Plînsul psihologului

Jordan B. Peterson, „12 Reguli de viață. Un antidot la haosul din jurul nostru”, București, Editura Trei, 2018, 428 pag.

Descrisă lapidar, 12 reguli de viață. Un anti­dot la haosul din jurul nostru este o carte împotriva resentimentului. Mai precis, împotriva mințirii propriei vieți. Autorul ei, Jordan Peterson, este, fără exagerare, cel mai faimos psiholog clinician de pe planetă. Conferințele lui de pe YouTube (cursuri academice, interviuri scandaloase pe marginea corectitudinii politice, seria poveștilor biblice, seria sensului, seria structurilor de personalitate etc.) înregistrează milioane de vizualizări, cartea lui se vinde ca pîinea caldă pe toate continentele, oamenii plătesc sute de euro ca să prindă un loc în primele rînduri la conferințele sale, oamenii îl abordează ca să îi strîngă mîna și să îi mulțumească că le-a schimbat viața. La prima vedere tipul pare un impostor.

Sînt trei lucruri care merită menționate despre J. Peterson: 1) clinicianul canadian plînge, detaliu nefiresc dacă ținem seama de doza de neutralitate pe care o presupune deseori psihoterapia, și totuși, ori de cîte ori cititorii îi mărturisesc că, citindu-l și ascultîndu-l, au simțit că viața lor capătă un sens urcător, canadianul nu își poate stăpîni lacrimile; 2) clinicianul rostește des cuvintele iad și haos, vocabule rarisime în breasla lui; 3) de la un autor care vinde milioane de exemplare te-ai fi așteptat la o aroganță direct proporțională cu mărimea tirajelor, numai că Peterson e ceea ce îndeobște se numește un om cumsecade, ba chiar un ins bun la inimă. Nu vi se pare cu totul nefiresc?

Dacă arunci o privire asupra regulilor de viață (Regula 1: „Stai drept și trage umerii înapoi“ (Stand up straight with your shoulders back). Regula 2: „Ai responsabilitatea de a te ajuta: comportă-te ca atare“ (Treat yourself like someone you are responsible for helping). Regula 5: „Nu-ți lăsa copiii să facă lucruri care te vor enerva“ (Do not let your children do anything that makes you dislike them. Regula 6: „Fă-ți ordine în propria casă înainte de a judeca lumea“ (Set your house in perfect order before you criticize the world). Regula 8: „Spune adevărul – sau cel puțin nu minți“ (Tell the truth – or, at least, don’t lie). Regula 9: „Pornește de la premisa că s-ar putea ca persoana pe care o asculți să știe ceva ce tu nu știi“ (Assume that the person you are listening to might know somethinh you don’t), constați că ele conțin o doză considerabilă de banalitate, numai că arta canadianului este să ilustreze regulile prin exemple luate din experiența clinică și personală.

Din pă­cate, tradu­cerea titlului, la fel ca a unora din expresiiile din carte, e nefericită. Una e formula „An antidote to Chaos“ și alta e „Un antidot la haosul din jurul nostru“. Sunt variante de haos foarte diferite. Pentru primul haos trebuie să cobor în abis, în prăpastie, ca Prîslea cel voinic ca să mă confrunt cu zmeii, cu ceea ce nu știu încă (despre mine), pentru celălalt e suficient să privesc pe fereastra de lîngă biroul la care scriu acest text. Peterson vorbește despre haosul abisal, jungian, adîncul arhetipurilor, al simbolurilor, al teritoriului neexplorat, adîncul în care a coborît Pinoc­chio ca să își salveze tatăl, călătoria în întuneric împotriva a ceea ce este mon­stru­os, subju­gant, amăgitor pentru a „reven­dica locul Ființei autentice“. Haosul și ordinea sunt perechea de con­trarii din cartea psihologului. Ordinea e „sta­bilitatea mariajului tău“. Iar haosul e adîncul în care descinzi cînd afli că te-a înșelat bărbatul mult iubit. Sau nevasta: „Un bun prieten a descoperit că soția lui cu care era căsătorit de zeci de ani avea o aventură amoroasă. Nu prevăzuse asta. L-a aruncat într-o depresie profundă. A coborît în lumea de dincolo. În cele din urmă s-a întors din adîncuri. În multe privințe este un om nou și, poate, un om mai înțelept și mai bun“. Apoi, una e să spui „Să stai drept și să ții pieptul înainte“, și alta e să spui taman pe dos, „Să stai drept și trage umerii înapoi“. Se alege praful și de regulă, și de Peterson. Ca regula să atingă sufletul cititorului, ea trebuie să sune bine, numai că în românește nu sună!

