Corespondență
Ramona Marin țintește să devină membră a Uniunii Scriitorilor și, dată fiind prevederea statutară conform căreia sunt necesare recenzii, ne întreabă „cum ar putea să ajungă cele două (momentan) cărți pe care le-a scris să fie recenzate în revista noastră“. Mai întâi, trebuie să publice cărțile. Apoi să le expedieze nu neapărat la revista noastră, ci la orice revistă de cultură, pentru a fi citite de critici. În fine, cărțile să aibă valoarea literară necesară ca să fie recenzate. De acolo până la a deveni membră a USR, autoarei nu-i mai este necesar decât un pas. O avertizăm că nu începe bine țintind să devină membră: primul pas este publicarea cărților, iar condiția pentru ultimul pas este ca ele să aibă valoare.
Aleg patru dintre aforismele pe care ni le-a trimis Vasile Ghica spre publicare: Și totuși în om există mai mulți nuferi decât nămol. Mediocritatea este de temut, pentru că atacă în haită. Fără iubire, viața ar fi o continuă tragere pe roată. Învață să-ți duci singur crucea! Pentru că s-au scumpit foarte mult serviciile.
Gheorghe Bârlea ne roagă să publicăm o recenzie la o „carte valoroasă, din punctul meu de vedere“. E vorba de cartea lui Silvestro Amelio, Conciones latinae moldavo, editată în condiții științifice de Gh. Chivu și Florentina Nicolae, la EAR, 2023. Comentariul lui Gh. Bârlea este edificator. Din păcate, recenzia are un caracter potrivit cu o publicație academică și depășește cu mult numărul de pagini pe care publicația noastră îl poate acorda.
Mihail Sebastian? „O secătură!“
Ion Coja a trimis pe mai multe adrese de e-mail, printre care adresa „României literare“, câteva pagini despre Mihail Sebastian, anunțate, de altfel, într-un e-mail precedent, intitulat Detractorii lui Dan Culcer, despre care am publicat un editorial acum câteva săptămâni. Mihail Sebastian, prins cu mâța-n sac! este un veritabil denunț, într-un limbaj scandalos, bazat pe informații neverificabile și tendențios interpretate. Asemănătoare cu denunțarea unor scriitori de origine evreiască și a părinților lor din articolul precedent. Despre ce e vorba? Ion Coja a descoperit pe un site niște însemnări autobiografice ale unui „evreu onorabil“ referitoare la o broșură despre care n-a mai vorbit nimeni până acum, Armata Roșie vine, pe care autorul însemnărilor i-o atribuie lui Mihail Sebastian. Broșura ar fi fost difuzată cu puțin timp înainte de 23 august 1944 (data exactă nu se cunoaște) de CC al PCR, al cărui „discret colaborator“ (Coja dixit) Mihail Sebastian ar fi fost. Autorul însemnărilor scrie în amănunt despre tipărirea în condiții de ilegalitate a broșurii, dar nu reproduce nici măcar un pasaj. „Așadar se bucura evreul Mihail Sebastian că vin rușii…“, trage Ion Coja concluzia. Dacă îmi aduc bine aminte, Alexandru George a fost cel care, comentând Jurnalul, a remarcat că autorul își recunoaște o anume satisfacție la venirea rușilor, deși știa prea bine la ce ne puteam aștepta din partea lor. Ceea ce, la urma urmelor, este într-o măsură explicabil după persecuțiile pe care Mihail Sebastian le îndurase, ca toți evreii, în anii dinainte. Dar nu mai mult. Recunoașterea cu pricina n-a reținut atenția pentru că nu schimba cu nimic din atitudinea morală sau politică a scriitorului. În aceste condiții, e greu de presupus că, în calitatea nedovedită de autor al broșurii, scriitorul ar fi putut „proslăvi Armata Roșie“. Mă întreb: dacă Mihail Sebastian nu era „marele evreu“ (Coja dixit), ar mai fi făcut Ion Coja din el un caz? Și l-ar mai fi numit secătură? Ceea ce etimologic ne duce la cineva care secătuiește tot ce atinge. În antisemitismul lui visceral, Ion Coja uită că e vorba, în ambele articole, despre scriitori români, a căror operă, contrar spuselor lui, ne-a îmbogățit cultura națională. (N.M.)
În ceasul al doisprezecelea…
…are loc o reacție sănătoasă la agresiunea extremei drepte românești. Poate fi o coincidență: mișcări similare au loc din Germania și din alte țări occidentale, din SUA, de asemenea. Duminica trecută, mii de oameni au răspuns apelului autorităților sucevene de a participa la un miting de ripostă la provocările AUR+SOS (cine se aseamănă se adună!), care avuseseră loc în 24 ianuarie la Iași și la Suceava. N-au lipsit incidentele, foarte probabil puse la cale de aceleași formațiuni. Un bărbat solid ca un bodygard a trebuit urcat cu sila în microbuzul poliției. O doamnă între două vârste împărțea zâmbitoare calendare cu chipul scandalagioaicei naționale.
