Cine vorbește despre Moromeții lui Marin Preda se gândește – prin forța obișnuinței, a formatării școlare etc. – la anumite scene în mod special, așa-zisele scene-cheie. Plata fonciirii, poiana lui Iocan, tăierea salcâmului și așa mai departe. Deși nu fac parte dintre cei care privilegiază abordările standardizate, uneia dintre acestea – și anume tăierii salcâmului …
Am citit cu o întârziere de zece ani o carte apărută în 2009, Constantin Noica în arhivele Securității, editată de Dora Mezdrea și însoțită de două prefețe, ale lui Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu (Editura Humanitas). Nu întotdeauna lecturile întârziate sunt însă și… tardive. Într-un anume sens, parcurgerea, astăzi, a unei asemenea cărți se dovedește …
Mai avem doar două runde până la intrarea în play-off-ul Ligii I , iar campionatul dă deja semne de oboseală. Viitorul a pierdut acasă în fața ieșenilor, iar Dinamo a pus-o definitiv de mămăligă, cedând pe propriul teren în meciul cu Botoșanii și ratând astfel accederea în faza finală a competiției la vârf. Îmi pare …
Universitatea București – prin Prof. Dr. Lidia Vianu, împreună cu Institutul Cultural Român, Muzeul Național al Literaturii Române, British Council și Uniunea Scriitorilor din România organizează o nouă ediție a Masterclass-ului de traducere literară coordonat de Prof. Lidia Vianu, Director al Masteratului pentru Traducerea Textului Literar Contemporan și al Editurii online Contemporary Literature Press. Programul …
– la despărțirea de Ion Brad – Tocmai mă pregăteam (premoniție?) să scriu despre una din ultimele sale cărți, Întoarcerea la arhivele personale, când telefonul unui prieten comun mă anunța că poetul Transilvanelor cetăți fără somn s-a mutat la cele veșnice. Și în această carte, ca în aproape toate cărțile sale, Blajul ocupă locul central, …
Nu știu de ce de la o vreme, poate de vină o fi și vârsta, mă gândesc tot mai mult la sfârșit, la clipa în care nu o să mai fiu și tot ce a rămas după mine nu îmi va mai fi cunoscut. La urma urmei, asta și este miza vieții, suprem și sublim …
E vremea ciomăgarilor. Trăim o etapă a nervozității generalizate, a urii compacte, a vecinătăților insuportabile. Viața publică e populată de mărunți hitleri care-și clamează dreptul la un Lebensraum exclusivist și intolerant. „Bunul comun”, „toleranța”, „dialogul”, „respectul” și alte valori considerate „conservatoare” s-au evaporat deodată cu semnele diacritice pe Facebook și Twitter. A vorbi despre un …
Analiza dezordinii de opinii și de fapte din lumea intelectuală românească a ultimilor zeci de ani nu-i nimic altceva, în viziunea universitarului și jurnalistului Mircea Vasilescu, decât o problemă de cultură. De raportare la feluri diferite de a înțelege cultura, mai precis. Fracturile politic-administrative, polarizările intelectuale agresive, felul în care privim educația și valorile constituie, …
Ce weekend fantastic am putut trăi, alături de toți iubitorii de sport autentici! Ofertă bogată, cu tenis, fotbal și handbal, în care era musai să-ți ierarhizezi preferințele, profitând și de pauzele publicitare, pentru a muta de pe un post tv pe altul, ca să mai prinzi câte ceva și din partidele-alternativă. Prioritatea mea au fost …
Anul acesta este și cel al Centenarului Cornel Regman; formula, de aparențe solemne, se potrivește însă perfect în cazul oricărui scriitor adevărat –, iar Regman a fost unul dintre ei. Între membrii Cercului Literar de la Sibiu, criticul și istoricul literar centenar pare un nedreptățit, un personaj mai puțin prezent în conștiința publică, fără a …
N-am fi reluat discuția despre Premiul „Mihai Eminescu” după ce am prezentat manifestarea de la Botoșani în numărul precedent al României literare, dacă n-ar fi urmat, în presa scrisă și pe internet, un întreg scandal legat de prestigiosul eveniment. Există și un alt motiv al reluării: protagoniștii scandalului sunt aceiași care, în 2015, au contestat …
Deși am scris în câteva rânduri despre ravagiile produse, îndeosebi în Statele Unite, de mișcări precum #MeToo, n-am urmărit cu foarte multă atenție evoluțiile fenomenului. Se pare că ele sunt spectaculoase. Și nu e vorba doar de personaje precum Harvey Weinstein, Bill Cosby ori Kevin Spacey (întâmplător, nutream de multă vreme o vie antipatie pentru …












