Note și accente 8/2024

Drepturi de autor rezervate?!

Un vechi refren al anilor ’50 , auzit adesea la radio, spunea că nu e om să nu fi scris o poezie;reactualizat, ar trebui să aibă în vedere generozitatea internetului, în general, și a unei pagini intitulate „Lumea poeziilor“, în special, care permite fiecărui român, nu doar să scrie, dar să și posteze o poezie, supunând-o astfel atenției publicului.Ce găsește cititorul? O doamnă trecută de a doua tinerețe, precum o arată fotografia, absolventă a Facultății de Filologie, după cum menționează, este autoarea versurilor: „Nu pierde Timpul cât frunza este verde/Și razele de Soare se strecoară printre nori/Focul din priviri nu se va pierde/Știind că vii, mă trec fiori“ (Am respectat grafia autoarei). O altă autoare, trecută de mult de adolescență, distinsă cu Premiul de Excelență la Concurs Duminical, semnează versuri precum: „Lacrima îți aparține/Suflete îndurerat/Căci traiul din astă lume/Nu e mereu minunat//Astăzi cată și trăiește/Clipele la nesfârșit/Și tot ce-i frumos iubește/Fiindcă nu-i totul pierdut.“ O altă autoare, și aceasta multipremiată, scrie: „Astăzi o orhidee am cumpărat, /Are o finețe la pătrat/E fucsia și mândră tare de ea/Stă elegantă la fereastra mea.“ Altă autoare, membră a LIGII Scriitorilor, Filiala Iași(majoritatea aparțin acestei generoase formațiuni a cărei denumire este, adesea, confundată cu cea a Uniunii Scriitorilor) ne hrănește spiritul cu versurile: „Pe-o lăturalnică alee se sărutau doi trandafiri/Nu se fereau de primăvară nici de îndemnul din priviri/Petale înfocate se deschideau în fața unei mari iubiri/Aveau să se așeze în palma unei amintiri.“

Reacția cititorilor? Potop de Like-uri, felicitări, inimioare…! Dacă îndrăznești să spui lucrurilor pe nume, arătând că , din aceste versuri, lipsește exact poezia, că nicio revistă literară serioasă nu le-ar publica nici măcar la „Poșta Redacției“, ești suspectat de invidie, rea-credință, sau, mai rău, ți se răspunde că și acest fel de poezie își are publicul său.Vă dați seama că acești pretinși poeți nu au habar de existența revistelor literare, de modul în care se scrie poezie de la Blaga încoace?!Cea mai gravă mi se pare mențiunea pe care toți autorii o adaugă după semnătură: „Drepturi de autor rezervate.“ Își pun problema drepturilor de autor?!

Dintre două rele…

Recent, într-o stație de autobuz aflată pe o arteră intens circulată din București, mi-a reținut atenția un afiș scris de mână pe o coală A4, pusă de-a curmezișul… Despre ce anume era vorba? Nu, nu despre vreo ofertă de închiriere ori de muncă, ci despre ceva cu totul original: se propunea participarea la o acțiune în Piața Universității – menționându-se data și ora – în vederea instaurării… comunismului sub monarhie, dar – și asta se preciza în text – păstrându-se „ce avea bun comunismul“ –fără a se preciza în ce constă acel „bun“. Încercând să-mi închipui o situație care s-o egaleze în ridicol pe cea de mai sus, n-am găsit o alta decît aceea de a face să funcționeze un bordel într-o mânăstire… Culmea e că afișul prezenta o ortografie fără cusur, lucru care, în loc să mă bucure, mi-a lăsat un gust amar, întrebându-mă ce așteptări am mai putea avea de la cineva școlit care gîndește astfel, că de la adepții sloganului „Moarte intelectualilor“, de mult nu mai avem speranțe;problema e că, având în vedere afișul cu pricina, pe de-o parte, și agramații care nu știu să despartă pronumele de verb, nu avem de ales dintre bine și rău, ci dintre două rele… (Carmen Focșa)

 

Reviste și cărți

Remarcabil ni se pare primul număr din acest an al revistei „Apostrof“. Începând cu editorialul intitulat Ciorba lui Bontaș (pe care-l comentează N.M. în revista noastră chiar în această săptămână) și continuând, desigur, cu ceea ce constituie principalul punct de interes al revistei, Dosarul Echinox – 55, în cadrul căruia întâlnim semnături prețioase: pagini inedite din „jurnalul unui european de provincie“ Marian Papahagi, Eugen Uricaru (Înainte de „Echinox“), Dinu Flămând (Marian Papahagi – un adevărat european) și Adrian Popescu, Horia Bădescu, Ion Pop, prezenți cu poeme antologice. Dar sumarul este interesant în întregul său: cronici și recenzii de carte semnate de Iulian Boldea, Ștefan Melancu, Mirela Nagâț, Cristian Vasile, Diana Câmpan, Constantin Cubleșan, Dan Gulea; rubrica Puncte de reper, cu titlul Ochiul însuși e un crin, unde Mircea Moț publică un eseu despre lirica Ilenei Mălăncioiu; ancheta „Apostrof“, despre arta scrisului și libertatea de creație, la care răspund Ion Pop, Radu Țuculescu, Rodica Marian, Adrian Lesenciuc, Iulian Boldea, Alexandra Medaru, Radu Mârza, Dumitru Cerna; pagina de poezie semnată de Nicolae Prelipceanu; anul literar 2023 văzut de Ion Bogdan Lefter; evocarea Prietenia mea cu Lucian Boz de Mircea Popa; în fine, însemnările despre „dadaismul ideologic“ ale lui Vladimir Tismăneanu, la rubrica Sub lupa memoriei.