În aceeași zi, la „În fața ta“, emisiunea săptămânală de la DG 24, a fost invitat Remus Pricopie, fost ministru al Învățământului și actual rector al SNSPA, care solicitase investigarea AUR de către autorități pentru bănuiala rezonabilă a unor raporturi, inclusiv financiare, cu Federația Rusă. Într-o intervenție clară și convingătoare, Remus Pricopie a demonstrat fără putință de tăgadă că sunt necesare măsuri, cu bază constituțională și legală, contra derivelor AUR. Apelul invitatului emisiunii stârnise deja reacții, între care unele fuseseră amenințări. Am citit eu însumi un material datorat unui fost politician, devenit jurnalist, apoi patron de judo, din nou jurnalist și nu știu mai ce de aici înainte. Așa că, mi s-a părut normală invitarea la televiziunea cu pricina a lui Remus Pricopie. Din păcate, nu toată clasa politică e conștientă de faptul că ne aflăm în privința pericolului extremist în ceasul al doisprezecelea. (N.M.)
Revista revistelor
Nu țin neapărat să-i fur lui G.C. rubrica preferată. Așa că, nu de o anumită revistă a revistelor e vorba, ci de rostul unei asemenea rubrici. Am citit una extrem de bogată în „Viața Românească“ 1/2024, ca, de altfel, și multe altele în numerele din anii trecuți. Nu că n-ar fi normal să citim noi înșine toate publicațiile. Dar uneori nu putem, din diverse motive. Am rămas atașat de ideea necesității de a fi la curent cu tot ce se publică de când, în 1974, Ceaușescu a recurs prima oară la o cenzură economică, reducând tirajele, numărul de pagini ale publicațiilor, numărul redactorilor, ceea ce a condus la falimentul multora, la nici un deceniu de când tot el dăduse cale liberă reapariției multor reviste de tradiție, mai ales locale. Reapăruseră la mijlocul anilor 1960 câteva din cele mai cunoscute reviste din provincie. Una singură n-a primit avizul cenzurii: „Revista Nouă“ (titlul lui Hasdeu) de la Ploiești, în conducerea căreia eram Șt. Bănulescu, Ion Bălu și cu mine. Am fost singurii incapabili să se ridice la nivelul exigențelor ideologice ale epocii zise de liberalizare. În 1974, liberalizarea se încheiase de trei ani, odată cu Tezele din Iulie. Ivașcu a salvat atunci „RL“, fără a da afară niciun redactor, înjumătățindu-le normele, și totodată obținând de la Ceaușescu un număr de patru pagini în plus pentru „Rl“, pe motivul tehnic că foaia tipografică nu se poate tăia în alt mod fără pierderi. Nu-mi e clar nici astăzi dacă Ceaușescu era neapărat interesat de a face economie, cum părea, fapt e că a acceptat. Alte publicații s-au văzut în imposibilitatea de a-și menține tirajul. N-a fost nevoie de cine știe cât timp ca să ne dăm seama că revistele nu mai circulau ca înainte. Cu ocazia unei întâlniri la Paris, l-am rugat pe Virgil Ierunca să creeze la Europa liberă o rubrică de revistă a revistelor din România. Cum, habar n-am de ce, la Europa liberă soseau toate publicațiile din țară la care postul de radio avea abonamente, rubrica a fost posibilă și, o bună bucată de vreme, am „citit“ revistele românești în emisiunea lui Virgil Ierunca. E bine de știut. (N.M.)
Reviste literare
Au apărut primele numere din acest an ale revistelor editate de Uniunea Scriitorilor, după o pauză nedorită, pricinuită de condițiile de finanțare impuse de Ministerul Culturii. Astfel, putem citi numărul 1 (ianuarie, 2024) al revistei „Viața Românească“, cu un sumar substanțial – așa cum, de altfel, această publicație ne-a obișnuit –, care reunește texte remarcabile semnate, între alții, de Alexa Visarion (Lumea teatrului – Călătoria erotică a iluziei), Nicolae Prelipceanu (Panteonul anonimilor și Silviu Purcărete la TNB), Liviu Bordaș (Mircea Eliade și America înainte de America), Adrian Alui Gheorghe (Laurențiu Ulici, atât cât mai știm noi despre el). Din cuprinsul „VR“, două prezențe ne-au atras atenția în mod deosebit și ținem să le semnalăm aici. În primul rând, e vorba despre revenirea în publicistica literară de la noi a unui nume important de la Chișinău, eseistul și scriitorul Vitalie Ciobanu, pe care-l regăsim alături de alți colaboratori mai vechi ai revistei bucureștene la rubrica de cronica literară, cu un text critic pătrunzător și bine scris. Prin asemenea semnături, compatibilizarea, sincronizarea literaturii în limba română de pe cele două maluri ale Prutului nu numai că e posibil să se producă, dar chiar se realizează, incontestabil. Apoi, a constituit o surpriză foarte plăcută grupajul de versuri semnat de Gabriela Gheorghișor, un nume apreciat prin textele de critică și eseistică literară, care demonstrează, iată, că îi este proprie și o altă formă de creație, cea lirică. Reproducem unul dintre aceste poeme pline de dramatism, de trăire autentică și de imagini care se rețin: „Nu scriu poezie feminină:/ nu împart lumea în femei și bărbați./ Nu scriu poezie politică:/ nu vorbesc în numele altora. Nu scriu poezie conceptuală:/ conceptele vor îmbătrâni înaintea mea.// Scriu să-mi negociez pacea/ cu mine, cu ceilalți, cu Dumnezeu.// O armată de soldăței umblă prin celulele mele/ și distruge un țesut fluture./ Sunt un general care a pierdut controlul/ asupra propriului corp de luptă./ Apărătorii au luat-o razna,/ ca niște mercenari îndopați cu halucinogene/ care nu mai recunosc inamicul.// Flutur o eșarfă albă în fața lor,/ dar pânza îngheață ca o rufă în ger./ Flutur o coală albă de hârtie.”
