George Banu publică, la finele lui 2018, sub titlul Pagini alese, trei volume masive (Studii, Eseuri și Mărturii), numărând aproximativ două mii trei sute de file, în care adună laolaltă ceea ce a considerat că îl reprezintă. Partea leului revine, desigur, scrierilor destinate exclusiv teatrului. Precise și documentate, doldora de informații enciclopedice, docte câteodată, dar …
Un vechi proverb austriac spune că Dumnezeu îți dă grâu dar, nu îți coace și pâinea. Această regulă etică generală i se aplică și lui Schmitt în cartea de față, o carte în care Dumnezeu nu mai e surprins ca figura divină desăvârșită, care își curăță indiferent unghiile deasupra umanității, ci mai degrabă ca o …
În 2014, invitată fiind la FILIT (Festivalul Internațional de Literatură și Traducere) am avut privilegiul de a-l cunoaște îndeaproape pe Guillermo Arriaga, scenaristul filmelor Amores perros, 21 de grame și Babel. Scenarist, dar și scriitor, după cum se și autodefinește. De ce spun că l-am cunoscut îndeaproape? Fiindcă, după discuția purtată pe scena teatrului ieșean …
pe tot parcursul anului trecut, cehii și slovacii și-au amintit de evenimentele dramatice care au avut loc în țara lor cu cincizeci ani în urmă, în memorabilul an 1968: alegerea lui Alexander Dubcek în funcția de primul secretar al Partidului Comunist din Cehoslovacia, demisia președintelui prosovietic Antonín Novotný, încercările aripei „progresiste“ de a transforma regimul …
Am afirmat, ori de cîte ori a venit vorba în textele mele despre caracterul german, că acești oameni, pe care noi, fiind prin origine mai aproape de meridionali, îi considerăm reci pînă la cruzime, sînt – după cum am putut constata eu care am trăit între ei și la cinci ani și la zece ani …
În 8 decembrie 1972, nemulțumit de baterea pasului pe loc, în pofida eforturilor sale de a-și pune gândul în pagină, Constantin Noica scria într-una dintre agendele lui: „Zero treabă, non-treabă, anti-treabă, sub-treabă. Trebuie dat nume netrebniciei lucrătoare” (Vezi Jurnal de idei, fragmentul 4.157). Nu este vorba doar despre o expresie a exasperării, ci și de …
Întîlnirea Meteorologul de serviciu anunță o zi bună cu soare prima luni de primăvară dis-de dimineață la știri se dă faptul divers cel mai atroce al zilei horoscopul vorbește despre dușmani și comploturi în colțul ferestrei un păianjen cît macul țese matematic o plasă ca o poartă trîntită pe viață destinul singurătatea e însușirea mea …
Partea I – în România literară nr. 13/2019 Partea a II-a – în România literară nr. 14/2019 Doi mateini în arhivele Securității (corespondență interceptată) *** Ministerul de Interne21 U.M. 0647 Nr. 0390666/[…]1987 Secret (după completare) Ex. nr. 1 Ministerul de Interne Securitatea Municipiului București Înregistrare nr. 095666 5.XII.1987 NOTĂ DE RELAȚII Către S.M.B./112/RI Sursa: 510803/03.12.87 …
Iarna anilor 1918-1919. Viața teatrală bucureșteană se dezmorțește cu greu, după cei doi ani de aclimatizare în solul arid al ocupației germane. Reintrați în posesia sălii Teatrului Național, care fusese rechiziționat de comandatură în beneficiul trupelor de ocupație, cei câțiva societari rămași în București inventariază recuzita, în încercarea reluării reprezentațiilor. Nimic mai anevoios. Costumele și …
A te plimba cu Cioran în metrou este o experiență care poate conduce la rezultate nostime și contradictorii, generate de situațiile irepetabile în care filosoful este perceput. Dar mai bine să mă explic. Un prieten parizian, de meserie psihiatru, mi-a spus într-o zi că metroul ar fi cel mai mare spital ambulatoriu din câte au …
Descrisă lapidar, 12 reguli de viață. Un antidot la haosul din jurul nostru este o carte împotriva resentimentului. Mai precis, împotriva mințirii propriei vieți. Autorul ei, Jordan Peterson, este, fără exagerare, cel mai faimos psiholog clinician de pe planetă. Conferințele lui de pe YouTube (cursuri academice, interviuri scandaloase pe marginea corectitudinii politice, seria poveștilor biblice, …
Mâncați de lei, deveniserăm lei Frate-meu și cu mine Eu și copilul meu N-a fost deloc dureros Ne-am început imediat viața de lei printre oamenii mereu în refugiu mereu în excursii în simpla mica trecere Nu răneam, nu sfâșiam, nu mâncam oamenii trecători Laudă nouă, lei de mâna a doua prin frigul deșertat de vechii …












