Profilul de scriitor al lui Radu Voinescu este acela al unui critic și istoric literar bine definit, recunoscut ca atare, fiind de altfel și președintele filialei de specialitate a Uniunii Scriitorilor, din 2013 pînă în prezent. Cu toate acestea, realizările liteare ale criticului nu au ocolit nu doar eseul, dar nici poezia sau proza.
Radu Voinescu prezintă acum publicului al treilea volum de versuri, la mult timp după cele dintîi culegeri lirice, intitulate cu orgolioasă simplitate printr-un singur cuvînt: Hierofantul (1999) și Poezii (2022). Pentru această carte nouă, poetul împrumută un titlu ilustru: Educația sentimentală. „În loc de Prolog“, autorul pune finalul romanului din 1869 al lui Gustave Flaubert ce își păstrează, în opinia mea, o poziție importantă în literatura secolului XIX. Coperta, realizată chiar de autor pe baza unei imagini din biblioteca vectorstock.com, înfățișează o siluetă feminină, cu un contur fumuriu, apărată de o umbrelă roșie. Ea sugerează misterul, tinerețea care se depărtează lăsînd nostalgii.
Titlul acoperă perfect semnificația cărții. Volumul reface, din perspectiva unui bărbat matur, emoțiile sentimentale ale adolescenței și tinereții, „învățarea“ lecțiilor senzualității și erotismului. Poetul rememorează episoade ale amorului tineresc făcînd, simultan, o istorie a poeziei de dragoste juvenile, cu ecouri blînd parodice din mulți poeți. Iubita adolescentă, aproape copilă, își face din cireșe cercei și îi strigă partenerului – deocamdată de joacă – „Sunt cea mai frumoasă“. Pozele cu zimți îngălbenesc, ca la Emil Brumaru, dar amintirile își strigă elanul iubirii juvenile precum în Eminescu, Labiș, Nichita Stănescu.
Poetul induce ideea că amintirile tinereții, trăite în deplină ingenuitate, revin în memorie și prin filtrul experiențelor livrești ulterioare, îmbogățindu-se. În prezent, ele își găsesc calea mediată de întîlnirile cu poezia, devin un „joc secund“ purificat de aceste treceri prin cărbunele activ al lecturii. Se cuvine remarcat că Radu Voinescu este un cunoscător de poezie înzestrat cu o memorie excelentă. De curînd mi-a recitat cu acuratețe o parodie a lui Mircea Micu pe care o știam și eu, dar n-aș fi reușit s-o spun fără nicio improvizație.
Frédéric Moreau al lui Flaubert „se întoarse“, aflăm din roman și din prologul ales de poet. Volumul lui Radu Voinescu este unul al revenirii. La maturitate, autorul înțelege să-și speculeze experiența. Folosește tot ce a învățat despre arta literară pentru a retrăi, „cu mintea de acum“ și cu lecturile adunate în decenii, impulsivitatea „primelor iubiri“, mergînd în timp pînă la pre-adolescență. Chiar și atunci, în depărtata copilărie, personajul care spune „eu“ era atașat livrescului. Într-un poem epic, băiatul care se adresează cititorului ia asupra lui vina unei colege. El suportă o izbucnire de furie și sadism a „directoarei de școală“ ce va rupe rigla de lemn pe palmele lui. La final, vinovata reală îl atinge cu „mîna ta fină“ și îi spune „ca prin vis“ numele personajului: „Tom Sawyer“. Eroul maltratat devine o victimă fericită: „și dintr-o dată am fost fericit/ citeam aceleași cărți“.
Iubirile copilărești și adolescentine sînt refăcute din amintirile bărbatului matur, consolidate de suprapunerea impresiilor de lectură. Educația sentimentală este o învățătură, cunoașterea de sine este, în mare parte, știință de carte. Radu Voinescu pune cărți și subtilitate pentru a realiza amestecul ideal dintre ele și gingășia trăirilor de la vîrsta descoperirilor senzuale. „Umbrela roșie“ care se mai zărește peste capetele trecătorilor într-un noiembrie „pe sfîrșite“ poate stimula cu intensitate memoria, adîncirea într-un trecut ideal. Chiar în poemul cu acest nume, reprodus semnificativ pe coperta a patra.
Ca poet, Radu Voinescu dă dovadă, în acest succint volum de o mare abilitate tehnică, potențată, cum arătam, de cunoștințele sale vaste despre modul în care se face literatura. Dozările sînt foarte precise, modul indirect de a provoca revelația este controlat cu grijă. Cu toate acestea, un rol deosebit în reușita poemelor, care este mai presus de îndoială, îl are capacitatea de a „se“ retrăi, de a reface, cu o mare sensibilitate, imaginile și aromele trecutului, prospețimea începutului. Sentimental, „naratorul“ este astăzi un „educat“, chiar îndelung școlit, care și-a păstrat trează capacitatea de a regăsi naivități și duioșii. Echilibrul dintre elementele combinate în texte conduce la succes, acesta fiind satisfacția cititorului, într-o carte fără inegalități și fără divagații. Dincolo de Flaubert și asumîndu-l (invocarea voită a modelului migalei și perfecțiunii este limpede), Educația sentimentală este una dintre cele mai bune cărți ale lui Radu Voinescu, nu doar între cele de poezie. Autorii care caută gloria mizînd doar pe texte lirice au ce învăța de la el.