În numărul trecut al „Rl“, N.M. evidenția, cu îndreptățire, niște versuri cu totul nefericite din numărul 1/ 2024 al revistei „Steaua“. Dincolo de acestea, revista clujeană găzduiește texte interesante, care merită atenția cititorilor. Astfel, este de citit, sub genericul „Steaua“ – 75, interviul (realizat de George Motroc) cu poetul Adrian Popescu, despre starea revistelor literare și despre rolul revistei Steaua. Întrebat cum ar arăta societatea românească fără revistele literare, în general, și fără Steaua“, în special, fostul director al acestei publicații răspunde: „Nu știu. Confuziei valorilor, dacă nu chiar inversării lor, în epoca post-adevărului, a desacralizării, a robotizării, a relațiilor umane reci, mecanice, interesate între semeni, asaltului amatorilor, tot mai agresivi, sper că revista li se va opune cu tact, dar cu hotărâre. „Steaua“ ar putea să încerce să devină în viitor un fort al renașterii unui climat literar-moral sănătos. Adică, fără ingerințe ideologice, o contraofensivă a valorilor perene, nu conjuncturale, indiferent de generație“. Recomandăm și editorialul Probleme vechi, reformulări noi de Ovidiu Pecican, articolele Eminescu de Traian Ștef, Martha Bibescu: literatură și politică de Constantin Cubleșan, Literator de talie universală, compatriot de omenie (despre Mircea Mihăieș, la aniversară) de Virgil Mihaiu, Codul de pe Poarta Șurii de Hanna Bota, Visual Literacy de Laura Poantă, poemele lui Markó Béla, Focusul dedicat lui Leo Butnaru, cronicile literare de Ion Pop, Viorel Mureșan, Marcela Ciortea, Virgil Rațiu și Gheorghe Glodeanu.

Din nr. 125 (4/ 2023) al revistei „Memoria“, semnalăm aici articolul aflat sub semnul 2023 – Anul „Iuliu Maniu“. Semnat de Marius Andrei și intitulat Iuliu Maniu vândut pe 30 de arginți?, acest text reia o temă prezentă în spațiul public în anul 2018, când, „sub umbrela libertății de exprimare“, au fost lansate afirmații tendențioase, defăimătoare la adresa lui Iuliu Maniu, personalitate marcantă a istoriei noastre din secolul trecut. Autorul ne explică despre ce e vorba: „În anul Centenarului Marii Uniri, printre numeroasele articole de presă care au elogiat și care au arătat rolul jucat în realizarea României Mari de cel ce avea să fie supranumit «Sfinxul de la Bădăcin», s-a strecurat și un material în ziarul «Adevărul», având titlul «Câți bani a primit Iuliu Maniu de la guvernul britanic ca să-l aresteze pe Ion Antonescu. Istoria loviturii de stat gândite de Winston Churchill în România». Subiectul nu era unul nou. El fusese tratat anterior de «Adrian Gavrilescu», pe numele său real Alex Mihai Stoenescu, despre care se știe că a fost «recrutat înainte de Revoluție sub numele conspirativ Gavrilescu Adrian» și că «a primit bani de la Securitate». Cel care în 2018 a repus subiectul pe tapet a fost istoricul constănțean Marian Zidaru, care nu aduce, însă, nimic nou față de articolele scrise în trecut de Arian Gavrilescu. Printre afirmațiile, în urma unei «cercetări» în «arhivele britanice», este și cea potrivit căreia Maniu a colaborat cu Aliații și că, «evident, Iuliu Maniu primea bani pentru serviciile sale». Acest «evident», care nu se bazează pe dovezi clare, induce ideea că Maniu a primit bani de la Aliați ca să-și trădeze țara. Se afirmă, de asemenea, că «Maniu a primit 50 000 de dolari în două tranșe, diamante în valoare de 72 000 de lire, plus trei diamante mai mari a căror valoare nu o precizează britanicii».“ Acestea sunt acuzațiile, iar Marius Andrei, în articolul din „Memoria“, demonstrează că sunt acuzații absolut neîntemeiate: ele nu reprezintă decât (încă) o operațiune de compromitere a unor figuri emblematice ale istoriei noastre. De citit.

Semnalăm și două cărți nou apărute: un volum de versuri, Eu sunt aproapele tău (Editura Oscar Print), de Emilian Iachimovski, poetul care a făcut o impresie foarte bună la turnirul de poezie de la Alanya, din toamna anului 2023; reproducem aici un scurt poem: „Liniștea nu e decât o gaură neagră,/ o dimineață ca o pernă de rugăciune/ pe care nu vreau să mă așez// privesc bărbați de whisky/ care coboară din mașini lucioase/ cu mirosuri grăbite, fumuri suspecte/ și amintiri de pripas ca niște câini// Aud tăcerea stelelor din/ visul meu de azi-noapte“; și un roman, Icar 89, de Dan Perșa, apărut la Editura Humanitas, o proză despre anul de răspântie din istoria României, 1989. Lectură plăcută! (Cronicar)