Cartea de poezie

Poezia, o mașină a timpului

Poemele din volumul Până când, semnat de Carmen Firan, sunt parcă niște reportaje care surprind schimbările de climat istoric sau ideologic, umbrele exilului, fisurile lumii de ieri sau de azi. Jurnalistă de profesie, autoarea și-a păstrat, și în creația artistică, spiritul de observație, cameleonic, atașat sau detașat față de realitatea din jur. Astfel, este surprins …

O integrală poetică necesară și convingătoare

Sunt poeți despre care nu se vorbește prea mult, deși ei fac parte din acea evoluție constantă a poeziei române din ultimele decenii, în opera lor regăsindu-se mai toate tendințele, convulsiile, obsesiile. Este (și) cazul lui Mircea Stâncel, poet optzecist, afirmat încă de la primele manifestări ale generației, întîmpinat de la debut cu entuziasm de …

 Sub umbrela lui Flaubert

Profilul de scriitor al lui Radu Voinescu este acela al unui critic și istoric literar bine definit, recunoscut ca atare, fiind de altfel și președintele filialei de specialitate a Uniunii Scriitorilor, din 2013 pînă în prezent. Cu toate acestea, realizările liteare ale criticului nu au ocolit nu doar eseul, dar nici poezia sau proza. Radu …

Mici insule monocrome

Autor a două cărți de versuri, fratele mut. la nord apa e curată (2013) și Disco 2000 (2016), semnate sub pseudonimul Vlad A. Gheorghiu, Vlad Alui Gheorghe revine, în 2024, cu noi contribuții lirice, editate sub titlul Mici insule fără verdeață, laTracus Arte. Conștient de mirajul tehnologiei și al entertainment-ului – a se vedea titlurile …

Ca și cum ai deschide o sticlă de șampanie / Pe partea nevăzută a lunii

Poezia reunită în volumul Elefantul de hârtie, semnat de Riri Sylvia Manor, dezvăluie consecințe insolite ale unor trăiri marcante dintr-o existență personală: „Când iubești/ E întotdeauna pentru prima dată./ Ca și cum ai deschide o sticlă de șampanie/ Pe partea nevăzută a lunii“ (Când iubești). Aceste experiențe, pe măsura developării lor în sipetul confesiv al …

Singur printre umbre

În cea mai recentă carte de poeme, Mersul lucrurilor, Liviu Ioan Stoiciu ne arată un vechi adevăr: cine scrie se scrie. Poetul „nici nu piere, nici nu-și poate schimba alcătuirea“. Scriind despre sine, poetul scrie despre om: microuniversul este o oglindă a marelui univers. Omul gol (în sine: de ce, cum, când, unde, cât), Un …

Poezia ca un jurnal liric al existenței

Ion Pillat, Familia din vers nu este o simplă antologie din opera unuia dintre cei mai importanți poeți ai literaturii noastre moderne; autoarele, Monica Pillat și Carmen Brăgaru, reunesc poeme din diverse volume, manuscrise, versuri inedite, risipite în presa vremii sau aflate în arhiva familiei, urmând chiar structura familiei lui Ion Pillat, pe care le …

El corazón del poeta

Ion Cristofor este o prezență relevantă în peisajul literar clujean. A publicat susținut în toate revistele culturale din județul natal, ca și în toate revistele literare din țară de altfel, a fost însă redactor la cele emblematice ale Clujului „Echinox“, „Tribuna“, „Cetatea culturală“, „Oraşul“. Din 2021 este redactor-șef al revistei „Conexiuni culturale“ (Cleveland, Ohio, SUA). …

Zaruri cu un zeu

Poezia pe care o scrie Ioan T. Morar se comportă ca un seismograf al fragilității existențiale. În recentul său volum, Toba de piatră, unul de colecție, fiecare poem conține o fluiditate ideatică și imaginativă, tonică. Totodată, imaginarul său bogat, uneori destul de tensionat, generează un cumul semnificativ de „spaime și revelații“ (Mircea Mihăieș). Întocmai ca …

Timpul probabil, poezia posibilă

Lucian Vasiliu este al 33-lea poet dintr-o serie de onoare, a laureaților Premiului Național „Mihai Eminescu“, care se acordă la Botoșani în fiecare an. Din fericire, tradiția a ținut și premiul a fost decernat și în acest an, pentru a 34-a oară, ceremonia fiind însoțită de lansarea volumului – totdeauna o antologie destul de masivă …

Viața ca poezie

Ocarte de poezie care încearcă să recupereze cîte ceva din ceea ce memoria a risipit ca să sporească, este Alibi pentru aflarea în viață semnată de Kocsis Francisko, apărută în anul cînd poetul împlinea o vîrstă rotundă. Un sentiment de nostalgie reflexivă însoțește lectura, mai ales că poetul descoperă, în prozo-poemul de deschidere al cărții, …

Cruzimea copilăriei

Urmuz este prezent, nu doar în filigran, în multe dintre poemele Norei Iuga din cel mai recent volum al său, Șopârla din groapa comună, Editura Cartea Românească: „trei pistrui ori trei păstori/ se treziră de cu zori/ și mîncau răbdări prăjite/ la crîșma lui Moș Arvinte/ ăl de a ‘nțărcat bălaia/ colo-n gară la Strehaia// …