Încă un poet optzecist, Dumitru Chioaru, își imprimă numele, în 2023, pe un volum din colecția Opera poetică a Grupului Editorial Rocart. Intră în cutumele seriei însoțirea acestor cărți, de obicei cuprinzătoare, de câte o prefață a unui critic profilat pe literatură contemporană. Ion Bogdan Lefter semnează aici un meticulos studiu, în care abordează opera poetică a lui Dumitru Chioaru prin prisma biografiei sale, mai întâi, echinoxiste. Și pentru că a mai scris despre această poezie, cu ocazia apariției în volume sau în antologii, criticul valorifică acum într-o mai mare măsură declarațiile poetului, strânse într-o carte, Colocviale. Interviuri, anchete, comunicări (2022), urmând firul unor afinități recunoscute ca orfice de către autor. Ba merge chiar mai departe, identificându-i și un nivel postmodernist.
Parcurs azi, la peste patru decenii de la apariție, volumul de debut al lui Dumitru Chioaru, Seară adolescentină (1982), își arată mai acut decât la primele lecturi apropierea de tranzitivitatea postmodernistă. Fără a se abuza de ele, tehnicile intertextualiste sunt chemate parcă de colocvialitatea „poemului-povestire“, spre care poetul arată aplecare. Iar horațianul adagiu ut pictura poesis vine să îmbrățișeze oximoronic obsesia luminii și a întunericului, așa cum i se relevă în pânzele unor van Gogh, Cézanne, Monet, Gauguin, Picasso sau Munch. Desigur, această înșiruire de nume de pictori trimite și spre mișcările poetice din secolul 20, frecventate de poetul, pe atunci, debutant. Iar Poem de seară, „text din manuscrisul predat Editurii Albatros, scos de editor din sumarul volumului publicat…“, e deja filă de istorie literară. Din inserarea lui în cuprinsul Operei poetice se vede ce era poetul atunci și ce nu putea trece de cenzura comunistă: expresionismul cu accente morbide.
Secolul sfîrșește într-o duminică (1991) se sprijină pe trei piloni tematici, cu rădăcini în volumul de debut, însă mai bine reliefați aici: „memoria cu scară interioară“, universul scriptural și motivul măștii. Amintiri crezute pierdute sunt recuperate și transformate apoi în incursiuni în interiorul eului poetizant, ca în Radiografiile timpului citite în lumină. Metatextul și biblioteca sunt motive constante cam la toți congenerii poetului. La el însă antropomorfizarea limbajului, tratarea acestuia ca personaj, par mai accentuate: „cuvintele fac larmă în mașina de scris/ ca niște copii într-o cadă“. Măștile intră într-o combinație sui-generis cu zarurile măsluite, acoperind astfel o semantică a hazardului care cârmuiește destinul. Toate direcțiile volumului converg spre Retragerea din cer, poem construit pe mărturia autobiografică, așezat la finalul unei cărți, pentru a sugera schimbări sub raport tehnic.
Primul poem, Balanța, din volumul Noaptea din zi (1994), indică zodia poetului și se înscrie în prelungirea confesiunii. De altfel, noua carte, in extenso, adâncește fenomenul de autoobservare. Un alt poem, Gardul de sîrmă, prin dedicația către fiu, întărește caracterul de confesiune. În acest context, tema măștii suferă noi metamorfoze, fiind contaminată, la început, de cea a dublului, iar împreună se varsă în albia multiplului, a eului plural: „Ce-aș face Doamne de n-aș fi mai mulți?/ zilnic mă număr și-mi ies mereu mai puțini/ va fi o zi cînd voi rămîne unul/ foarte singur la masa de scris“. Volumul din 2004, Viața și opiniile profesorului Mouse, se compune din două cicluri: Scene din orașul-vitraliu și o fasciculă care preia titlul întregului. Orașul-vitraliu e un Sibiu din plăci de gresie, pe care trag linii și zgârie melancolice semne câteva umbre ale trecutului, de la baronul Brukenthal, la Cioran, la concurență cu poetul însuși. Poetica acestor stampe cu aer muzeal numai arar se abate de la o structură aproape standardizată: din miezul fiecărui poem se poate decupa câte o secvență vivantă, ca în pastelurile lui Alecsandri. Ne limităm la două exemple: „o copilă cu cîrlionți de aur/ și cunună de mireasă/ coboară scara Fingerling plutind“ și: „în răcoarea serii de mai/ zăresc iarăși două siluete/ urcînd pe scară în același pas“. Grupajul Viața și opiniile profesorului Mouse cuprinde mai multe viziuni îndrăznețe, unele amintind chiar delirul dalinian, și se încheie cu două cicluri de elegii (carpatine și euxine), în care resuscitează specia antică, dar eternă, a epistolei moralizatoare.
Opera poetică a lui Dumitru Chioaru mai cuprinde, în încheiere, și o Addenda/ Melancoliile unui bătrîn cărturar, din care se desprind mai multe elemente cu caracter programatic. Seria celor cincisprezece poeme o deschide De vorbă cu Poesia, o pledoarie pentru simplitatea expresivă, pentru regenerarea emoției prin împrietenirea cu lucrurile și cu natura. Vis nu face decât să reliefeze legătura poetului cu ultimul Bacovia. Iar în Poesia (II) apare „domnul Faustofel“, un personaj-sinteză între două naturi potrivnice: sufletul modern și spiritul satanic retrograd. Ar putea fi acestea semne ale extinderii unui univers poetic cu contururi deja inconfundabile.