O carte despre „Primăvara de la Praga“

pe tot parcursul anului trecut, cehii și slovacii și-au amintit de evenimentele dramatice care au avut loc în țara lor cu cincizeci ani în urmă, în memorabilul an 1968: alegerea lui Alexander Dubcek în funcția de primul secretar al Partidului Comunist din Cehoslovacia, demisia președintelui prosovietic Antonín Novotný, încercările aripei „progresiste“ de a transforma regimul comunist de până atunci într-un „socialism cu față umană“, desființarea cenzurii și multașteptata libertate a presei, manifeste ale scriitorilor adresate atât conducerii politice, cât și concetățenilor, temerile legate de dezacordul Uniunii Sovietice față de „Primăvara de la Praga“, la început oarecum voalat, însă cu timpul din ce în ce mai deschis și imperios… Știm bine cum s-a terminat această curajoasă încercare susținută practic de tot poporul țării: cu invazia armatelor Pactului de la Varșovia (fără participarea armatei române), la 21 august, cu instalarea trupelor rusești în cazarme prin tot teritoriul Cehoslovaciei, iar ceva mai târziu, prin 1969-70, cu revenirea la vechiul regim stalinist, numit, prin absurd, „de normalizare“. Cetățenii nu aveau multe posibilități ca să supraviețuiască: prima a fost conformarea și adaptarea, în cadrul unei „zone cenușii“; alta – emigrarea în străinătate sau exilul interior; în sfârșit, mai rămânea disidența cu persecuții de tot felul, dar și cu eforturi uriașe care au contribuit la prăbușirea regimului comunist. Până la urmă însă, această perioadă întunecată a istoriei noastre recente s-a prelungit la două decenii.

Printre comuniștii reformatori ai „Primăverii de la Praga“, un tânăr jurist, Zdenek Mlynár (1930-1997), a jucat un rol însemnat. În prima jumătate a anilor cincizeci a absolvit studii de drept la Universitatea Lomonosov din Moscova, unde a stat în același cămin cu Mihail Gorbaciov cu care s-a împrietenit pentru tot restul vieții. După întoarcere a fost angajat la Institutul de Stat și de Drept din cadrul Academiei Cehoslovace de Științe. Chiar înainte de alegerea lui Dubcek de la începutul lui ianuarie 1968, în calitate de expert în domeniul doctrinelor dreptului public, înființează o comisie interdisciplinară, numită și „echipa lui Mlynár“ (compusă atât de membri cât și nemebri de partid), al cărei scop era un lucru de neînchipuit până atunci: o reformă democratică a sistemului politic din Republica Socialistă Cehoslovacă. În timpul dezbaterilor, echipa ajunge la convingerea că realizarea reformei va duce, inevitabil, la alegeri libere, pluralism politic și principiile statului de drept. Ceva mai târziu, Mlynár devine secretar la Comitetul Central al Partidului Comunist, iar această funcție, pe lângă inteligența sa ascuțită, îi permite să susțină eficient forțele progresiste din rândul P.C., împotriva comuniștilor conservatori, staliniști. Pe de altă parte, trebuie să acționeze extrem de prudent, fiindcă amenințările tovarășilor sovietici se intensifică din ce în ce mai mult, așa că, în programul oficial al P.C.C. din aprilie 1968, el încearcă să-i liniștească cu un pasaj privind „rolul conducător al Partidului Comunist în societate“. Datorită recentelor cercetări arhivistice știm însă că Brejnev și aliații lui au decis asupra invaziei armate în Cehoslovacia deja în luna mai. „Primăvara de la Praga“ a fost deci sortită înfrângerii, exact ca revoltele precedente din Ungaria și Polonia. În curând după sosirea tancurilor rusești, într-o mare uzină din Praga s-a adunat un congres extraordinar al P.C.C. la care a participat și secretarul C.C. Zdenek Mlynár care însă nu mai credea în posibilitatea vreunei rezistențe. Pe 27 august, la Moscova, ca membru al unei delegații de oameni politici tratați ca prizonieri, semnează și el odiosul protocol de capitulare. Spre deosebire însă de ceilalți comuniști reformatori – de Dubcek și colaboratorii săi – își dă repede seama că din generosul program al „Primăverii de la Praga“ nu mai rămâne nimic și pleacă singur de la toate funcțiile, trântind ușa în urma lui. În martie 1970 este exclus din rândurile Partidului Comunist. În următorii ani îl așteaptă un post modest la secția de entomologie a Muzeului Național, semnarea Chartei 77, participare la acțiunile comunității de disidenți, urmărire din partea Poliției Secrete și, până la urmă, plecarea silită în exil, în Austria, unde a funcționat pe post de politolog, la Universtitatea din Innsbruck. După schimbarea regimului, în toamna anului 1989, Mlynár s-a întors în Cehoslovacia cu intenția de a reuni într-un partid forțe necomuniste de stânga, dar n-a reușit; atmosfera în societate de după căderea comunismului n-a fost favorabilă unei asemenea încercări a reformatorului îmbătrânit. „Fraierul care a pierdut“ (denumirea dată lui Mlynár de către un fost colaborator din 1968, Petr Pithart) a murit în vârsta de 66 de ani, iar la înmormântarea lui de la Praga a venit și Mihail Gorbaciov, fostul președinte al Uniunii Sovietice.

