Scriitor laborios și multivalent în exprimare, Cassian Maria Spiridon se distinge printre congenerii optzeciști, în primul rând, prin preocuparea constantă de a regândi condiția estetică a literaturii, cu ajutorul unor referințe filosofice și teoretice temeinice. Debutând ca poet în 1985, cu volumul Pornind de la zero, aspru cenzurat în epocă, și-a concentrat firesc interesul de cititor avizat înspre gândirea poetică. Astfel a ajuns să publice ritmic culegeri de studii și eseuri despre arta poetică: Gânduri despre poezie (2010), Rostirea sufletului (2013) și Alte gânduri despre poezie (2017). În această serie tematică se încadrează și recentul volum Rugul ce nu se mistuie, subintitulat generic Gânduri despre poezie, publicat la Editura Timpul, înființată chiar de inventivul scriitor în inițiative private în regim de fundație. Augmentând omogenitatea culegerii, autorul începe printr-o prezentare metodică, cu accente pro domo, a „revistei de cultură poetică“ Poezia, pe care a înființat-o la Iași în 1994.
Numerele tematice ale acestei reviste cu profil original (Poezie și transcendență, Poezie și filosofie, Poezie și magie etc.) constituie punctul de plecare pentru tematica dezvoltată în cartea actuală: harul poetic de origine divină; jocul – „rădăcina poeziei“; relația poetului cu tradiția prin „simțul istoriei“; ironia lirică; poezia – „cale a purificării“; condiția de poeta vates; poezia „ca percepție extrasenzorială“ sub semnul iluminării sau avatar al poetului pentru eliberarea sufletului din temnița trupească; Muza –„făuritoarea înțelepciunii“; poezia ca anamnesis ori „cale către mântuire“; poezia – „jertfă întru euharistie“ ș.a. În structura tematică se integrează, cu referințe de specialitate bine alese, și raportarea actului poetic la celelalte arte (În dans poemul se întrupă) sau la curentele literare înnoitoare (Avangarda, ușa spre o nouă libertate a tradiției). Cultivând simetria, discursul tematic se deschide cu eseul Un dar al lacrimilor, cu trimitere bipolară la catharsisul din tragedia antică și la psalmii biblici. Iar corpusul de texte teoretice și digresiuni analitice se încheie cu un grupaj eseistic unitar ce se reflectă în titlul metaforic al volumului: Rugul ce nu se mistuie, Din impuritățile focului se adună cenușa, Poezia, de la iluminare la împlinire, un act de voință și Nașterea poeziei, o taină. Paradoxal, însă, autorul cu deprinderi tematice nu face nicio referință la critica de identificare, promovată de exponenții „Școlii critice de la Geneva“, în ordinea tematismului.
Rugul ce nu se mistuie se conturează compozițional în formula unui conglomerat de citate prelungite (sau „cuprinzătoare“, cum le spune autorul) care susțin temeinic temele și motivele ordonatoare ale meditației asupra artei poetice. Prin ample lecturi comparative, interpretate din perspectivă istorică, Cassian Maria Spiridon adoptă postura inițiatului care, la rândul său, inițiază prezumtivul cititor în estetica și filosofia poeziei. Dintre gânditorii preferați (adesea citați) se desprind Aristotel (Poetica, Metafizica), Platon (cu Socrate), Pitagora, Horațiu (Arta poetică); iar dintre moderni: Hegel, Kant (cu referințe în majoritatea eseurilor), Kirkegaard, N. Hartmann, Heidegger, E. Husserl, B. Croce, B. Pascal, J. Huizinga, G. Bachelard, T. Vianu. Sunt convocați în sprijinul demonstrației ideatice și poeți cu aptitudini teoretice precum Novalis, T. S. Eliot, Rimbaud, P. Valery, Arghezi ș.a. Suportul analitic ilustrativ este asigurat deopotrivă de texte poetice din literatura universală și română prin metoda comparatistă. Începând cu Homer, Dante sau Dosoftei și Eminescu până la perioada modernă inclusiv; ajungând sporadic la postbelicul Nichita Stănescu. În manieră didactică, meticulosul autor apelează în paragrafele introductive la enciclopedii și dicționare specifice domeniului cercetat (de: filosofie, religie/ teologie, mitologie, simboluri, termeni literari etc.) pentru a clarifica esența termenilor și a conceptelor.
Nu întâmplător, autorul Gânduri-lor despre poezie pune accentul pe autodidacticismul poetului, explicat de Benedetto Croce. Într-o frază conclusivă, Cassian Maria Spiridon rezumă: „Poetul învață, studiază poezia lumii spre a folosi, mai apoi, inteligent, în propria operă cele însușite, toate filtrate prin propriul suflet și intima sa sensibilitate, potențate de înălțimea harului său.“ Ca dovadă a preocupării permanente pentru starea poeziei, el reia citatele exemplificative din studiul lui Croce în trei eseuri – distanțate, probabil, în timp: Poezia ca percepție extrasenzorială, Inteligența lirică și Nașterea poeziei, o taină. Îmboldit de voința cunoașterii, poetul-teoretician se manifestă ca un expert în arta citării, reușind să sudeze organic fragmentele decupate din opere fundamentale de filosofie, estetică și poetică.