Revenind la esența cărții, regula 6 (Fă-ți ordine în cameră înainte să revoluționezi lumea) este cea mai temeinică. Și, implicit, cea mai valoroasă. Ea a și făcut înconjurul lumii, devenind emblema discursului clinicianului canadian. De fapt, cartea cucerește prin formulările ei memorabile, care fac trimitere la personalitatea pătimașă și sufletistă a autorului. De pildă:

1) „Statistic vorbind, copiii de 2 ani sunt cei mai violenți oameni.“ Regula aceasta ne vorbește despre cum trebuie să ne creștem copiii, evitînd să plecăm de la premisa bunului sălbatic. Înflăcărarea lucidă îi permite lui Peterson să treacă în revistă atît copiii care mușcă, lovesc cu picioarele ca să tatoneze granițele pînă la care lumea (lor) poate fi extinsă, care caută – asemenea orbilor – peretele care să îi oprească, cît și pe boșimanii kung din Africa care se ucid între ei cu o rată de 90 ori mai mare decît în Marea Britanie. Peterson consideră că „părinții care refuză responsabilitatea de a-și disciplina copii consideră că pot, pur și simplu, să evite conflinctul necesar unei educări adecvate“.) 2) „Cînd un homar dominant suferă o înfrîngere dură, creierul lui se topește. Îi va crește altul, secundar, unul pe măsura noii sale poziții sociale inferioare.“ 3) „Ierarhiile sunt mai vechi decît copacii“. 4) „Carl Panzram a violat, a ucis și a incendiat pentru a-și exprima furia împotriva Ființei.“ 5) „Femeile îi fac pe bărbați conștienti de sine încă de la începutul timpului. Capacitatea femeilor de a-i face pe bărbați să se simtă rușinați și de a-i face conștienți de sine este încă o forță esențială a naturii“.

Prin urmare, de la ce pleci ca să îți pui ordine în viață, ca să ieși din depresie, din disperare, din suferință? Cum să faci să nu fii un homar învins, șifonat, inhibat, strîns în el (vezi prima regulă din carte)? Chimismul homarului învins e substanțial diferit de cel al homarului învingător. Cum să faci să ai serotonină de învingător în tine (Prozacul îi înveselește pînă și pe homari)?

Cea mai importantă întrebare pe care clinicianul existențialist o rostește în rîndurile cărții este: cum poate o persoană lucidă să evite furia împotriva lumii? Ce Dumnezeu să faci cînd lucrurile nu merg așa cum ți-ai dori (așa cum, în îndreptățirea firească de sine, ai merita)? Viața e suferință. Autorul e înnebunit după acest verdict. Prin urmare, din mijlocul suferinței (tale) cum faci să nu te răzbuni? Cum faci să nu fii Cain? Să nu ucizi, din resentiment. Cineva e responsabil pentru răul tău, dar cineva care care nu ești tu. Cain îl somează pe Dumnezeu, numai că Dumnezeu îi refuză ruga, și atunci Cain refuză jerfta, căci ajunge să fie gelos și ranchiunos , ba mai mult simte că totul a fost în van. Și atunci, în sufletul lui, răzbunarea crește de șaptezeci cîte șapte. Cain a omorît doar o dată. Urmașul său, Lameh, va ucide un tînăr pentru rana sa, și un tînăr pentru vînătaia sa. Răutatea omenească nu vine doar din greutățile vieții, avertizează autorul. Cercul vicios se naște din clipa în care jertfa noastră (eforturile noastre) e refuzată. Cum faci față acestui mare refuz? Acestei mari defazări dintre tine și lume? Fie că vine din partea lui Dumnezeu, fie că vine din partea realității („alege ce variantă îți place“, ni se spune).

Volumul „12 reguli de viață“ vorbește despre Iad, Ființă, Erou, Paradis, Adam, Eva, Șarpe, Cain, Abel, Dumnezeul vechiului testament, Hristos și homari. Ideea regulilor e simplă și pleacă de la observația că viața e suferință. Ea stă la baza credințelor autorului. Peterson se cuprinde pe sine în reguli. Se pune pe sine la bătaie, atitudine pe care o găsesc admirabilă. Cum să fac, deci, să fiu erou și nu învins, în viața de zi cu zi. Existența noastră se reduce la zeci și zeci de micro­interacțiuni care ne cer discernămînt și decență. Orice ființă umană are puterea imensă de a face rău. Dar nu e numai răul imens și evident pe care l-a comis tîlharul, piromanul, violatorul și ucigașul în serie Carl Panzram sau răul pe care l-au comis tinerii de la liceul american Columbine („Prefer să mor decît să-mi trădez propriile idei. Înainte de a părăsi acest loc lipsit de valoare, voi ucide pe oricine consider că nu este potrivit pentru viață. Dacă m-ai enervat în trecut, vei muri. Poate că i-ai enervat și pe alții și apoi ei s-au calmat, dar eu nu“, ci e și răul mărunt de zi cu zi pentru care se găsesc scuze mult mai deștepte. „Stai drept și rostește(-ți) adevărurile incomplete“. Peterson îl citează adeseori pe Nietzsche. „Valoarea omului este determinată de volumul de adevăr pe care îl poate tolera.“ Ceea ce te salvează este disponibilitatea de a învăța din ceea ce nu știi. Sacrificarea sinelui din prezent pentru sinele din viitor („Let that old sucker die!“). J Peterson crede că refuzul încăpățînat al schimbării nu înseamnă doar excluderea din Rai, ci și degenerarea ulterioară într-un Iad din ce în ce mai adînc. Încă o dată, și în această carte, ni se spune că încăpățînarea mîndră și oarbă este „misteriosul păcat de neiertat împotriva lui Dumnezeu“. Culmea, ne-o spune un psiholog.