Pe lângă mai multe lucrări de specialitate, Zdenek Mlynár este autorul unei foarte cunoscute și apreciate cărți de memorii intitulate Mráz prichází z Kremlu (Înghețul vine de la Kremlin). Manuscrisul ei a fost terminat prin 1978, la scurt timp după emigrarea autorului; cartea a apărut în câteva ediții la o editură de exil din Köln, iar în Cehoslovacia abia după „revoluția de catifea“, în 1990. Memoriile lui Mlynár oferă o privire unică dincolo de perdeaua istoriei, în interiorul aparatului puterii într-un moment care a influențat într-un fel hotărâtor viața oamenilor din țara noastră. Fostul membru al conducerii P.C.C. a fost implicat în deciziile importante luate în cursul anului 1968 și a putut să urmărească de aproape evoluția politicii interne și față de aliații din blocul sovietic. La sfârșitul acestui an crucial, Mlynár se trezește din visul său despre un socialism mai just și mai uman, recunoscând că a asistat doar la lupta pentru putere din care nu erau excluse nici agresiunea și nici teroarea. În prefața primei ediții cehe de după 1989, autorul afirmă: „Imaginea actorilor Primăverii de la Praga nu este, în această carte, imaginea unor «eroi buni», ci a unor oameni care, în marea lor majoritate, au avut intenții bune, dar până la urmă nu au reușit, au fost înfrânți – și, prin atitudinea și greșelile lor, au ajutat la crearea acestei situații. Cred că nu este deloc un lucru neobișnuit în istorie și că, dimpotrivă, se întâmplă des. Acesta nu îi absolvă însă de vină pe cei care au trimis tancurile împotriva eforturilor cehoslovacilor de a realiza democrația. El rămâne un fapt care nu trebuie trecut sub tăcere sau denaturat a posteriori. Printre altele, și pentru motivul că este un lucru care se repetă prea des în istorie…“

Cum s-a ajuns la ediția în limba română a acestei cărți? Atunci când diplomații de la Ambasada Republicii Cehe din România s-au gândit la comemorarea celei de-a 50-a aniversări a agresiunii armate împotriva Cehoslo­vaciei, dl Roman Prosa, consulul de atunci al Cehiei la Ambasada de la București, a propus traducerea acestei cărți despre anul 1968 în limba română , obținând și acordul cu publicarea ei în România din partea d-lui Jakub Dubský, fiu vitreg al lui Mlynár, moștenitor al drepturilor de autor. De traducerea textului amplu (390 de pagini) și plin de aluzii la evenimentele și personajele necunoscute publicului român s-a ocupat renumita traducătoare din limbile cehă și slovacă, d-na Helliana Ianculescu, și a reușit foarte bine. Cartea Înghețul vine de la Kremlin a apărut în vara 2018 la editura Vremea, „cu sprijinul financiar al Ambasadei Republicii Cehe la București, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la evenimentele din august 1968“, iar în toamnă a fost lansată la Cercul Militar din București, în prezența diplomaților cehi.

În Cehia, unde trăiește o numeroasă minoritate de români, lansarea versiunii românești a cărții a avut loc la 6 martie a.c., datorită inițiativei Excelenței Sale, d-nei Carmen Burlacu, ambasador al României în Cehia. La prezentarea cărții lui Zdenek Mlynár, în splendidele săli ale Palatului Morzin, sediul Ambasadei, a participat, ca vorbitor principal, dl Petr Pithart, fost prim-ministru al guvernului ceh și fost președinte al Senatului Republicii Cehe. Domnia sa, cândva tânăr secretar în „echipa lui Mlynár“, este și autorul prefeței la ediția românească a cărții Înghețul vine de la Kremlin. Pe 21 august 1968 se afla în Israel, împreună cu alți tineri din Cehoslovacia, muncind ca voluntar într-un kibutz, iar în ziua aceasta nefastă a găsit ajutor la Ambasada României din Ierusalim. Petr Pithart, el însuși autorul unei lucrări importante despre evenimentele de acum cincizeci de ani, Osmašedesátý („Șaizeci și opt“, din 1980), își amintește în prefața sa: „Românii, totuși, nu ne-au ocupat! Și nu au întrerupt relațiile diplomatice cu această țară! Cu siguranță, ne vor furniza informații și ne vor ajuta. (…) O clipă ne-am simțit complet părăsiți, de parcă eram singuri în lumea cea largă. Niciodată nu voi uita acest loc de refugiu românesc și rămân până astăzi recunoscător românilor…“

În încheiere, nu ne rămâne decât să recomandăm călduros cartea Înghețul vine de la Kremlin atenției publicului cititor român.