Foarte bun ni s-a părut și primul număr din 2024 al revistei „Luceafărul de dimineață“. Sumarul, atent la evenimentele semnificative din viața literară, stârnește interesul de la prima la ultima pagină a revistei. Astfel, cronica literară semnată de Dan Cristea are în atenție lirica unui poet de o factură cu totul specială, Daniel Turcea (1945-1979). Editorialul scris de Horia Gârbea se intitulează Ani de suferință: „Este foarte frumos și nobil să avem o Zi a Culturii Naționale care se asociază cu un poet, național și acesta. Dar este important ce se pune în acest recipient încăpător și ce mai rețin cetățenii din versurile poetului… Chiar în zilele premergătoare celei a Culturii Naționale, revistele Uniunii Scriitorilor au întâmpinat destule dificultăți privind alocarea de către Ministerul Culturii a sumelor ce li se cuvin prin lege, iar de sporirea lor nici nu s-a pus problema. Un proiect al Uniunii noastre propus aceluiași Minister de ziua menționată nu a primit finanțare, deși era vorba de vizibilitatea literaturii tinere. Festivismul declarațiilor de amor făcute culturii pot chiar lipsi, dacă sunt înlocuite de sprijin eficient și de bună-credință acordat exact celor care fac efectiv această cultură.“ La rubrica sa, Alex Ștefănescu semnează un amplu eseu, Viața la țară, având ca subiect scrieri de Ovidiu Cotruș, Lucian Blaga și Ion Agârbiceanu. Gabriel Chifu publică în avanpremieră editorială 12 poeme din cartea de versuri Despre petrecerea de sine și alte poezii, în curs de apariție. Un frumos articol cu titlul Mircea cel Tânăr. La o aniversară îi dedică Ioan T. Morar lui Mircea Mihăieș, la împlinirea vârstei de 70 de ani: „Pe întâi ianuarie, Mircea cel Tânăr a împlinit 70 de ani. Voi folosi drept urare titlul unui cântec pe care Toby Keith i l-a oferit lui Clint Eastwood de ziua lui: Don’t let the Old Man In! Mircea, nu-l lăsa pe Bătrân să intre! La Mulți Ani Tineri!“. O altă aniversare extrem de prețioasă, Nicolae Breban – 90, este marcată prin evocarea datorată lui Dan Stanca. Sub semnul Avram Iancu – 200 își așază Ovidiu Pecican eseul în care creionează un portret al acestui important personaj al istoriei noastre. În cadrul unei noi secvențe, cea cu numărul 95, a rubricii Domeniul universal, Linda Maria Baros îl prezintă pe poetul Henri Michel Yéré (Coasta de Fildeș/ Elveția). Cu grupaje de versuri sunt prezenți Angela Furtună și Savu Popa, iar Ioana Diaconescu ne propune o nouă filă din cercetarea arhivelor CNSAS-ului, de data aceasta despre controlul Securității în domeniul creației literar-artistice. Găsim în revistă și recenzii ori succinte recomandări ale unor apariții editoriale recente. În fine, este de menționat articolul despre Picasso, așezat sub genericul Vizual, semnat de Aurel Maria Baros.
Colaborări de calitate întâlnim și în „Convorbiri literare“ (nr. 1, ianuarie 2024): paginile din jurnalul de idei cu titlul A te lupta cu tine însuți de Gheorghe Grigurcu, Eminescu și românii din afara țării de Cassian Maria Spiridon, dialogul cu scriitorul Leo Butnaru, la aniversarea a 75 de ani, Trepte. Un itinerar în căutarea lui Mircea Eliade de Cornel Ungureanu, Cernăuți – Bucovina, la scara 1/1 de Mircea A. Diaconu, amplul portret critic Lucian Vasiliu – 70 de Ioan Holban, articolul despre Monica Lovinescu scris de Vasile Spiridon și altele, avându-i autori pe Gellu Dorian, Ion Papuc, Ioana Diaconescu, Ioan Lascu, Nicolae Scurtu, Antonio Patraș, Adrian G. Romila, Theodor Codreanu, Livia Iacob, Constantin Dram și Cristian Livescu. Lectură plăcută! (Cronicar)