satta, în fascinantele lor romane, coboară pe pământ un alt fel de amurg, povestind omenescul crepuscul al unor familii nobiliare. Mai mult, în timp …
Am citit cu interes, în paralel, două istorisiri ale unor eminenți autori, un critic literar și un istoric, despre experiențele personale ale confruntării, directe și traumatizante, cu comunismul. O primă constatare : atât de multe unghiuri de lectură implică cele două abordări despre impactul cu comunismul, încât și cel mai avântat demers de a le …
Titlul sub care Gabriel García Márquez își deapănă povestea vieții, A trăi pentru a povesti, i-a cucerit instantaneu pe cititorii scriitorului sud-american, adăugând o notă în plus vocației sale creatoare. O „acoperire“ mai semnificativă a mult invocatului său realism magic nici că se putea. Parafrazând inspiratul titlu, pentru a încerca, cu modestele mele puteri, o …
Încep printr-o nedumerire personală, care ar putea fi taxată și ca o dovadă de naivitate a unui iubitor (sincer) de literatură, dar eu o consider, mai degrabă, ca pe o probă de onestitate: Prin ce mister al creației, un gazetar de provincie din perioada de dinainte de 1989, care a scris zeci de ani despre …
În anul 2003, Franța și Germania, prin conducerile lor de atunci, au decis că, mai presus de tumultuoasele și repetatele lor divergențe istorice, există ceva mai puternic care le face să privească viitorul împreună: apartenența la o Europă comună. O Europă în care reconcilierea statelor sale este singura cale de a evita postura de „refugiat …