O discuție între filosoful Slavoy Zizek și Rory Sutherland de la The Spectator (Universities should’t be safe spaces, Slavoy Zizek, Rory Sutheralnd, The Spectator, 2022) atinge o serie de subiecte la ordinea zilei, pomenite des, dar discutate din ce în ce mai tezist și rigid pe toate canalele „oficiale“. Cei doi încearcă să nu considere …
Eminescologie pe Internet N-am mai contemplat de mult chipul lui M. Eminescu în fotografii, mai exact de când am opinat că prima fotografie a poetului, aceea de la 18 ani, era făcută pentru Veronica Micle și atesta că ei doi se cunoșteau de la această vârstă, împotriva informației lui Iacob Negruzzi că s-au văzut prima …
Numele lui Matteo Strukul este direct legat de romanul istoric italian. Padovanul licențiat în Drept și doctor în Drept european este autorul unei opere recunoscute și apreciate în Italia, incluzând tetralogia dedicată familiei Medici, dar și romanele avându-i ca protagoniști pe Casanova ori Michelangelo, traduse deja în română. El este, totodată, și directorul artistic al …
Giuseppe Stabile (1970–2022) a fost o figură solitară, aproape unică în românistica din Italia. Firea lui închisă și specializarea riscantă în domeniul de cercetare ales l-au plasat într-o postură orgolios singulară în cadrul unei discipline pe care a iubit-o și onorat-o ca puțini alții, departe de rezultate cu efect facil, care duce însă la studii …
Nu-l pot evoca pe Silvio Guarnieri fără să-mi răsară în minte privirea lui ageră, o fizionomie care respira dinamism şi cordialitate. Guarnieri e un nume care pentru noi românii evocă povestea unei prietenii îndelungate şi preţioase. Am avut privilegiul să-l cunosc personal, fiind desemnată de Ministerul Învăţamântului să-l însoţesc în vizita oficială făcută, în 1966, …
Premiul Nobel care i-a fost decernat în 1911 lui Maurice Maeterlinck (29 august 1862, Gand, Belgia – 6 mai 1949, Nisa, Franța) este încununarea unei opere polimorfe, de poet, dramaturg, eseist și traducător, o operă care a inspirat alte mari figuri ale culturii universale, precum: Rilke, Musil, Pessoa, Breton, Gracq sau Artaud. Este meritul lui …
Horst Samson s-a născut în 1954 – pe când familia sa fusese deportată în Bărăgan în cătunul Salcâmi, construit din nimic de harnicii șvabi bănățeni. După doi ani, familia s-a putut reîntoarce în satul natal Teremia Mică, numit de când lumea Albertflor de către șvabi. A funcționat scurt timp ca profesor la Buziaș, după care …
Cum am văzut rândul trecut, în nuvela lui Henry James Fiara din junglă care se petrece la Londra spre sfârșitul secolului al XIX-lea, May Bartram așteaptă vreme îndelungată alături de prietenul ei John Marcher evenimentul misterios, neprevăzut, pe care acesta e convins că soarta i-l pregătește. De ce oare legătura lor, clar limitată de Marcher …
Când mori Când mori, afli ce nici unul dintre oamenii vii nu știe: cum este să nu mai fii! Fumuri Dă-mi și mie un fum, îi zicea vecinul de peste drum tatei când vedea că-și aprinde țigara. Și tata îi dădea. Casa vecinului, în care nu se făcea focul niciodată se uita cu jind la …
Poet, prozator şi eseist, Nichita Danilov a debutat cu succes în poezie, cu volumul Fântâni cartesiene, la începutul anilor ’80 dominaţi de noua generaţie literară. A publicat ritmic în acel deceniu (până în 1990 inclusiv) grupajele Câmp negru, Arlechini la marginea câmpului, Poezii şi Deasupra lucrurilor, neantul. În 1992 îşi lărgeşte aria de referinţă creatoare …
(fragment de roman) Inginerul Protopopescu Meltiade trăiește de mulți ani singur. Are o casă cu un nivel la întretăierea străzilor Progresului și Târgul din Vale, aproape de fosta găzărie a orașului. Casa poate fi văzută de departe și se înscrie plăcut în noua arhitectură a zonei. Un nuc și un mesteacăn dau un aer de …
S-a născut la 2 august 1923 în localitatea Prowent-Kornik din voievodatul Poznań. A studiat filologia polonă şi sociologia la Universitatea Jagiellonă din Cracovia. A debutat în presa literară în anul 1945. În anii 1950 s-a înrolat în curentul la modă proletcultist cu tarele lui cunoscute. Din anul 1952 a fost membră a colectivului de redacţie …
