Ochiul magic 49/2023

Un anume fel de orbire Am scris de mai multe ori despre incapacitatea ideologiilor de a asculta vocea unor argumente diferite sau contrare convingerilor proprii. Ceea ce reprezintă, în fond, o incapacitate de a dialoga. Implicit, de a negocia. La temelia acestui lanț care a provocat numeroase catastrofe istorice, se află încredințarea inebranlabilă că există …

 Ochiul magic 47-48/2023

Burse pentru repetenți Am trăit s-o auzim și pe asta: Ministerul Educației (numit tot al Educației și după ce a ratat ocazia să facă o Românie educată) a decis să acorde burse de merit elevilor repetenți. Acest gest de mărinimie față de, cum să zic altfel, lipsa de merit rezultă dintr-o formulare ilogică a textului …

Note și accente 46/2023

Turnirul de poezie câteva precizări privind obiectivele sale Așa cum revista noastră a informat cu promptitudine, recent s-a desfășurat în Turcia, la Alanya, vechea Cilicie, a XII-a ediție a Turnirului de Poezie. Să reținem, a fost a XII-a ediție: așadar, iată, Turnirul este un proiect cultural de succes al Uniunii Scriitorilor, prin care s-a reușit …

Ochiul magic 46/2023

Critica e creație Trei idei au dat naștere primelor dezbateri de după 1965, când moștenirea lui G. Călinescu a putut fi revalorificată de către critica generației noastre. Marele critic afirmase, încă din anii 1930, și cât se poate de categoric, că nu impresia, ci expresia face critica, altfel spus, spiritul ei artistic, creator. El corecta …

Note și accente 45/2023

 Beletristica astăzi Recent, am participat împreună cu câțiva colegi de redacție și colaboratori ai revistei la o discuție privind starea prozei și la alta despre poezie. Una dintre concluziile acelor dezbateri este observația banală și amară că, din păcate, literatura beletristică și-a pierdut importanța socială, forța de impact pe care le avea în perioada interbelică …

Ochiul magic 45/2023

Rectificare În „Steaua“, 9, 2023, Vasile Popovici îi acordă lui George Motroc un interviu emoționant în care îi evocă pe Monica Lovinescu și pe Virgil Ierunca, pe care i-a cunoscut personal. „[Monica Lovinescu] nu era un om sentimental, dar îi simțeai sufletul în orice moment, nu la modul declarativ, nici vorbă, ci din faptul că …

Note și accente 44/2023

Din presa culturală Cel mai recent număr al revistei MEMORIA (nr. 124/ 3, 2023) marchează Anul Iuliu Maniu, 150 de ani de la naștere și 70 de ani de la moarte, printr-un grupaj semnificativ de texte: Răspunsul domnului Iuliu Maniu la declarațiile referitoare la el făcute de domnul Tătărescu într-un discurs din 18 iulie 1945, …

Ochiul magic 44/2023

Recidivă Am semnalat în mai multe rânduri pasiunea unor colaboratori ai revistei „Vatra“ de la Tg. Mureș pentru „noul regim“ al criticii literare, cum îl numește Paul Cernat în studiul lui despre Bacovia, la care m-am referit într-un Editorial recent. În numărul pe septembrie, Alex Goldiș, alt contributor important la deriva criticii actuale, prezintă o …

Ochiul magic 42-43/2023

Corespondență În mod normal, n-ar fi meritat un răspuns scrisoarea pe care mi-o trimite dl Ion Vulcănescu (pe care îl citeam, cu o jumătate de secol în urmă, chiar în Rl, când semna Neagu Rădulescu), plină de o mânie sinceră, dar care ar fi meritat o cauză mai bună. O scrisoare insultătoare, revendicativă, amenințătoare (cu …

Ochiul magic 41/2023

Arsenie Boca și Mahomed Sper să nu fac obiectul unei fatwa din partea BOR, din cauza asocierii din titlul însemnărilor mele. Sper să fiu cruțat, de vreme ce înalți reprezentanți ai BOR din Arad și din Sibiu au comis asocierea, fără desigur să-și dea seama, înaintea mea, chiar dacă nu în mod explicit, și anume …

Ochiul magic 39-40/2023

12 probleme nerezolvate La răscrucea secolelor XIX și XX, un celebru matematician a înscris, pe o listă devenită faimoasă, probleme nerezolvate din disciplina lui, în speranța că le va găsi o soluție viitorul. O parte dintre ele au fost rezolvate în deceniile care au urmat. Altele, din câte știu, își așteaptă și astăzi soluția. Dacă …

Ochiul magic 38/2023

O vară cu Montaigne Titlul articolului mi l-a sugerat, cine altul decât Antoine Compagnon, despre a cărui supebă carte am mai scris în R.l., ca, de altfel, și Al. Călinescu la rubrica lui, carte pe care o recitesc în fiecare vară când mă aflu la Câmpulung. De data aceasta, mi-au atras atenția câteva citate care …